sâmbătă, 8 mai 2010

PENTRU O KARMA BUNA !


Rugăciunea lumânărilor aprinse



Nu se ştie exact cine a scris-o, nici de când circulă printre creştinii credincioşi. Cert este că s-a răspândit ca lumina, că lumea o caută pentru puterile ei. Se spune că norocoşii care intră în posesia ei scapă de boli, de griji, de necazuri, de farmece şi blesteme, li se împlinesc cele mai mari dorinţe. Cine spune rugăciunea întocmai, respectând protocolul însoţitor, scapă de orice necazuri, de pericole şi de boli. E ca şi cum Însuşi Hristos se apleacă asupra celui aflat în suferinţă, ajutându-l să iasă din ea. Se spune că, dacă ai credinţă, rugăciunea te ajută în orice.
40 de lumânări şi de 160 de ori TATĂL NOSTRU

Câteva condiţii de respectat, între care la loc de frunte se află legătura cu un preot. Împreună cu el trebuie aleasă o zi în care se ţine post, în curăţenie trupească şi sufletească. Rugăciunea se face în genunchi. Se iau 40 de lumânări, dar numai de la biserică, pe care le aprinzi. Lumânările trebuie să ardă complet. Pentru fiecare lumânare, se zice de patru ori TATĂL NOSTRU, deci pentru 40 de lumânări se spune TATĂL NOSTRU de 160 de ori. Credinciosul trebuie să se apuce de operaţie înainte de miezul nopţii, în aşa fel încât să nu treacă cu rugăciunile în ziua următoare. La sfârşit, când ceara lumânărilor s-a topit, se rosteşte Rugăciunea Lumânărilor Aprinse, separat şi numai o singură dată. Dacă preotul e anunţat, face şi el rugăciunea în biserică, pomeneşte pomelnicul celui care se roagă şi toate cererile şi necazurile lui. După această noapte, se ţine post şi curăţenie vreme de şapte zile. În fiecare zi se aprind câte şase lumânări, pentru fiecare dintre ele spunându-se de patru ori TATĂL NOSTRU. La sfârşit se spune Rugăciunea Lumânărilor Aprinse o singură dată. După cele şapte zile, timp de şase săptămâni, miercurea şi vinerea se aprinde o lumânare şi se spune de patru ori TATĂL NOSTRU, apoi o singură dată Rugăciunea Lumânărilor Aprinse. Resturile de la lumânări se duc la biserică, unde ofiociază preotul slujba. Toţi cei care fac această rugăciune trebuie să aibă credinţă şi să participe la cât mai multe Sfinte Masluri.
Precizare
Cele 40 de lumânări se aleg şi se ard într-o noapte, înainte de miezul nopţii, ca să nu treacă în ziua următoare. Se spune de patru ori TATĂL NOSTRU, de patru ori pentru fiecare lumânare arsă. La sfârşit se spune Rugăciunea Lumânărilor Aprinse o singură dată. Apoi după această noapte se ţine post şi curăţenie trupească şapte zile, aprinzându-se în fiecare zi câte şase lumânări, pentru fiecare dintre ele spunându-se de patru ori TATĂL NOSTRU şi, o singură dată, Rugăciunea Lumânărilor Aprinse. După cele şapte zile, se mai aprinde, timp de şase săptămâni miercurea şi vinerea, câte o lumânare. La fel, se spune TATĂL NOSTRU de patru ori şi Rugăciunea Lumânărilor Aprinse.
Doamne ajută AMIN
Rugăciunea

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, sfânt şi slăvit eşti. Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie. Tu cel ce locuieşti în lumina nepătrunsă, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului tău, aşa cum arde lumânarea mea de repede, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii tăi, să piară toate făcăturile, spurcăciunile, toate relele şi patimile, blestemele şi lucrurile diavoleşti de la locul unde stau, de la casa mea, din familia mea, de la cei bântuiţi de patimi ( băutură, cafea, tutun, curvie, jocuri de noroc, neascultare, nesupunere, înjurăturile de cele sfinte), din corpul meu, din sufletul meu, din familia mea. Revarsă ploaioe la bună vreme peste tot pământul şi fă-l să-şi dea roadele lui, copacii şi viile să-şi dea pe deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecului. Acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti. Şi dezleagă pe robul Tău (...numele...) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice.
Doamne, ajută-mă să-mi recapăt sănătatea, sporul, prosperitatea casei, a serviciului.
Aşa Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine, nevrednicul slujitorul Tău, şi dezleagă pe robul Tău (...numele...) de toate elegăturile satanei şi dacăp este legat în cer sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu argintul viu, sau cu scriere, sau cu sânge de om sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor sau prin necurăţie sau în alt chip s-a abătut asupra lui.
Doamne, fereşte casa mea de ură şi invidie, de certuri şi bătăi, de boli molipsitoare, de beţii, de proasta tovărăşie, fereşte familia mea şi sufletele noastre de toate încercările şi răutăţile şi dă-ne sănătate, împliniri şi viaţă fără de primejdie. Întăreşte-mă şi păstrează-mi credinţa strămoşilor, credinţa creştinilor.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfărâmă şi distruge acum lucrările magiei, iar pe robii Tăi (...numele...) păzeşte-i cu toţi ai casei lui de tote ineltirile diavoleşti.
Doamne, dă-ne pâinea cea de toate zilele şi liniştea Ta cea sfântă,
Doamne ajută-ne,
Doamne iartă-ne,
Doamne miluieşte-ne,
Doamne fie-Ţi milă de noi,
Doamne al puterilor, fii cu noi. AMIN

Un comentariu:

  1. Rugaciunea chiar functioneaza , si este extrem de eficienta pentru fiecare individ in parte .Si nu e greu de facut , in pofida , numarului mare de lumanari si rugaciuni , o sa vedeti ca e usor . Recomand inainte sa va apucati , sa o cititi de sapte ori .In final o sa vi se para usor , si o sa vedeti ca e minunata .

    RăspundețiȘtergere