duminică, 30 decembrie 2012

despre preot , si barfirea lui ....

“Intr-o manastire traia un preot foarte evlavios (intamplarea mi-a relatat-o fericitul pr.Gavriil, care a fost multi ani staretul sf.m-ri. Dionisiu, din Muntele Athos). Acesta era putin invatat dar avea credinta puternica, virtute pe masura si multe nevointe duhovnicesti. Ramanea la Proscomidie in picioare timp de mai multe ore, cu toate ca de oboseala venele ii pocneau si ii supurau. De multe ori, din cauza aceasta apareau pe jos pete de sange de la ranile picioarelor lui. Pana in ultima clipa a fost omul jertfei si a plecat la Domnul, imediat dupa ce a savarsit Sf.Liturghie. Cum nu era prea invatat, din nestiinta, n-a asezat miridele pe Sf.Disc dupa randuiala. Obisnuise sa puna particica Maicii Domnului de-a dreapta Mielului iar pe cele ale sfintilor in stanga Lui. Odata a vizitat manastirea un arhiereu care urma sa hirotoneasca un diacon. La Laude, acesta a intrat in Sf.Altar, s-a imbracat cu vesmintele, apoi a mers la proscomidie care fusese pregatita si incheiata, urmand ca arhiereul doar sa pomeneasca. Acesta a vazut ca preotul nu asezase bine miridele si i-a zis :”Vino incoace, parinte, sa vezi ca n-ai asezat bine miridele! Ai inversat Maica Domnului cu cetele sfintilor. Nu ti-a zis, nu te-a vazut nimeni cand ai facut Proscomidia?” / “Ba da, Prea sfintite, a raspuns batranul. In fiecare zi cand slujesc(nu era zi in care sa nu slujeasca) ma vede ingerul slujitor dar nu-mi zice nimic. Ma iertati, ca neinvatat cum sunt, am facutasemenea greseala.De acum inainte voi lua seama!” / “Cine ai zis ca te slujeste? N-ai cu tine un frate? – a intrebat episcopul / “Nu, doar ingerul Domnului – a zis preotul.
Episcopul a amutit si a priceput ca are inaintea lui un preot harismatic. La amiaza, dupa masa de pranz, episcopul l-a salutat pe egumen si pe ceilalti monahi si a plecat.
In alta zi, fiind inca intuneric, cand batranul preot a mers ca de obicei in Sfantul Altar casa faca Proscomidia, ingerul Domnului a coborat l ael. Pe cand se inchina, ingerul a vazut ca preotul asezase bine miridele. “Este bine, parinte, le-ai asezat bine!” – i-a zis. “Da, dar tu ai stiut de atatia ani ca gresesc si nu mi-ai spus sa ma indrept” / “Am vazut, dar nu am fost indreptatit s-o fac. Eu nu sunt vrednic sa-l corectez pe preot, ci am porunca de la Dumnezeu doar sa-l ajut si sa-i slujesc. Singurul episcopul o poate face!”
Noi, crestinii de astazi, barfim pe preoti de dimineata pana seara, ii osandim, ii judecam si le punem in carca mii de lucruri. Sa luam aminte, asadar, cum vorbim de acum inainte despre orice preot.
Din cartea “Explicarea Dumnezeiestii Liturghii”, autor Protopresbiter Stefanos Anagnostopoulos, Ed.Bizantina Bucuresti – pg.27-28

marți, 18 decembrie 2012

luni, 3 decembrie 2012

El Camino

Stravechiul drum spre Santiago de Compostela este o cale de pelerinaj cu o traditie de 1.000 de ani. Datorita incarcaturii sale unice (istorice, culturale si spirituale), acest drum este supranumit, simplu, El Camino (Drumul).
el-camino1
El Camino traverseaza Spania de la est la vest, de la Pirinei pana la Oceanul Atlantic. Traseul a fost creat de vechii celti din pensinsula iberica , chiar pe sub Calea Lactee.
el-camino
Traseul complet este de peste 800 de km si strabate tot nordul Spaniei, de la Jaca (trecand, in doua locuri, prin sudul Frantei) pana aproape de Oceanul Atlantic, la Santiago de Compostela.
Ca drum de pelerinaj catre locul de inmormantare al Sfantului Iacob, El Camino a fost timp de sute de ani o destinatie religioasa. Popularitatea sa a atins apogeul in Evul Mediu si a cunoscut decadenta in timpul dictaturii lui Franco.
El Camino de Santiago inseamna cultura, sport, natura, traditie, provocare, pace, dar mai presus de orice simbolizeaza libertatea. Numerosi imparati, regi, nobili, cavaleri, preoti, fermieri, calatori, toti au fost pelerini pe acest drum si toti au fost tratati la fel pentru ca nimeni nu a stiut ca acel om murdar, obosit, care doar ce a poposit inainte de asfintit este rege, cersetor sau nobil.
Pelerini la Santiago au fost odinioara Sfantul Francisc, Roland (fiul lui Carol cel Mare), El Cid, si, mai aproape de noi, Paolo Coehlo, Shriley MacLane, Luis Bunuel.
el-camino4
In ultimii ani, drumul catre Santiago isi recapata faima pierduta. A fost redescoperit de oamenii aflati in cautarea ineditului si a fost declarat Itinerar Cultural European, in 1986, apoi inclus in Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO (UNESCO World Heritage).
Mii de pelerini din intreaga lume parcurg anual acest traseu. Motivatiile lor sunt, insa, diferite: natura, cultura, gastronomia, intalnirile, aventura, provocarea fizica si redescoperirea bucuriilor simple.
Pasaportul (Credencial-ul) este un mic pliant alb in care se noteaza informatiile personale, modalitatea de parcurgere a Drumului, locul si data plecarii. Acest document atesta calitatea de pelerin a purtatorului si poate fi cumparat doar cu 3 euro de la centrele de informare pentru pelerini, de la biserici sau de la unele locuri unde se cazeaza acestia.
Credencial-ul isi dovedeste utilitatea in mod frecvent. Atunci cand pelerinul ajunge la locul de cazare (albergue sau refugio) ofera Credencial-ul gazdei si primeste stampila localului (sello).
Fiecare biserica, loc de cazare, restaurant si chiar muzeu are o stampila unica, care concureaza cu celelalte in creativitate.
Acelasi Credencial este cel care ii va folosi pelerinului in Santiago, pentru a primi Compostela – dovada a incheierii pelerinajului.
el-camino6
Anual ajung pe jos la Santiago de Compostela peste 150.000 de pelerini si aproape 3 milioane de turisti.
Frumusetea, magia, trairile si intamplarile de pe Camino nu pot fi zugravite intotdeauna in cuvinte, pentru ca starea poate deveni intre timp alta. Nici miile de poze facute nu pot dezvalui adevaratul Camino.
Renumele acestui traseu si probele fizice sau psihice fac din Camino o atractie in toata lumea. Unii merg mai putin, altii mai mult, fiecare cu ritmul si zilele lui libere, asa cum spune si Paolo Coelho in cartea sa, “Maktub”: <La inceputul pelerinajului meu, am incercat sa merg in acelasi ritm cu grupul meu. Eram obosita, cerusem mai mult decat putea sa-mi dea trupul meu, eram incordata, si am sfarsit prin a suferi o intindere de tendon la piciorul stang. Timp de doua zile mi-a fost imposibil sa mai merg si am invatat ca as fi putut ajunge la Santiago doar daca as fi mers in ritmul meu. Mi-a luat mai mult decat celorlalti si multe portiuni am mers singura. Dar numai respectand ritmul meu am reusit sa parcurg tot drumul. De atunci, am aplicat lectia la orice lucru din viata mea.”>>
el-camino2
El Camino este si va ramane mereu locul unde se intampla miracole si daca reusesti sa-l parcurgi pe jos, te vei intoarce cu starea cea mai pura, ca atunci cand nu conta varsta, starea materiala si cand nu stateai prea mult pe ganduri si faceai totul pentru ca asa simteai.
Scris de: Ioana
Articol scris in categoria: Descopey

