Floriile

Creştini ortodocşii au intrat, începând de luni, în săptămâna Floriilor, a şasea sătămână din Postul Paştelui. Până la Florii, credincioşii îşi amintesc de boala, moartea şi învierea lui Lazăr şi se pregătesc să întâmpine intrarea lui Hristos în Ierusalim.

Vinerea Floriilor, denumită şi Vinerea Ouălor, precum şi Vinerea de dinaintea Crăciunului sunt Vineri Scumpe şi se ţin cu credinţă pentru a fi feriţi de arsuri.

De Sâmbăta Floriilor, în popor se sărbătoreşte şi Lăzărelul, Moşii de Florii sau Sâmbăta lui Lazăr.

Legenda spune că Lazăr era un fecior cioban şi, înainte de a pleca cu oile, şi-a rugat mama să-i facă plăcinte. El s-a urcat într-un copac pentru a aduna frunze şi muguri pentru mioare dar, grăbindu-se să se întoarcă la plăcinte, a căzut şi a murit. Sora lui mai mare, care era nevasta lui Dragobete – nora Babei Dochia - l-a găsit, l-a dus acasă şi l-a spălat în lapte dulce pentru a-l pregăti de înmormântare. Laptele în care a fost spălat Lazăr a fost aruncat sub un nuc, iar în acel loc Lazăr a reînviat transformându-se în flori şi iarbă. De atunci a rămas şi obiceiul ca în Sâmbăta Floriilor să se jelească morţii.

Se mai spune că Lazăr era frate cu cucul. Iar într-o zi, cucul s-a rătăcit de Lazăr şi se strigau unul pe altul de dorul plăcintelor. De aici şi obiceiul să se facă plăcinte şi să se dea de pomană, ca să nu se mai rătăcească cucul de Lazăr.

Ziua morţii şi renaşterii lui Lăzărel aminteşte de sărbătorirea zeilor păgâni ai vegetaţiei şi coincide cu credinţa creştină prin care Hristos l-a înviat pe ucenicul său Lazăr din morţi cu o zi înainte de intrarea Sa în Ierusalim.

Duminica de Florii se serbează întotdeauna cu o săptămână înainte de Paşte, iar în popor se mai numeşte şi Duminica Stâlpărilor.

Denumirea populară a Floriilor vine de fapt de la zeiţa romană a florilor, Flora. Această zi face parte din şirul de sărbători ale primăverii cînd, tot în această perioadă a anului, în trecut era celebrată Flora cu ramuri înverzite ce simbolizau renaşterea naturii. Peste această sărbătoare, creştinii au suprapus Intrarea Mântuitorului în Ierusalim care a fost întâmpinat cu mare bucurie şi cu ramuri verzi de măslin. Duminca Floriilor reprezintă pentru creştini începerea sărbătorilor Pascale care se termină cu Înălţarea lui Hristos.

În popor, Floriile sunt precedate de diverse datini.

În Transilvania dar şi în Banat, există obiceiul ca, în ajunul Floriilor, fecioarele să pună o oglindă şi o cămaşa curată, sub un păr altoit, iar răsăritul soarelui să le prindă a doua zi acolo. Oglinda era apoi obiect de farmece de dragoste. Tot în aceste regiuni, fetele fierbeau, aproape de miezul nopţii, apă cu busuioc în care înmuiau canafii de la prapurile (ciucuri de la steagul bisericesc) folosite la înmormântarea unei fete mari. A doua zi dimineaţa ele se spălau pe cap cu această apă pentru a avea părul frumos, iar feciorii să se uite după ele.

În alte zone, în amintirea morţii lui Lăzărel, fetele umblă, cu o zi înainte de Florii, din casă în casă. Ceata de fete este condusă de cea mai frumoasă dintre ele care este denumită Lăzărica. Aceasta, îmbrăcată în haine de mireasă, joacă în fiecare casă vizitată şi canta patania liui Lazarica. Fetele se prind apoi în horă, iar în mijlocul lor joaca şi canta Lazarica. Fetele primesc de la gazde ouă şi plăcinte şi toate acestea aduc aminte de colinde.

Sărbătoarea Floriilor este tot timpul întâmpinată cu ramuri de salcie, aceasta fiind considerată simbol al regenerării, fiindcă salcia este prima plantă care se trezeşte primăvara. Se crede că salcia se grăbeşte să înverzească tocmai pentru a sluji Sfintele Florii. De aceia, Floriile mai poartă şi denumirea de Sărbătoarea înfloririi salciei.

În această zi, credincioşii duc sau primesc de la biserică rămurele de salcie. La ieşirea din biserică, credincioşii înghit mâţişorii (florile de salcie) pentru a preveni bolile de gât.

Ramurile sfinţite sunt puse acasă sub streaşină sau la icoane pentru a proteja familia şi gospodăria. În credinţa creştină, acest obicei vine de la ajutorul pe care salcia l-a dat Maicii Domnului în drumul ei dureros spre crucea de pe Golgota.

Se spune că cei ce se împărtăşesc în ziua de Florii şi îşi spun o dorinţă când se apropie de preot, aceasta se va împlini.

În credinţa populară este interzis să te speli pe cap de Florii că altfel albeşti ca pomii şi ca ghioceii şi de aceea este voie să te speli doar cu apă descîntată.

Bătrânii spun că aşa cum va fi vremea de Florii aşa va fi şi în prima zi de Paşti, iar pentru că urzicile înfloresc acum nu mai sunt bune de mîncat - de aici şi o altă denumire a sărbătorii, de Nunta Urzicilor. Şi tot tradiţia bătrânească spune că cei care nu sărbătoresc Lăzărelul se vor umple de pistrui.

Alte obiceiuri populare de Florii:

Cei care încă mai poartă mărţişorul pot ca în ziua de Florii să-l lege de ramurile unui copac înflorit.

Apicultorii învelesc stupii în ramuri înverzite de salcie pentru ca aceştia să se umple de miere.

În apa în care facem baie trebuie să punem flori sfinţite pentru a ne feri de boli.

Şăranii îngroapă mugurii de salcie sub brazdă pentru a avea recoltă bogată.

Mugurii din salciile de la Flroii trebuie aruncaţi pe foc în vreme de furtună pentru a împrăştia norii şi grindina.

De florii se aerisesc hainele, aşternuturile şi zestrea.

De florii se dau vitelor să mănânce ramuri de salcie pentru a se înmulţi şi a fi sănătoase tot anul.

Toţi cei care poartă cu nume de flori sunt sărbătoriţi cu veselie la români.