El Camino

Stravechiul drum spre Santiago de Compostela este o cale de pelerinaj cu o traditie de 1.000 de ani. Datorita incarcaturii sale unice (istorice, culturale si spirituale), acest drum este supranumit, simplu, El Camino (Drumul).

El Camino traverseaza Spania de la est la vest, de la Pirinei pana la Oceanul Atlantic. Traseul a fost creat de vechii celti din pensinsula iberica , chiar pe sub Calea Lactee.

Traseul complet este de peste 800 de km si strabate tot nordul Spaniei, de la Jaca (trecand, in doua locuri, prin sudul Frantei) pana aproape de Oceanul Atlantic, la Santiago de Compostela.
Ca drum de pelerinaj catre locul de inmormantare al Sfantului Iacob, El Camino a fost timp de sute de ani o destinatie religioasa. Popularitatea sa a atins apogeul in Evul Mediu si a cunoscut decadenta in timpul dictaturii lui Franco.
El Camino de Santiago inseamna cultura, sport, natura, traditie, provocare, pace, dar mai presus de orice simbolizeaza libertatea. Numerosi imparati, regi, nobili, cavaleri, preoti, fermieri, calatori, toti au fost pelerini pe acest drum si toti au fost tratati la fel pentru ca nimeni nu a stiut ca acel om murdar, obosit, care doar ce a poposit inainte de asfintit este rege, cersetor sau nobil.
Pelerini la Santiago au fost odinioara Sfantul Francisc, Roland (fiul lui Carol cel Mare), El Cid, si, mai aproape de noi, Paolo Coehlo, Shriley MacLane, Luis Bunuel.

In ultimii ani, drumul catre Santiago isi recapata faima pierduta. A fost redescoperit de oamenii aflati in cautarea ineditului si a fost declarat Itinerar Cultural European, in 1986, apoi inclus in Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO (UNESCO World Heritage).
Mii de pelerini din intreaga lume parcurg anual acest traseu. Motivatiile lor sunt, insa, diferite: natura, cultura, gastronomia, intalnirile, aventura, provocarea fizica si redescoperirea bucuriilor simple.
Pasaportul (Credencial-ul) este un mic pliant alb in care se noteaza informatiile personale, modalitatea de parcurgere a Drumului, locul si data plecarii. Acest document atesta calitatea de pelerin a purtatorului si poate fi cumparat doar cu 3 euro de la centrele de informare pentru pelerini, de la biserici sau de la unele locuri unde se cazeaza acestia.
Credencial-ul isi dovedeste utilitatea in mod frecvent. Atunci cand pelerinul ajunge la locul de cazare (albergue sau refugio) ofera Credencial-ul gazdei si primeste stampila localului (sello).
Fiecare biserica, loc de cazare, restaurant si chiar muzeu are o stampila unica, care concureaza cu celelalte in creativitate.
Acelasi Credencial este cel care ii va folosi pelerinului in Santiago, pentru a primi Compostela – dovada a incheierii pelerinajului.

Anual ajung pe jos la Santiago de Compostela peste 150.000 de pelerini si aproape 3 milioane de turisti.
Frumusetea, magia, trairile si intamplarile de pe Camino nu pot fi zugravite intotdeauna in cuvinte, pentru ca starea poate deveni intre timp alta. Nici miile de poze facute nu pot dezvalui adevaratul Camino.
Renumele acestui traseu si probele fizice sau psihice fac din Camino o atractie in toata lumea. Unii merg mai putin, altii mai mult, fiecare cu ritmul si zilele lui libere, asa cum spune si Paolo Coelho in cartea sa, “Maktub”: <La inceputul pelerinajului meu, am incercat sa merg in acelasi ritm cu grupul meu. Eram obosita, cerusem mai mult decat putea sa-mi dea trupul meu, eram incordata, si am sfarsit prin a suferi o intindere de tendon la piciorul stang. Timp de doua zile mi-a fost imposibil sa mai merg si am invatat ca as fi putut ajunge la Santiago doar daca as fi mers in ritmul meu. Mi-a luat mai mult decat celorlalti si multe portiuni am mers singura. Dar numai respectand ritmul meu am reusit sa parcurg tot drumul. De atunci, am aplicat lectia la orice lucru din viata mea.”>>

El Camino este si va ramane mereu locul unde se intampla miracole si daca reusesti sa-l parcurgi pe jos, te vei intoarce cu starea cea mai pura, ca atunci cand nu conta varsta, starea materiala si cand nu stateai prea mult pe ganduri si faceai totul pentru ca asa simteai.
Scris de: Ioana

Articol scris in categoria: Descopey

Sfantul Andrei

      În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru  tot  lăudatului Apostol   Andrei, cel întâi chemat.

Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii", lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: "Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret", l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.
Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.

o voce nepamanteana , superb Lisa Gerrard

Din înțelepciunea Părintelui Arsenie Boca

Până nu-L găsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsesti nici sensul tău, nici sensul lumii.