joi, 29 noiembrie 2012

Sfantul Andrei

      În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru  tot  lăudatului Apostol   Andrei, cel întâi chemat.
AndreiAcesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii", lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: "Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret", l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.
Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.

luni, 15 octombrie 2012

Din înțelepciunea Părintelui Arsenie Boca




Până nu-L găsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsesti nici sensul tău, nici sensul lumii.

Poziţia omului în creaţie e unică, suntem făpturile lui Dumnezeu, dar suntem şi realizarea

noastră.

Pe Dumnezeu Il ai sădit, „inoculat”, latent, in structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pămanteşti. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate intampla. Nici omoraţi nu pot fi, pentru că in ei prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvarcolire a răului asupra lor.

Incercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem in Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi inşine, ca făpturi renăscute in Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.

Cand ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o inrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar in structura noastră spirituală, că suntem in pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină, chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.

Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ.

Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești.

Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.

Omul bun îi vede pe toţi oamenii buni, iar cel rău şi viclean învinuieşte, osândeşte şi vorbeşte de rău nu numai pe cei ce merg strâmb, ci şi pe cei ce merg drept.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.

Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.

Calea cea mai lungă pe pămant e de la urechi la inimă, incat ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt.

Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai intai?

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.

Nu poţi propovădui împărăţia Cerurilor cu plumbii materiei pe aripi.

Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.

Păstrarea capacităţii de incadrare in disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale.

Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricate necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi intr-o robie străină, in intunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei inşişi.

Până nu te-ai lepădat de tine, eşti o fântână seacă; iar dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate sufletul să ajungă la sine însuşi, la El – cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se în Dumnezeu. Nu ştiu pe lume o biruinţă mai mare ca aceea de a te lepăda de tine şi a ajunge liber; e trăirea libertăţii duhului: “Adevărul vă va face liberi”. Deci, înţele­gem că fără (să plătim) această vamă a făpturii noas­tre vechi stăteam în minciună, încolţiţi de iluzii şi striviţi de roţile necesităţii fără ieşire, strânşi în acest cleşte. De aici ne scoate numai Iisus. Când se petrece aceasta? Când îl cunoaştem pe Iisus ca inimă a inimii noastre, ca suflet al sufletului nostru, îl putem cunoaşte numai în iubirea şi bucuria pe care o simţim când renunţăm la Eul nostru şi ne aflăm faţă către faţă cu Dânsul.

Omul se desăvârşeşte şi ajunge expresie supremă, când sufletul lui se recunoaşte în veşnicie, în infinit! – ceea ce e propria sa revelaţie. Adevărata restrişte a omului stă în faptul că nu izbuteşte pe deplin să-şi aducă la expresia supremă propria-i fiinţă, că e tulburat de eul şi îşi pierde vremea cu lucruri de nimic.

Cuvintele sunt ființe vii capabile să facă treaba la care au fost trimise.

Fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lăuda, nici ocara din ele.

În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte.

In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni.

Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni sau ba, progresul, lumina tot se va face, cu tine sau fără tine. Există o energie ascunsă care mână lucrurile înainte. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă nu eşti tu lucrurile n-au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine, pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor; dar absolut trebuitor nu eşti pentru nimic.
Prin urmare, la ce străduinţa? Oricum vor sta lucrurile, tu îndeplineşte-ţi înainte menirea pe care o simţi, dacă o simţi. Câtă vreme auzi în tine glasul unei misiuni, continuă-ţi calea mai departe, oricâtă experienţă brutală ar fi venit să-ţi arate că ţelul crezut al străduinţei tale s-ar putea lipsi de munca ta. Ţi-a fost rănită prezumţia pe care ai avut-o? Poate că nu mai înţelegi rostul încordării, ci sensul utilităţii tale? Nu înceta să fii ceea ce ai fost. Isprăveşte ceea ce făceai ca şi cum n-ai fi încercat nici o dezamăgire.
Poate că, fără ştiinţa noastră, noi slujim vreunui scop al naturii, un scop care-i prea mare ca să-l înţelegem, prea vast ca să ni-l închipuim şi pentru care Dumnezeu ne-a pus în suflet impulsia oarbă pentru noi, dar luminată pentru El. Soldatul nu pricepe planul generalului, dar fără să-l priceapă îl aduce la îndeplinire. Întocmai aşa sună cuvântul Scripturii din Vechiul Testament: “Ori pricep, ori nu pricep, ori ascultă, ori nu ascultă, tu spune-le cuvântul Meu“…

Arsenie Boca

sa te rogi , si sa crezi....



Pamanturile erau arse si crapate, frunzele, ingalbenite sau chiar sfoiejite de arsita, abia se mai tineau pe crengi. Iarba de pe pajisti si fanete se ofilise cu totul. Oamenii erau ingrijorati si neli
nistiti. Cercetau mereu cerul ca de cristal. Nici un norisor. Albastru de cobalt!
Saptamanile se insirau una dupa alta tot mai fierbinti. De luni de zile nu cazuse niciun fir ploaie.
Preotul se hotari sa organizeze in piateta din fata bisericii o ora de rugaciune pentru a-L implora pe Dumnezeu pentru ploaie.
La ora stabilita, piateta era plina de lume.
Multi adusesera obiecte care dadeau marturie despre credinta lor.
Preotul privea cu admiratie Bibliile, cartile de rugaciuni, icoanele, crucile, metanierele.
Atentia ii fu atrasa, insa, in chip deosebit, de o fetita care statea cuminte în primul rand ... avand in mana o umbreluta.

