joi, 10 noiembrie 2011

11.11.11


În fiecare an, în jurul datei de 11.11, astrologii freamătă, numerologii caută cele mai bizare asociaţii, iar profeţii scot apocalipsele de la naftalină. În 2011, situaţia este şi mai agitată, dat fiind că şi anul conţine cifra 11 în structura sa.

Numerologi, metafizicieni şi teoreticieni lansează o teorie potrivit căreia întreaga populatie va fi martora unei “treziri” pe plan global, ba chiar se va deschide un portal care ne va transporta într-o alta dimensiune. Pentru masoni, cifra 11 are o rezonanţă specială. Unii considera ca are proprietati transcendente sau reprezinta dualitatea bun-rau – eterna lupta antagonica dintre Dumnezeu si Satan, scriu jurnalistii de la France 24, citaţi de opiniatimisoarei.ro

Pe internet deja circula mai multe teorii ale conspiratiei potrivit carora cifra 11 este strans legata de evenimente care au schimbat istoria, cum ar fi cel de la 11 septembrie (cele doua turnuri semanau cu cifra 11, primul avion care a intrat in World Trade Center era zborul cu numarul 11), altii considera ca se va implini profetia Sfantului Malachia, care a prezis ca vor fi 112 papi inainte de a veni sfarsitul lumii – Papa Benedict fiind al 111-lea.

Semnificatii ale cifrei 11!

1) New York City are 11 litere.

2) Afghanistan are 11 litere.

3) Ramsin Yuseb (teroristul care a amenintat distrugerea celor 2 edificii in 1993) are 11 litere.

4) George W Bush are 11 litere. Asta poate fi o coincidenta dar acum lucrurile devin mult mai interesante.

1) New York este statul numarul 11.

2) Primul avion care s-a abatut asupra celor 2 edificii avea numarul 11.

3) Cursa de avion cu numarul 11 avea 92 pasageri la bord.

9 +2 = 11

4) Si cursa zborului numarul 77 s-a abatut asupra celor 2 edificii si avea la bord 65 pasageri. 6+5 = 11

5) Tragedia a avut loc in data 11 Septembrie, mai bine zis: 9/11.

9+1+1=11

6) Ziua si luna tragediei sunt identice cu numarul de telefon al poliziei in America 911. 9+1+1=11.


1) Numarul total de victime in toate avioanele implicate a fost de 254.

2+5+4= 11.

2) 11 Septembrie este cea de-a 254 zi din calendar. Inca o data 2+5+4=11.

3) Exploziile din Madrid s-au intamplat in data de 3/11/2004. 3+1+1+2+4= 11.

4) Tragedia din Madrid s-a intamplat dupa 911 zile de la cea din America 9+1+1=11…..

5 ) Cutremurul din Japonia 11 martie 2011

Personal mi se pare interesant altceva , orice varsta ai avea , daca aduni varsta ta , cu anul nasterii , rezultatul da totdeauna 111 .Ciudat nu i asa ?

Istoric vorbind, data are destula greutate – armistitiul din Primul Razboi Mondial s-a semnat in a 11-a ora a celei de-a 11-a zi a celei de-a 11-a luna a anului 1918.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu