HALLOWEEN , buhuuu -bhuu :))

Halloweenul este una dintre cele mai vechi sarbatori, originile ei regasindu-se cu mii de ani in urma. Sarbatoarea pe care o cunoastem sub numele de Halloween a fost influentata, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. In Imperiul Roman, era Ziua Pomona, la celtici era festivalul de la Samhain, iar la crestini, Sarbatoarea tuturor sfintilor sau a tuturor sufletelor.

Halloween este una dintre cele mai vechi sarbatori.

Celtii (pe vremea cand populau actuala Marea Britanie si Nordul Frantei) venerau numerosi zei, iar Zeul Soarelui era zeul suprem. Zeul Soarelui era cel care ocrotea munca si in functie de care se stabileau zilele de sarbatoare si de odihna, era cel care “crea” frumusetile pamintului si facea recoltele sa creasca. Celtii sarbatoreau Anul Nou pe data de 1 Noiembrie. Fiecare an nou era celebrat printr-o procesiune care marca sfarsitul “sezonului soarelui” si inceputul “sezonului intunericului si frigului”. Pe data 31 octombrie, dupa ce toate campurile erau pregatite pentru iernat, iar recoltele anului erau deja depozitate, toate focurile erau stinse. Druizii, preotii celtilor, se intalneau pe o culme din padurea de stejari, pomi sacrii in cultura celtilor. Druizii erau cei care aprindeau noile focuri, aducand drept ofrande bucate si sacrificand animale. In timp ce druizii executau dansuri rituale in jurul noilor focuri, sezonul soarelui trecea iar sezonul intunericului incepea. Dimineata, druizii daruiau o torta aprinsa din noile focuri fiecarei familii cu care acestea urmau sa-si aprinda focul din gospodarii si sa le ocroteasca de spiritele intunericului in tot anul ce urma sa vina. Festivalul din 1 noiembrie era numit “Samhain” si dura timp de 3 zile. Oamenii participau la parada imbracati in costume facute din piei si oase de animale. Acest festival este Halloween-ul antic.
Romanii, atunci cand au invadat Britania, au adus cu ei si obiceiuri proprii. Unul dintre acestea a fost si “Ziua Pomona”, numita dupa zeita romana a fructelor si gradinilor. Sarbatoarea se celebra in jurul datei de 1 noiembrie.
Biserica Romano-Catolica a transformat ziua de 1 noiembrie intr-o sarbatoare crestina, in care sunt celebrati toti sfintii (in anul 835), zi care era numita Ziua Tuturor Sfintilor (sau Hallowmas, sau All Hallows). Mai tarziu, Biserica a stabilit pe data de 2 noiembrie sa se sarbatoreasca Ziua Tuturor Sufletelor si era destinata celebrarii celor morti. Era sarbatorita cu numeroase focuri si parade la care oamenii participau imbracati in ingeri, sfinti sau diavoli.
La celtici era festivalul de la Samhain, in Imperiul Roman era Ziua Pomona, iar la crestini Sarbatoarea Tuturor Sfintilor sau a Tuturor Sufletelor. In ajunul zilei de All Hallows, pe 31 octombrie, continua sa se celebreze festivalurile de Samhain si Ziua Pomona. De-a lungul anilor, traditiile tuturor acestor sarbatori s-au combinat. 31 octombrie a devenit cunoscuta ca All Hallow Even, apoi All Hallow’s Eve, Hallowe’en, si, mai apoi, Halloween.
Dincolo de toata aceasta istorie...europeana (!) a zilei de Halloween, ramane bucuria colindatului din poarta in poarta, costumat, alaturi de prieteni mai mici sau mai mari, pentru a da si pentru a primi. Chiar daca in seara de Ajun vom mai colinda inca o data...

Halloween procesiune pagana sau sarbatoare crestina ?