A te ruga inseamna sa ceri ploaia,
a crede, insa, inseamna sa-ti iei umbrela!

miercuri, 3 octombrie 2012

Fiinta lui Dumnezeu este simpla si necompusa...


Insusirile lui Dumnezeeu ca este fara de inceput, incoruptibil, nefacut, adica nezidit, necorporal, nevazut si altele ca acestea ne arata ce nu este Dumnezeu, adica: existenta Lui nu are inceput, nu este supus stricaciunii, nu este zidit, nu este corp, nu este vazut. insusirile de bun, drept, sfant si altele ca acestea, care insotesc firea Lui, nu indica insasi fiinta Lui.
"Dumnezeirea este simpla si necompusa. Tot ceea ce este alcatuit din multe si diferite este compus. Daca am spune ca insusirile de a fi nezidit, fara de inceput, necorporal, nemuritor, vesnic, bun, creator si altele ca acestea sunt deosebiri esentiale ale lui Dumnezeu si ca Dumnezeu este compus din acestea, atunci Dumnezeu nu va fi simplu, ci compus. Dar a gandi astfel este cea mai mare impietate. Prin urmare, trebuie sa ne gandim ca fiecare din atributele lui Dumnezeu nu arata ceea ce este El in fiinta Sa, ci indica ceea ce nu este in fiinta Lui sau un raport cu ceva din acestea care se deosebesc de El, sau ceva din acelea care insotesc natura sa sau activitatea lui. [...] insusirile ca este fara de inceput, incoruptibil, nefacut, adica nezidit, necorporal, nevazut si altele ca acestea ne arata ce nu este Dumnezeu, adica: existenta Lui nu are inceput, nu este supus stricaciunii, nu este zidit, nu este corp, nu este vazut. insusirile de bun, drept, sfant si altele ca acestea, care insotesc firea Lui, nu indica insasi fiinta Lui. Iar insusirile de domn, imparat si altele ca acestea arata raportul cu acelea care se deosebesc de El. Se numeste domn fata de acei care sunt domni, imparat, fata de acei care sunt imparati, creator fata de cele create, pastor fata de cei pastoriti.” (Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, Cartea I, cap 9.)
Pentru a intelege aceasta vom vorbi succint despre lumina. In general lumina alba e considerata ca fiind pura sau necompusa. Acest lucru insa este greșit, lumina alba fiind de fapt o combinație de mai multe culori. In sec al XVII-lea, savantul englez Isaac Newton s-a ocupat mai mult cu problemele de optica si, studiind refracția luminii, a demonstrat ca o prisma de sticla poate descompune lumina alba intr-un spectru de culori și ca adaugarea unei lentile și a unei alte prisme poate recompune lumina alba, aratand altfel ca lumina alba este compusa. Culorile ce compun lumina alba pot fi vazute atunci cand razele de soare stralucesc prin picaturile de ploaie dand naștere unui curcubeu. Cand lumina e reflectata de marginea unei oglinzi sau atunci cand trece printr-un ornament sau recipient de sticla, poate fi vazuta o banda de culori. Aceasta banda de culori e denumita spectrul luminii, ea trecand treptat de la culoarea roșie pana la violet. (De obicei se neglijeaza nuanțele mai fine si se considera ca spectrul este alcatuit doar din șapte benzi colorate. Aceste culori, denumite si cele șapte culori ale curcubeului, sunt: rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet.)
Spre deosebire de lumina alba care este intr-adevar compusa, ființa Dumnezeiasca nu este nicidecum compusa, ci este simpla, avand o activitate Dumnezeiasca simpla, un singur atribut Dumnezeiesc inefabil. intrucat in lume noi oamenii percepem separat insusirile (atributele) Lui Dumnezeu (fara inceput, mai presus de existenta, mai presus de vesnicie, bunatate, iubire, mila, iertare, dreptate ș.a.m.d.) intocmai precum percepem spectrul luminii albe, avem tendinta gresita sa credem ca asemenea luminii albe care este compusa (din culorile componente), Dumnezeu este compus din aceste atribute. Pentru a fi ințeles de noi oamenii (care gandim doar trupeste de cele mai multe ori, si nu duhovniceste intru Duhul Sfant - I Corinteni 2,11-16.) Dumnezeu ne face cunoscute in lume atributele Sale, pe ințelesul nostru, intr-un mod asemanator descompunerii luminii albe in spectrul sau de culori la trecerea prin prisma. Astfel, prisma poate fi asociata cu lumea, spectrul luminii albe cu atributele lui Dumnezeu, iar lumina alba cu atributul inefabil al lui Dumnezeu (care insa nu este nicidecum compus).
Eugen Gantolea

reiki dr OZ


luni, 24 septembrie 2012

Ovidiu Dragos Argesanu la Timisoara


pe data de 1 decembrie , maestrul Ovidiu Dragos Argesanu o sa fie in Timisoara .Programul , o sa fie stabilit ceva mai incolo .

marți, 18 septembrie 2012

miercuri, 5 septembrie 2012

tratament shamanic , mozambic , pentru durere de cap ....



metoda este sigura , cine se mai risca sa aiba dureri de cap ... cine mai are curaj :)))

sâmbătă, 25 august 2012

miercuri, 15 august 2012

Tabara reiki la Herculane



In perioada 29 august -2 septembrie , va invit sa mergem in tabara la Herculane .
Pentru informatii si detalii astept telefonul dumneavoastra la numarul : 0723612794.

marți, 14 august 2012

Sfanta Maria Mare

Ziua de 15 august este o zi foarte populara. Prin batrani i se mai spune si Sfanta Maria Mare. Cati dintre noi stim insa cu adevarat ce se sarbatoreste astazi?