Poziţia omului în creaţie e unică, suntem făpturile lui Dumnezeu, dar suntem şi realizarea

noastră.

Pe Dumnezeu Il ai sădit, „inoculat”, latent, in structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pămanteşti. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate intampla. Nici omoraţi nu pot fi, pentru că in ei prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvarcolire a răului asupra lor.

Incercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem in Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi inşine, ca făpturi renăscute in Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.

Cand ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o inrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar in structura noastră spirituală, că suntem in pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină, chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.

Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ.

Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești.

Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.

Omul bun îi vede pe toţi oamenii buni, iar cel rău şi viclean învinuieşte, osândeşte şi vorbeşte de rău nu numai pe cei ce merg strâmb, ci şi pe cei ce merg drept.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.

Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.

Calea cea mai lungă pe pămant e de la urechi la inimă, incat ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt.

Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai intai?

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.

Nu poţi propovădui împărăţia Cerurilor cu plumbii materiei pe aripi.

Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.

Păstrarea capacităţii de incadrare in disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale.

Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricate necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi intr-o robie străină, in intunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei inşişi.

Până nu te-ai lepădat de tine, eşti o fântână seacă; iar dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate sufletul să ajungă la sine însuşi, la El – cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se în Dumnezeu. Nu ştiu pe lume o biruinţă mai mare ca aceea de a te lepăda de tine şi a ajunge liber; e trăirea libertăţii duhului: “Adevărul vă va face liberi”. Deci, înţele­gem că fără (să plătim) această vamă a făpturii noas­tre vechi stăteam în minciună, încolţiţi de iluzii şi striviţi de roţile necesităţii fără ieşire, strânşi în acest cleşte. De aici ne scoate numai Iisus. Când se petrece aceasta? Când îl cunoaştem pe Iisus ca inimă a inimii noastre, ca suflet al sufletului nostru, îl putem cunoaşte numai în iubirea şi bucuria pe care o simţim când renunţăm la Eul nostru şi ne aflăm faţă către faţă cu Dânsul.

Omul se desăvârşeşte şi ajunge expresie supremă, când sufletul lui se recunoaşte în veşnicie, în infinit! – ceea ce e propria sa revelaţie. Adevărata restrişte a omului stă în faptul că nu izbuteşte pe deplin să-şi aducă la expresia supremă propria-i fiinţă, că e tulburat de eul şi îşi pierde vremea cu lucruri de nimic.

Cuvintele sunt ființe vii capabile să facă treaba la care au fost trimise.

Fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lăuda, nici ocara din ele.

În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte.

In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni.

Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni sau ba, progresul, lumina tot se va face, cu tine sau fără tine. Există o energie ascunsă care mână lucrurile înainte. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă nu eşti tu lucrurile n-au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine, pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor; dar absolut trebuitor nu eşti pentru nimic.
Prin urmare, la ce străduinţa? Oricum vor sta lucrurile, tu îndeplineşte-ţi înainte menirea pe care o simţi, dacă o simţi. Câtă vreme auzi în tine glasul unei misiuni, continuă-ţi calea mai departe, oricâtă experienţă brutală ar fi venit să-ţi arate că ţelul crezut al străduinţei tale s-ar putea lipsi de munca ta. Ţi-a fost rănită prezumţia pe care ai avut-o? Poate că nu mai înţelegi rostul încordării, ci sensul utilităţii tale? Nu înceta să fii ceea ce ai fost. Isprăveşte ceea ce făceai ca şi cum n-ai fi încercat nici o dezamăgire.
Poate că, fără ştiinţa noastră, noi slujim vreunui scop al naturii, un scop care-i prea mare ca să-l înţelegem, prea vast ca să ni-l închipuim şi pentru care Dumnezeu ne-a pus în suflet impulsia oarbă pentru noi, dar luminată pentru El. Soldatul nu pricepe planul generalului, dar fără să-l priceapă îl aduce la îndeplinire. Întocmai aşa sună cuvântul Scripturii din Vechiul Testament: “Ori pricep, ori nu pricep, ori ascultă, ori nu ascultă, tu spune-le cuvântul Meu“…

Arsenie Boca

sa te rogi , si sa crezi....

Pamanturile erau arse si crapate, frunzele, ingalbenite sau chiar sfoiejite de arsita, abia se mai tineau pe crengi. Iarba de pe pajisti si fanete se ofilise cu totul. Oamenii erau ingrijorati si neli

nistiti. Cercetau mereu cerul ca de cristal. Nici un norisor. Albastru de cobalt!
Saptamanile se insirau una dupa alta tot mai fierbinti. De luni de zile nu cazuse niciun fir ploaie.
Preotul se hotari sa organizeze in piateta din fata bisericii o ora de rugaciune pentru a-L implora pe Dumnezeu pentru ploaie.
La ora stabilita, piateta era plina de lume.
Multi adusesera obiecte care dadeau marturie despre credinta lor.
Preotul privea cu admiratie Bibliile, cartile de rugaciuni, icoanele, crucile, metanierele.
Atentia ii fu atrasa, insa, in chip deosebit, de o fetita care statea cuminte în primul rand ... avand in mana o umbreluta.