Dovleacul zambitor si imbujorat de lumanarea care salasuieste in interiorul sau scobit, mastile agatate la usile caselor “de familie” din linistitele cartiere “in care nu se intampla nimic” americane, cetele copiilor care bat din poarta in poarta costumati pentru o mana de bomboane, sunt simbolurile sub care romanul a facut cunostinta cu sarbatoarea de Halloween.
Nefiresc de repede insa, romanul a inceput sa isi impropietareasca asceasta sarbatoare si sa organizeze petreceri cu aceasta ocazie. Poate ca seamana cu minunatul colindat? Poate ca oamenii simt nevoia de a bate din poarta in poarta pentru a ura cele bune si pentru a primi cele bune? S-au ridicat glasuri care sa respinga aceasta sarbatoare.
Istoria Halloween-ului, ca fiecare festival din istorie, este inspirata din traditii ce s-au mentinut de-a lungul timpului din generatie in generatie. Fiecare isi urmeaza traditiile, asemeni bunicilor si parintilor. Odata cu trecerea timpului, originalitatea procesului tinde sa fie distorsionata, apar adaugari si alteratii. Sapand prin istorie, ne ajuta sa descoperim date pierdute si necunoscute cu trecerea timpului. Acest lucru s-a intamplat si cu Halloween-ul, acesta a fost modificat si au aparut foarte multe povesti de groaza cu fantome, vrajitoare,monstrii, spiridusi si fiare. Nu mai sunt povesti inocente. Sunt aceste povesti doar un mit sau exista o farama de realitate? Hai sa inlaturam voalul de mister si sa aflam adevarata fata a Halloween-ului.
Numele de Halloween a aparut de la termenul "hallow", care inseamna sfant. Noaptea de Halloween era numita "Noaptea tuturor sfintilor". Catolicii romani si luterani obisnuiau sa sarbatoreasca in aceasta zi toti sfintii din cer, cunoscuti si necunoscuti, fiind una din sarbatorile foarte importante ale anului bisericesc. Romanii onorau aceasta zi in numele celor care nu mai sunt pe pamant. Participantii aduceau sacrificii in numele celor morti si se rugau pentru acestia.
In trecut aceasta sarbatoare era pe 21 februarie, la sfarsitul anului roman. In secolul al 7-lea, Papa Boniface IV a introdus Ziua Sfintilor pentru a inlocui festivalul pagan pentru morti. Mai tarziu, Gregory al III-lea a schimbat data pe 1 noiembrie.