Pe 15 august sarbatorim adormirea Maicii Domnului, adica plecarea ei din viata pamanteasca. Nu o socotim moarte, ci o adormire, pentru ca trecerea ei din trup a fost lina si placuta, ca un somn dupa care deschizi ochii in alta lume.
Maica Domnului a stiut ca va pleca din viata aceasta cu trei zile inainte. Cel care a instiintat-o a fost Arhanghelul Gavriil, adica acelasi inger care i-a vestit ca va fi mama lui Dumnezeu intrupat. Dupa ce a primit aceasta veste, Sfanta Maria a plecat sa se roage pe Muntele Maslinilor. Acolo, minunat lucru, pomii si tufele s-au plecat inaintea ei pana la pamant, ca niste slugi insufletite.
Ajungand acasa, Sfanta Maria si-a pregatit toate cele necesare: a aprins lumanari multe, si-a primenit casa si patul si a facut tot ce trebuie pentru inmormantare. Toti cei din casa au plans cu mult amar afland motivul acestor pregatiri, dar ea i-a incredintat ca de acolo, din cer, va acoperi toata lumea cu rugaciunile ei.
Dupa ce au trecut cele 3 zile, Sfanta s-a asezat pe pat in vesminte primenite, a cerut iertare de la toti, s-a rugat Domnului si asa a adormit, binecuvantand pe toata lumea. Atunci, multi surzi au inceput sa auda, multi ologi au inceput sa mearga si multi orbi au inceput sa vada. Inconjurat de multe faclii, patul Sfintei a fost ridicat si dus spre groapa, iar vazduhul s-a umplut de cantarile ingerilor.
Au fost insa si suflete impietrite prin preajma, care nu au crezut ca slava aceea se cuvenea unui muritor si care si-au pus in gand sa faca de rusine acel trup plecat spre mormant. Icoanele Adormirii infatiseaza intotdeauna un om cazut langa patul Maicii Domnului, avand mainile taiate.
Se spune ca omul acela a indraznit sa apuce patul pe care statea trupul Sfintei si sa-l traga in jos, in tarana, dar mainile i-au ramas agatate acolo. Atunci, sufletul lui s-a umilit si i-a parut amarnic de rau. Ca prin minune, mainile s-au lipit la loc si toti s-au umplut de uimire si bucurie. Aceasta a fost prima minune facuta de Maica Domnului.
Asa a adormit Sfanta Maria, pe care rugaciunile o numesc usa cerului, munte umbrit si rug nears si careia i se canta cantec de bucurie, nu de intristare in ziua adormirii.

marți, 7 august 2012

luni, 16 iulie 2012

Asa e viata unora ...



Si am ascultat sirenele cantandu-si , una alteia
Mie nu cred ca mi vor canta .
Si le-am vazut purtate inspre larg de valuri
Si netezind parul carunt al valurilor spulberate
Cand vantu-mpinge valurile albe si intunecate.
Si-am adastat in iatacurile marii adanci
Laanga sirenele cu crestetul din ierburile marii incununat
Pana cand glasurile omenesti ne au trezit –si atunci ne-am inecat


The Love-Song of J. Alfred Prufrock

sâmbătă, 14 iulie 2012

vineri, 22 iunie 2012

Sanzienele

La momentul maxim al manifestarii efectelor soarelui, in sate se practicau ritualuri pentru fertilitate, pentru protectie, pentru tamaduire. In unele zone inca s-a mentinut acest obicei. In ajunul Sanzienelor, fetele si baietii care urmeaza a se casatori se aduna spre seara in sat. Sufletul deschis si voia buna predomina. Fetele culeg de pe camp flori si impletesc coronite, ce apoi le arunca pe case, iar daca se agata de horn, e semn ca se apropie o cununie.
Flacaii se aduna in zorii zilei si strabat satul, cu flori de sanziene la palarii. Ei aleg dintr-un grup de fete (de obicei 7) pe cea mai cuminte, mai buna si mai frumoasa si o impodobesc cu spice de grau. Restul se imbraca in alb si devin alaiul alesei.
Sarbatoarea isi are de fapt originea intr-un cult geto-dacic stravechi al Soarelui, ca si Dragobetele. Pre-dateaza Crestinismul, ca si sarbatori stravechi ce inca, din fericire, s-au pastrat intacte la noi.
Sanzienele sunt percepute de regula ca personaje pozitive, fiinte eterice si inimaginabil de frumoase ce ajuta pe cei ce iubesc cu adevarat. Sunt detinatoare ale unor puteri magice care se reflecta si in plantele si florile ce le poarta numele. Sanzienele sunt cele care aduc vara fertilitate pamanturilor, noroc si sanatate femeilor ce iubesc si tamaduire celor bolnavi.
Echivalentul lor intunecat, Ielele, vor incerca in aceasi noapte sa ispiteasca barbatii: cei ce nu iubesc cu adevarat nu vor rezista tentatiei frumusetii Ielelor. Ielele ii vor innebuni, ei nemaifiind potejati de cea mai puternica magie din lume: iubirea. Cei ce rezista tentatiei sunt cei ce intr-adevar iubesc. Iubirea ii va proteja, iar ei vor fi recompensati de Sanziene.
Situatia nu este discriminatorie. Fetele care nu iubesc si doar se folosesc de frumusetea lor pentru a-si atinge obiectivele sunt blestemate sa bantuie pentru totdeauna alaturi de Iele si sa nu-si gasesca niciodata fericirea.
Asadar, dragi fete si baieti, lasati sistemul corupt de azi deoparte si reveniti la iubirea.
Max2
Florile de sanziene .Dar ce anume face ca florile de Sanziene sa fie atat de speciale? Sanzienele sunt flori maruntele, de culoarea soarelui – galben-auriu, cu un miros foarte placut, un amestec intre mirosul de fan si miere. Ele infloresc numai in preajma acestei sarbatori si, culese in ziua Sanzienelor, in cantec si voie buna, capata proprietati magice, cu adevarat tamaduitoare. Se spune ca florile de sanzienele au puterea de a spori farmecul fetelor care apeleaza la darul lor “facandu-le frumoase si curate ca apa neinceputa”. Ele aduc totodata si fertilitate si ajuta la vindecarea bolilor trupesti si sufletesti. Mai sunt cunoscute si ca “iarba Sfantului Ioan”…Sanzienele sunt plante folosite din vechime in tratamentul bolilor de ficat, reumatismului, afectiunilor tiroidiene si renale. Se spune ca sanzienele au puterea de a indeparta raul si boala. In trecut se puneau flori de sanziene in patul femeilor ce urmau sa nasca, pentru ca se considera ca astfel vor avea o nastere mai usoara; exista legende ce spun ca in ieslea in care s-a nascut Iisus erau, in loc de paie, flori uscate de sanziene.

24 iunie este şi momentul sfârşitului anului agrar – acum începe secerişul. Cântecele de seceră ca şi colindele (ce marcau începutul anului nou agrar) se bazează pe magia cuvântului şi reprezintă demersuri magice ce vizează fertilitatea şi rodirea câmpurilor.

luni, 18 iunie 2012

Ovidiu Dragos Argesanu la Timisoara




In data de 30 iunie , maestrul Ovidiu Dragos Argesanu va fi in Timisoara .Va sta doar o singura zi , iar programul este urmatorul:
-incepere 08:30  , la Casa Oamenilor de Stiinta - curs si initiere .

marți, 12 iunie 2012

Mini tabara reiki

Va invit  in luna Iunie intre datele de  20 si 24 la Herculane intr o mini tabara reiki ;)
Program 21 excursie cheile Corcoaiei  ...
              22 excursie pe Dunare la  cazane ( mici si mari )
              23 , 24  initiere , altele
Va astept cu drag , cu siguranta o sa ne distram si o sa fie frumos .
Pentru alte informatii , astept sa ma sunati (0723612794)

sâmbătă, 9 iunie 2012

Rugaciunea inimii

 
Rugaciunea inimii  isi are originea in porunca Apostolului Pavel: "Rugati-va neincetat!" (I Tes 5, 17). Sigur, pare imposibil sa te rogi tot timpul. Dar nu este asa. Cand Sfantul Maxim Marturisitorul este intrebat de unul dintre frati cum e posibil sa te rogi neincetat cand sunt atatea lucruri de facut, acesta i-a raspuns: "Dumnezeiasca Scriptura nu porunceste nimic din cele cu neputinta".