A te ruga inseamna sa ceri ploaia,
a crede, insa, inseamna sa-ti iei umbrela!

Fiinta lui Dumnezeu este simpla si necompusa...

Insusirile lui Dumnezeeu ca este fara de inceput, incoruptibil, nefacut, adica nezidit, necorporal, nevazut si altele ca acestea ne arata ce nu este Dumnezeu, adica: existenta Lui nu are inceput, nu este supus stricaciunii, nu este zidit, nu este corp, nu este vazut. insusirile de bun, drept, sfant si altele ca acestea, care insotesc firea Lui, nu indica insasi fiinta Lui.

"Dumnezeirea este simpla si necompusa. Tot ceea ce este alcatuit din multe si diferite este compus. Daca am spune ca insusirile de a fi nezidit, fara de inceput, necorporal, nemuritor, vesnic, bun, creator si altele ca acestea sunt deosebiri esentiale ale lui Dumnezeu si ca Dumnezeu este compus din acestea, atunci Dumnezeu nu va fi simplu, ci compus. Dar a gandi astfel este cea mai mare impietate. Prin urmare, trebuie sa ne gandim ca fiecare din atributele lui Dumnezeu nu arata ceea ce este El in fiinta Sa, ci indica ceea ce nu este in fiinta Lui sau un raport cu ceva din acestea care se deosebesc de El, sau ceva din acelea care insotesc natura sa sau activitatea lui. [...] insusirile ca este fara de inceput, incoruptibil, nefacut, adica nezidit, necorporal, nevazut si altele ca acestea ne arata ce nu este Dumnezeu, adica: existenta Lui nu are inceput, nu este supus stricaciunii, nu este zidit, nu este corp, nu este vazut. insusirile de bun, drept, sfant si altele ca acestea, care insotesc firea Lui, nu indica insasi fiinta Lui. Iar insusirile de domn, imparat si altele ca acestea arata raportul cu acelea care se deosebesc de El. Se numeste domn fata de acei care sunt domni, imparat, fata de acei care sunt imparati, creator fata de cele create, pastor fata de cei pastoriti.” (Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, Cartea I, cap 9.)

Pentru a intelege aceasta vom vorbi succint despre lumina. In general lumina alba e considerata ca fiind pura sau necompusa. Acest lucru insa este greșit, lumina alba fiind de fapt o combinație de mai multe culori. In sec al XVII-lea, savantul englez Isaac Newton s-a ocupat mai mult cu problemele de optica si, studiind refracția luminii, a demonstrat ca o prisma de sticla poate descompune lumina alba intr-un spectru de culori și ca adaugarea unei lentile și a unei alte prisme poate recompune lumina alba, aratand altfel ca lumina alba este compusa. Culorile ce compun lumina alba pot fi vazute atunci cand razele de soare stralucesc prin picaturile de ploaie dand naștere unui curcubeu. Cand lumina e reflectata de marginea unei oglinzi sau atunci cand trece printr-un ornament sau recipient de sticla, poate fi vazuta o banda de culori. Aceasta banda de culori e denumita spectrul luminii, ea trecand treptat de la culoarea roșie pana la violet. (De obicei se neglijeaza nuanțele mai fine si se considera ca spectrul este alcatuit doar din șapte benzi colorate. Aceste culori, denumite si cele șapte culori ale curcubeului, sunt: rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet.)

Spre deosebire de lumina alba care este intr-adevar compusa, ființa Dumnezeiasca nu este nicidecum compusa, ci este simpla, avand o activitate Dumnezeiasca simpla, un singur atribut Dumnezeiesc inefabil. intrucat in lume noi oamenii percepem separat insusirile (atributele) Lui Dumnezeu (fara inceput, mai presus de existenta, mai presus de vesnicie, bunatate, iubire, mila, iertare, dreptate ș.a.m.d.) intocmai precum percepem spectrul luminii albe, avem tendinta gresita sa credem ca asemenea luminii albe care este compusa (din culorile componente), Dumnezeu este compus din aceste atribute. Pentru a fi ințeles de noi oamenii (care gandim doar trupeste de cele mai multe ori, si nu duhovniceste intru Duhul Sfant - I Corinteni 2,11-16.) Dumnezeu ne face cunoscute in lume atributele Sale, pe ințelesul nostru, intr-un mod asemanator descompunerii luminii albe in spectrul sau de culori la trecerea prin prisma. Astfel, prisma poate fi asociata cu lumea, spectrul luminii albe cu atributele lui Dumnezeu, iar lumina alba cu atributul inefabil al lui Dumnezeu (care insa nu este nicidecum compus).
Eugen Gantolea

reiki dr OZ