Dincolo de conexiunea cu Biserica Catolica, versiunea americana a Halloween-ului deriva din credintele stravechi(dinainte de crestini).Obiceiul de Halloween a fost adus in America in 1840 de imigrantii irlandezi. Obiceiul de "trick or treat" ( te pacalim sau ne tratezi) provine nu de la celti, ci de la europeni odata cu secolul al 9-lea numit insufletirea.
In ziua de 2 noiembrie, Ziua Sfintilor, fiecare crestin umbla din sat in sat, cersind "prajituri cu suflet", facute din bucati patrate de paine cu coacaze sau stafide. Cu cat adunau mai multe prajituri, cu atat se inmultea si numarul de rugaciuni spuse pentru cei care murisera.
In acea perioada se credea ca cel care moare ramane suspendat pentru o perioada de timp pe pamant, iar prin rugaciuni, spuse chiar si de straini, vor ajuta sa trimita acel suflet in rai.
Obiceiul de a face o fata dintr-un dovleac si introducerea unei lanterne in interior ( la americani numit dovleacul Jack) provine din folclorul irlandez. Povestea spune, ca un barbat, numit Jack cunoscut ca un betiv si un trisor, l-a pacalit pe diavol sa se urce intr-un copac. Apoi Jack a cioplit imaginea unei cruci pe trunchiul copacului, reusind sa captureze diavolul in copac. Jack a facut un pact cu acesta, cum ca daca nu-l va mai pacali il va lasa sa coboare din copac. Conform traditiei, dupa ce Jack a murit, acesta nu a fost primit in rai datorita metodelor sale diavolesti, dar nu i s-a permis nici intrarea in Iad deoarece l-a pacalit pe diavol. In schimb, diavolul i-a dat doar o torta pentru a-si lumina drumul prin intuneric. Acesta era plasata intr-un nap pentru a mentine flacara pentru o perioada mai lunga de timp.
Desi aceasta sarbatoare a fost imbratisata mai mult de americani, ne-am intrebat de ce nu am putea sa o facem si noi, atata timp cat copiii nostrii sunt deschisi la a se distra, purtand costumase cat mai haioase si mai interesante, cunoscand astfel conceptul real despre monstrii si vrajitoare. Astfel acestia ar putea trece mult mai usor peste frica pentru fiara din dulap sau monstrul de sub pat, atata timp cat acestia realizeaza ca totul este ireal. Pare o sarbatoare pagana prin manifestari, si totusi a fost acceptata de biserica.
Noi am luat-o de la americani, si totusi radacinile ei sunt europene. Este vorba despre povestea noptii de Halloween:
Celtii, care traiau acum 2000 de ani in zona care acum acoperita de Irlanda, Regatul Unit si nordul Frantei, sarbatoreau Anul Nou pe data de 1 noiembrie. Aceasta zi marca sfarsitul verii si al recoltei si inceputul iernii, anotimpul asociat deseori cu moartea. Celtii credeau ca in noaptea dinaintea Anului Nou limita dintre taramul celor morti si lumea lor devine neclara si ca fantomele celor decedati se intorc sa bantuie pamantul, creand probleme si stricand recoltele. Tocmai de aceea, in noaptea de 31 octombrie, ei sarbatoreau Samhain, un festival pentru care construiau rugi sacri pe care faceau sacrificii zeitatilor sub forma de grane sau animale.
In timpul celebrarii, celtii purtau costume in general facute din piele si capete de animale. Cand sarbatoarea lua sfarsit, ei foloseau focul de la rugii de sacrificiu pentru a-si aprinde focurile stinse mai devreme in aceasi seara. Scopul era acela de a-i proteja pe parcursul iernii care urma. Probabil de aici a venit ulterior ideea dovlecilor luminati din interior.

Ulterior cucerii romane, Samhain-ul celtic a fost combinat cu doua sarbatori de origine romana: Feralia, o zi la sfarsitul lui octombrie, in care romanii isi comemorau mortii si festivalul in care o onorau pe Pomona, zeita romana a fructelor si a copacilor.
In secolul VII, influenta crestinismului se extinsese si pe pamantul celtic. Papa Bonifaciu al IV-lea a stabilit ziua de 1 noiembrie ca fiind dedicata comemorarii sfintilor si martirilor: "Ziua tuturor sfintilor", o sarbatoarea care aducea mult cu festivalul celt, dar era desemnata de biserica.
Pana prin anii '30, in America, Halloween-ul adus de colonistii englezi, devenise o sarbatoarea seculara, dar centrata pe comunitate, cu parade, si petreceri raspandite prin tot orasul. Tot cam in acest timp a fost resuscitata si traditia "trick or treat" care dateaza probabil din vremurile paradelor de Ziua tuturor sfintilor din Anglia. In timpul festivitatilor, sarmanii cerseau mancare si oamenii le ofereau placinte numite "prajituri de suflet" in schimbul promisiunii de a se ruga pentru sufletele celor morti din familia lor.
Aceasta traditie era un mod relativ necostisitor pentru ca toata comunitatea sa se bucure de sarbatoare. In teorie, oamenii puteau preveni sa fie pacaliti (trick) oferind copiilor sau celor care le sunau la usa costumati o mica atentie (treat) - bomboane, dulciuri, mere.
Obiceiul costumelor de Halloween are radacini adanci in istorie, plecand de la vechii celti chinuiti de gerul iernii, pana la englezii care considerau ca in noaptea in care se deschid portile celor fara viata, nu pot iesi afara din casa decat costumati pentru a speria, la randul lor, fantomele.

Exista numeroase superstitii si mituri in care unii oameni cred cu tarie. Iata cateva dintre superstitiile care dau fiori reci de Halloween:

Daca in noaptea de Halloween auzi pasi in urma ta, nu te intoarce, s-ar putea ca Moartea sa fie in spatele tau. Daca te intorci, inseamna ca in curand vei muri.