La rugaciunea inimii poate ajunge orice om, atat calugarul, cat si mireanul. Dar ea este un dar al lui Dumnezeu. Asa ca nu trebuie sa ne miram daca auzim de persoane care s-au nevoit o viata intreaga si nu au ajuns sa o practice. Ca orice dar, Dumnezeu il ofera doar aceluia care care are cu adevarat dragoste si smerenie. Important este ca noi sa ne straduim sa-l primim. Nu trebuie sa ajungem sa credem ca nu ne vizeaza, ca Dumnezeu nu ne are in vedere cu acest dar. E un pacat sa crezi ca el apartine doar altora. Risti sa faci din rugaciunea inimii doar un subiect de discutie: cine a practicat-o, care ii este inceputul, ce cuvinte contine, etc. Insa ea nu ne-a fost data pentru speculatie, ci pentru unirea cu El.

Cuvintele pe care trebuie sa le rostim pentru a dobandi rugaciunea inimii sunt: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Repetarea cat mai deasa a acestor cuvinte nu duce nici la plictiseala si nici la oboseala mintii, cum adeseori se afirma. Nu devenim niste papagali. Dimpotriva, dobandim pacea cu toti si cu toate.
Rugaciunea inimii are nevoie la inceput de cantitate, de aceea este nevoie ca omul sa inmulteasca repetarea ei pe zi ce trece. Semn al dobandirii rugaciunii inimii este faptul ca omul, trezindu-se din somn, simte mai inainte de toate miscarea rugaciunii in minte, ca indiferent de actiunea in care se afla, rugaciunea ii rasuna in adanc, ca rugaciunea nu-l paraseste niciodata, ajunge precum respiratia. De aceea Sfinti Parinti afirma ca ea se repeta de la sine si-n timpul somnului, adeverind versetul din Cantarea Cantarilor: "Eu dorm, dar inima mea vegheaza".

Oricarui lucrator al Rugaciunii inimii , Dumnezeu ii ingaduie ispite pe masura puterilor sale. Astfel, diavolul nu va fi in stare sa faca nimic mai presus de cele ingaduite. Nu e cazul sa descriem ispitele care pot veni asupra celor ce se indeletnicesc cu rugaciunea inimii, deoarece nu cu toti se intampla unul si acelasi lucru. Important este ca omul, afara de Numele Domnului, sa nu fie captivat de nimic.

Incepeti de astazi sa va rugati rostind cuvintele : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si veti avea parte de o bucurie nesfarsita. Nu le rostiti mecanic, ci cugetand ca Dumnezeu e de fata, ca va aude si va vede.
Adrian Cocosila

duminică, 3 iunie 2012

offf ... Raiul

Un tanar si o tanara , merg spre biserica sa se cunune .Pe drum , accident si mor amandoi.Ajung ei in rai , si acolo i asteapta un inger .Zic astia doi .. ne iubim asa mult , am putea sa ne casatorim aici in rai ?
Raspunde ingerul… daca va iubiti asa mult .. cred ca da , asteptati aici .Pleaca ingerul , trece o zi , o luna , doua luni , trei luni ….. Intre timp , intre cei doi tineri apar disensiuni . Cand apare ingerul a treia luna , astia i zic .. sti ceva , nu stim sigur daca e bine sa ne casatorim sau nu … daca nu o sa mearga . Se crizeaza ingerul , mi au trebuit 3 luni sa gasesc un popa in rai sa va cunune , de unde credeti ca o sa scot dupa un judecator ?

duminică, 20 mai 2012

Inger surprins de o camera video



In Indonesia , o camera de supraveghere de la un mall , a surprins ceva bizar ... se poate spune ca este vorba despre un inger .Voi ce parere aveti , e adevarat sau e un fals ?

va astept la Arad



JOI , 24.05.2012 SEMINAR REIKI , SI NU NUMAI , LA ARAD 
PENTRU CONTACT -0731309709 , GABRIELA 

VA ASTEPT CU DRAG ;)

sâmbătă, 19 mai 2012

Constantin si Elena




Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 21 mai pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Potrivit marturiilor lui Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui).

Noaptea, in timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se pastreaza la Roma, se afla inscriptia: "instinctu divinitatis" = "prin inspiratie divina", ce descopera cum a fost castigata victoria asupra lui Maxentiu.
Cea mai insemnata realizare a imparatului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care crestinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. Insa, el va deveni religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).
Dupa edictul din 313, imparatul scuteste Biserica de impozite, ii acorda dreptul de a primi donatii si le da episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu).
Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.
Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) in Nicomidia si a fost inmormantat in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el.
Imparateasa Elena
Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Aceasta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau.  A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins de Crucea Domnului. La 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin.
Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.
Semnificatia numelor Constantin si Elena
Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").
Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").
La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!
Adrian Cocosila

sâmbătă, 12 mai 2012

13 , numarul cu ghinion ?

Auzim des spunându-se că numărul treisprezece este un număr care aduce ghinion şi mai ales că nu trebuie să fim niciodată treiprezece la masă, şi mulţi se întreabă ce-i de făcut, pentru că sunt tulburaţi de tot felul de poveşti despre acest subiect.
  Pentru a înţelege de ce numărul treisprezece a fost considerat un număr malefic, trebuie să începem prin a ne opri un moment asupra numărului doisprezece. O zi se împarte în de două ori doisprezece ore, un an în doisprezece luni şi există cele doisprezece semne ale zodiacului. În Biblie, numărul doisprezece se găseşte de mai multe ori: Iacob avea doisprezece fii care au fondat cele doisprezece triburi ale lui Israel; aceste doisprezece triburi erau reprezentate prin doisprezece pietre preţioase care figurau pe pectoralul marelui Preot Aaron, fratele lui Moise. Ierusalimul celest descris de sfântul Ioan în Apocalipsă este aşezat pe doisprezece temelii de pietre preţioase şi zidurile sale au doisprezece porţi care sunt doisprezece perle.
Doisprezece este deci numărul a ceea ce este terminat, a ceea ce formează un tot, un întreg: o zi, un an, un popor, un oraş. Treisprezece este doisprezecele plus unu, şi acest unu care vine să se adauge este în afara ansamblului; el este ca un element străin, şi dacă nu este pur, dacă nu vibrează în armonie, tot ansamblul este ameninţat. Iată de ce numărul treisprezece este considerat ca un număr dificil care aduce încercări grele şi chiar moartea.
Acum, putem spune de asemenea că acel unu care se adaugă la doisprezece reprezintă un început al unui alt ciclu, sau a unui alt ansamblu. În Ştiinţa iniţiatică, moartea nu a fost considerată niciodată ca ceva definitiv, ci ca un început a unei vieţi noi.
Numărul treisprezece nu este deci un număr malefic, dar el nu suportă impurităţile şi dizarmonia. Şi cum este foarte activ, dinamic, acest număr poate da peste cap creaturile care nu posedă calităţile feminine de bunătate, dragoste şi blândeţe pentru a compensa influenţa sa.
În planul fizic, numărul treisprezece este legat de cruce (1 + 3 = 4), deci suferinţelor. Crucea este dezvoltarea cubului în spaţiul cu două dimensiuni, şi cubul, schematic, reprezintă o închisoare.
Cu toate acestea, dacă numărul treisprezece acţionează nefavorabil asupra creaturilor, aceasta nu ţine de el, ci de maniera particulară în care fiecare creatură primeşte influenţa sa şi influenţele ce-l înconjură. Aceasta este valabil de asemenea pentru apă, aer, lumină, şi chiar pentru hrană: fiecare creatură le primeşte într-un fel particular, aceasta depinde de sănătatea sa, de structura sa, de dezvoltarea sa, de elevarea sa spirituală. Unii sunt stimulaţi, alţii se îmbolnăvesc, alţii se pun să reflecteze.
În ele însele, numerele, ca multe lucruri în viaţă, sunt neutre, dar acţionează diferit depinzând de individ. Pentru un Iniţiat, care ştie să transforme totul, numărul treisprezece poate fi foarte favorabil, atunci când busculează pe alţi oameni; este un număr care curăţă, care purifică, şi cei care nu pot rezista acestei purificări sunt rejectaţi sau eliminaţi. De aceea este mai bine pentru ei să-l evite, mai ales să evite să se aşeze treisprezece la masă. Ce este curios, este că adesea nenorocirile, accidentele ce se produc în acel moment cad asupra celor mai tineri, care pot chiar muri. Da, am observat şi eu asemenea evenimente şi am văzut că nu sunt superstiţii.
Evident, dacă ar fi să studiem toate tradiţiile care prescriu să facem sau să nu facem anumite lucruri am umple mai multe volume, pentru că fiecare ţară le posedă pe ale sale, mai ales popoarele primitive, cu toate obiceiurile lor privind căsătoria, naşterile, ritualurile de observat în momentul pubertăţii, etc. Se poate ca în multe domenii ele să fie adevărate, graţie clarvederii lor, mediumnităţii lor şi comunicărilor pe care le-au avut cu entităţile lumii invizibile. Dar dacă vom începe să supraveghem toate aceste detalii, ne autolimităm şi nu mai putem face nimic.
Să luăm cazul astrologiei. Astrologii vă sfătuiesc să întreprindeţi o anumită activitate la o anumită oră a zilei sau a nopţii pentru că în acel moment precis intraţi în comunicare cu o anumită planetă, cu un anumit spirit, cu un anumit geniu planetar. Eu cred în astrologie; de milenii, multe fiinţe inteligente şi profunde au lucrat în acest domeniu, dar în viaţa cotidiană, în viaţa curentă, nu ne putem limita asupra acestui punct de vedere în munca cuiva: dacă cineva este bolnav sau este în necaz, nu trebuie să aşteptăm pentru a-i salva viaţa o anumită oră, o lună sau un an favorabil.
Când v-aţi decis sincer să faceţi bine, toate momentele sunt favorabile. Numai că, pentru majoritatea oamenilor, şansele succesului sunt determi
-nate de gradul lor de evoluţie. Să luăm un exemplu din viaţa curentă: aveţi de făcut o intervenţie de făcut; dacă nu-l cunoaşteţi personal pe ministrul sau directorul respectiv, trebuie să mergeţi din birou în birou, şi mai mult, poate intervenţia voastră nu va reuşi niciodată. În timp ce, dacă îl cunoaşteţi pe director (sau pe Dumnezeu), dacă este prietenul vostru, intraţi direct la el pentru cererea voastră, şi sunteţi imediat ajutat. Pentru voi, nu mai există regulament şi nu veţi mai aştepta ore întregi pe coridoare. Este la fel şi în viaţa spirituală: totul depinde de ce sunteţi.
Când sunt nori, pentru că soarele nu mai ajunge la voi, trebuie să luaţi măsuri pentru a vă încălzi sau a vă lumina. Dar să presupunem că sunteţi deasupra norilor, soarele este acolo şi nu mai aveţi de ce să vă îngrijoraţi. Deasupra norilor, condiţiile sunt diferite: sunteţi într-o regiune unde alte forţe intră în acţiune. Evident, este simbolic, acestea semnifică că, atât timp cât suntem prea jos în materie, există tot timpul condiţii de îndeplinit, reguli de respectat. Dar dacă ne putem înălţa mai sus, în domeniul spiritului, aceste reguli dispar.
Dar să revenim la numere. Există o ştiinţă de a combina numere şi cei care o cunosc o utilizează uneori pentru a-i distruge pe alţii. În spatele tuturor combinaţiilor, numerele de bază  0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, nu sunt în sine nici bune nici rele. Dar combinându-le putem forma numere dintre care unele pot fi distructive şi malefice, iar altele favorabile şi benefice. Scrieţi numai un număr pe uşa cuiva sau daţi-i să poarte un număr, şi totul începe să-i reuşească sau să-l distrugă. Eu cred aceasta. Cred, pentru că ştiu că numerele sunt forţe. Cât despre numărul treisprezece, el aduce unora succes şi nenorociri altora. Numărul treisprezece este de vină? Nu, aceasta depinde de cine sunteţi şi dacă ştiţi să-l utilizaţi.
Veţi spune: “Dar, de ce în viaţa curentă numerele nu ne influenţează mai mult?” Pentru că suntem prea departe de ele. Dintre toate realităţile pe care le cunoaştem, numerele sunt cele mai abstracte. Reacţionăm imediat la realităţi sensibile: căldura, frigul, gustul alimentelor, parfumul florilor, sunete, culori, forme, etc., dar numerele sunt realităţi aşa de subtile, aşa de îndepărtate, că ne par inaccesibile. Dar dacă ne apropiem de ele spiritual, simţim imediat influenţa lor. este ca în cazul mirosurilor sau sunetelor: Când sunteţi prea departe, ele nu ajung până la voi, dar apropiaţi-vă, şi veţi fi înspăimântat sau transportat în paradis.
În principiul lor, în esenţa lor, numerele sunt foarte departe de noi. Cu toate acestea, râurile, arborii, munţii, nu sunt altceva decât numere, numere materializate. Dacă aprofundăm chestiunea, vom descoperi că nimic nu există în afara numerelor. Totul este număr. Natura, universul întreg, sunt construite pe numere, dar sunt atât de bine disimulate încât nu le putem nici asculta, nici simţi, nici înţelege. Trebuie să ne apropiem de ele, să le penetrăm, să ne dăm seama că vorbesc, cântă, emană parfumuri… Fără îndoială este greu pentru voi să acceptaţi acestea, dar pentru mine aşa este. Eu o ştiu, pentru că le-am pipăit, le-am gustat.   OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

sâmbătă, 5 mai 2012

Super luna ... diseara :)

Atmosfera magica si misterioasa creata de luna plina a inspirat dintotdeuna temeri, sperante, superstitii, credinte, legende si farmece, ce continua sa ne marcheze uneori si astazi, in pofida pretentiei noastre de fiinte rationale ori logice. Luna plina a fost asociata, de-a lungul timpului, cu crimele, sinuciderile, bolile mentale, dezastrele naturale, accidentele, rata nasterilor, fertilitatea femeilor, vrajitoria si varcolacii.
Iata cateva dintre aceste credinte, superstitii si farmece…
Filozoful grec Aristotel si istoricul Roman Plini cel Batran considerau creierul drept cel mai “umed” organ din corp, el parand a fi , din aceasta cauza, extrem de expus efectelor vatamatoare ale lunii, ce actioneaza asupra sa la fel cum o face, prin fluxuri si refluxuri, asupra marilor.
Credinta in “efectul lunar”, “efectul Transilvania” (!) sau licantropia (pomenita inca din timpul Greciei antice), a strabatut si infricosat lumea din Europa in vremea Evului Mediu, acesta constand din transformarea oamenilor in varcolaci sau vampiri in noptile cu luna plina.
Se spune ca vrajitoarele prefera sa faca farmece si incantatii atunci cand este luna plina, intrucat aceasta are o mare influenta asupra trupului si mintii oamenilor. Oricum, altadata, vrajitoarele puteau fi vazute zburand in carduri pe maturi in noptile cu luna plina. Magia neagra si inchinarea la diavol sunt, se zice, activitati obisnuite in noptile cu luna plina.
Luna plina confera o energie extrem de favorabila divinatiei ori ghicirii viitorului. In acelasi timp, daca tii in gura o piatra a lunii intr-o noapte cu luna plina, ai puterea de a vedea ce te asteapta in viitor.
O alta veche superstitie avertiza ca femeile care se holbeaza la luna plina sau se lasa atinse prea mult de razele ei risca sa devina gravide. Mai mult decat atat, se credea ca unele din ele ar putea da nastere unor monstri!
Daca te mariti atunci cand este luna plina vei avea noroc in casnicie. In Grecia antica, se considera ca luna plina este extrem de propice nuntilor.
Copiii nascuti intr-o noapte cu luna plina sunt foarte sanatosi si puternici. De altfel, exista credinta ca lunile pline ajuta femeile sa nasca usor, fara dureri. Unii pretindeau chiar ca in astfel de perioade se nasteau mai multi copii decat de obicei.
Daca sufli de noua ori peste un neg atunci cand e luna plina, negul iti va dispare ca prin minune.
Un Craciun cu luna plina vesteste ghinioane.
In timpul lunii pline, evita sa te certi cu vecinii, pentru ca astfel de ciondaneli vor provoca mari probleme.
Vei da gres, daca vei incerca sa furi a treia zi dupa o luna plina.
Legendele spun ca cea mai nenorocoasa sau ghinionista zi a anului este una de 13, vineri, cu luna plina. In acelasi timp, exista superstitia ca sambetele cu luna noua si dumnicile cu luna plina aduc ghinion.
Este, insa cu noroc, o luna plina intr-o luni, ziua saptamanii ce si-a imprumutat numele de la Luna.
Bolnavii nu trebuie sa se uite la luna plina pentru ca, in acest fel, li se intarzie vindecarea.
Nu dormi niciodata sub razele lunii pline intrucat acest lucru aduce boala sau chiar moarte.
Daca esti falit si ai nevoie ca de aer de niste bani, asteapta o noapte cu luna plina, iesi afara sub razele ei, deschide-ti larg un buzunar sau portofelul si spune de noua ori “Umple-l!”. In cateva zile, banii vor da navala peste tine! De altfel, in antichitate se credea ca luna este facuta din argint, avand astfel puterea de a atrage banii. Luna plina era, cu precadere favorabila, intrucat era mai bogata si mai darnica.
In Feng Shui, energia daruita de Luna plina este ideala pentru a ne descotorosi de lucrurile care ne impiedica dezvoltarea, indiferent daca este vorba despre oameni, lucruri, conjuncturi, sau atitudini. Intr-un astfel de context, este bine sa faci ordine si curatenie, sa alungi supararea si sa ii ierti pe oameni, sa te lasi de fumat sau sa pui capat unei relatii de cuplu sau de dragoste nefericite.
In traditiile si superstitiile romanesti, luna plina anunta o vreme cand toate merg din plin. Pentru a avea noroc si si a le merge din plin toata viata, copiii se intarca intr-o astfel de perioada. Slujba pentru sanatate se face cu ocazia lunii pline, iar pentru dusmani atunci cand se iveste luna noua. Exista obiceiul ca familiile sa mearga cu totii copiii la biserica atunci cand era luna plina, pentru a li se citi acestora pe cap de catre preot si a li se lumina astfel mintile; la femei se citea acatistul Maicii Domnului, iar la barbati cel al Sfantului Nicolae.

vineri, 4 mai 2012

SA MAI SI RADEM :)

Trei amici, evident români, erau într-o barcă şi dădeau la peşte când deodată un înger vindecător apare lângă ei. Ăştia, înmărmuriţi, după ce le revine glasul încep să îi ceară:
Eu am o durere mare de spate de câţiva ani, nu pot să scap de ea...Îngerul îi atinge spatele şi e vindecat!
Eu trebuie să port ochelari toată viaţa, că nu văd bine, şi aş vrea să văd şi eu clar lucrurile care mă înconjoară...
Îngerul îi ia ochelarii, îi aruncă în apă şi ochii i se vindecă, vede perfect.. Se uită îngerul şi la al treilea...
Pe mine să nu mă atingi!!! Io primesc pensie de boală...

joi, 26 aprilie 2012

Anatema sau blestemul Bisericii

Din Sfanta Scriptura aflam ca este nefiresc ca din aceeasi gura sa iasa binecuvantarea si blestemul (Iacov 3, 10). Traditia si istoria ne stau insa drept marturie ca blestemul a fost una din formele de manifestare ale autoritatii bisericesti inca din primele veacuri crestine. Unii oameni ar putea spune ca Biserica da dovada de "fatarnicie” in aceasta situatie. Dorim sa aratam pe ce anume se intemeiaza acest demers al Bisericii, care desi este unul extrem, nu este nicidecum lipsit de fundament.
Dintru inceput, trebuie sa spunem ca, in Biserica, blestemul este indreptat catre diavol. Acest lucru este evident in rugaciunile intocmite special de catre Sfintii Parinti pentru indepartarea demonilor si a lucrarii acestora. Cel mai cunoscut exemplu sunt Molitfele Sfantului Vasile cel Mare: “Te blestem pe tine, incepatorul rautatilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului”.
A doua situatie in care Biserica se foloseste de blestem are in vedere erezia, perceputa ca un puternic mijloc prin care diavolul cauta sa aiba o influenta asupra Bisericii.
In acest sens, cea mai grea pedeapsa pe care o poate da Biserica este anatema. Ea presupune excomunicare, blestem, afurisanie si reprezinta actul religios prin care Biserica inlatura din randurile sale pe cei care se fac vinovati de grave incalcari ale doctrinei si dogmei crestine. Excluderea se face pe timp limitat (pana la indreptarea si ispasirea greselii) sau se face pentru totdeauna. Ea se aplica atat clericilor cat si mirenilor.
Acest act se intemeiaza pe cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos: "De-ti va gresi tie fratele tau, mergi, mustra-l pe el intre tine si el singur. Si de te va asculta, ai castigat pe fratele tau. Iar de nu te va asculta, ia cu tine inca unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori sa se statorniceasca tot cuvantul. Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si vames.” (Matei 18:15-17).
Sinodul IV Ecumenic a hotarat insa ca "niciun om credincios crestin, sa nu-si zica anatema”, deoarece acest drept apartine Bisericii. Se intelege ca, la randul nostru, trebuie sa fim foarte atenti cand folosim termenii "erezie" si "eretic", la adresa semenilor nostri, atat timp cat ne lipseste capacitatea de "a grai adevarul in iubire" (Efeseni 4, 15) pe care o aveau Sfintii Parinti.
Anatema in Sfanta Scriptura
In Septuaginta, anatema a fost folosit cu doua sensuri: (1) ceva care este inchinat lui Dumnezeu si (2) ceva care este indepartat din cauza pacatului, a raului. In Levitic 27:28 anathema este traducerea ebraicului herem, un termen ce face referire la un ceva interzis, intangibil pentru oameni; caci jertfele aduse lui Dumnezeu nu puteau fi folosite pentru alt scop, erau dincolo de atingerea oamenilor. Astfel, anatema a ajuns sa insemne, in timp, mai degraba ceva separat, exilat, de neatins, decat jerfa propriu-zisa.
In Noul Testament anatema avea sa insemne indepartare, cum ar fi in Faptele Apostolilor 23:12, 23:14, 23:21 sau in Epistola catre Galateni 1:8-9.
Anatema in istoria Bisericii
In primele secole crestine, iar mai apoi in definitiile sinodale, anatema avea sa insemne o sanctiune severa indreptata spre cei care profesau comunitatilor crestine erezii. Dreptul de anatema din sanul Bisericii crestine a ereticilor si a celor ce nu respecta invatatura morala si dogmatica a fost stabilit de Sinoadele Ecumenice prin formula: “Sa fie anatema”.
Primul sinod unde este folosit cuvantul anatema e Sinodul de la Elvira din anul 306.
Un alt exemplu il reprezinta anatemele Sfantului Chiril al Alexandriei impotriva lui Nestorie din anul 431.
Cel mai cunoscut exemplu de anatematizare este cel care a stat la baza separarii dintre Biserica crestina din Rasarit si cea din Apus, prin actul de excomunicare (anatema) dat de papa Nicolae I (858-867), in 863, impotriva lui Fotie, patriarhul de la Constantinopol, deoarece acesta nu recunoaste Filioque. Fotie, la randul sau, excomunica (anatematizeaza) pe papa Nicolae I intr-un sinod tinut la Constantinopol, in 867 si nu-l mai recunoaste ca papa, condamnand in aceslasi timp si Biserica Romei, pentru ca trimisese misionari catolici in Bulgaria si introdusese si aici, in Simbolul credintei, formula Filioque. Conflictul si anatema reciproca au persistat pana la jumatatea sec. XX, cand papa Paul al VI-lea si Patriarhul Ecumenic Atenagora au cautat o cale de mediere intre cele doua biserici. Prin hotararile Conciliului Vatican II, din decembrie 1965, atat papa, in catedrala Sfantul Petru, cat si patriarhul Atenagora, in catedrala ortodoxa din Constantinopol, in acelasi timp, au ridicat anatema ce plana asupra celor doua Biserici din sec. al IX-lea.
In unele biserici, s-a pastrat pana in zilele noastre practica de a fi citit de catre un ierarh, Sinodiconul Ortodoxiei, in prima duminica a Postului Mare, care proclama anatemele impotriva ereticilor iconoclasti.
Anatematizarea urmareste indreptarea
Sensul propriu al cuvantului anatema, in greca veche, desemna ceva care a fost separat spre a fi ridicat. Cuvantul este compus din "ana" - o prepozitie ce indica o miscare ascendenta -, respectiv "thema" – parte separata.
Proclamarea anatemei in Biserica are in vedere pe de-o parte, paza celor dinlauntrul Bisericii de invataturile gresite, iar pe de alta, salvarea ereticilor, pocainta si mantuirea lor. Acest aspect este evidentiat si de finalul unui text de anatematizare a unui eretic, din Pravila Bisericeasca: "Sufletul lui diavolul sa-l ia, cu care s-a imprietenit si caruia i-a slujit, ca sa-l duca in focul cel vesnic [...] Acolo sa se chinuiasca in veacul veacului, potrivit cu faptele sale, afara de cazul ca se va dezmetici inainte de moarte, scaldandu-se si curatindu-se de lacrimile amarei pocainte, ceea ce si noi dorim s-o faca cat mai curand, caci acesta este scopul pentru care si Dumnezeu ii lungeste viata, ca el sa inteleaga si sa se pocaiasca. Amin!”
Anatema lui Hristos
Tot mai multi oameni percep anatematizarea ca fiind un act "fundamentalist” al Bisericii. Din contra, noi spunem ca reprezinta un act fundamental, care, ca si in cazul unui organism viu, asigura mentinerea imunitatii interioare, pastrarea sanatatii.
Oricat de neplacut sau de dur ar suna in urechile omului modern - care si-a luat prostul obicei de a vorbi despre Ortodoxie ca despre ceva greu si plicticos - trebuie sa acceptam realitatea: in Biserica, "mladita” uscata este taiata, "smochinul neroditor” este blestemat. Daca nu in istorie, de catre Biserica, atunci, in mod sigur, de catre Hristos la Judecata Universala: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Matei 25, 41).
Radu Alexandru