Fetele care duc o lumanare la un rau sau apa, pot vedea in aceasta noapte chipul celui sortit;

Fetele care duc la un rau intr-un vas un ou spart, pot vedea nu numai chipul celui sortit, dar si cum vor arata viitorii copii;

Daca un liliac a intrat in casa, e semn ca aceea casa este bantuita si fantomele au lasat liliacul sa intre in casa.

Daca un liliac isi face aparitia devreme si este foarte jucaus, inseamna ca va fi vreme frumoasa;

Daca un liliac inconjoara o casa de trei ori, e semn de moarte;

Cel care in noaptea de Halloween va coji un mar si va avea cea mai lunga si continua coaja, va avea o viata lunga.

Daca arunci in spate coaja marului, initiala care se va forma in urma caderii, va fi initiala viitoarei perechi;

Daca ajungi la o intersectie si asculti vantul, vei afla cele mai importante lucruri care ti se vor intampla in urmatoarele 12 luni;

O persoana care este nascuta de Halloween poate vedea si vorbi cu spiritele;

Pentru ca spiritele sa nu patrunda in casa ta de Halloween, trebuie sa ingropi in fata usii, oase sau o poza a unui animal;

Daca vezi un paianjen, acesta ar putea fi spiritul unei persoane iubite care te vegheaza;

Daca flacara unei lumanari de face albastra dintr-o data, inseamna ca un spirit este prin apropiere;

Daca bati in lemn, ghinionul va fugi de tine;

O alta superstitie e cea legata de pisica neagra. O vorba veche spune ca acestea aduc ghinion. Stramosii credeau ca pisica neagra este o incarnarea a diavolului. In evul mediu, de Paste, pisicile negre erau arse. In schimb, in Marea Britanie, pisicile albe sunt cele care aduc ghinion.

Daca in noaptea de Halloween cei purta hainele pe dos si vei merge cu spatele, la miezul noptii vei vedea o vrajitoare pe cer.

In Marea Brtianie, pentru a vedea daca o femeie este sau nu vrajitoare, era aruncata in apa. Daca plutea, cu siguranta ca era vrajitoare. Daca se ineca, nu era vrajitoare.

Samedru 26 octombrie

SAMEDRU – INCEPUT DE AN SAU DE SEZON PASTORAL

Povestirile in care apare Samedru tin de doua civilizatii distincte: pastorala si agrara. De cele mai multe ori Samedru este insa un cioban, nedezlipit de turma care o paste “intr-un mijloc de codru, necalcat de picior omenesc” si care moare la stana oilor. Intr-o poveste culeasa din zona Muscelului, Samedru se metamorfozeaza in porc, adica in stravechea reprezentare mitica a spiritului graului. […] In calendarul popular Samedru este un zeu al Panteonului romanesc, patron al iernii pastorale, care a preluat numele si data de celebrare ale Sfantului Dumitru, Marele Mucenic de Tesalonic (26 octombrie) din calendarul ortodox. Impreuna cu Sangiorzul, Samedru imparte Anul Pastoral in doua anotimpuri simetrice: vara intre 23 aprilie si 26 octombrie, cu miez al timpului la Santilie (20 iulie), si iarna intre 26 octombrie si 23 aprilie cu miez al timpului la Sampetru de Iarna (16 ianuarie). In opozitie cu Sangiorzul, care incuie iarna si infrunzeste codrul, Samedru incuie vara si desfrunzeste codrul.

Focul lui Samedru

Practicile legate de cultul mortilor, […], apar bine evidentiate si in sambata dinaintea lui Samedru, adica la Mosii de Toamna, numiti si Mosii cei Mari sau Mosii lui Samedru. In calendarul popular aceasta zi este una dintre cele mai importante sambete ale mortilor. Ofrandele care se dau acum pentru sufletele mortilor (grau fiert, colaci, unt, untura, lapte, branza, fructe) indica, fara indoiala, ocupatia celor care le fac. Interesanta este si formula de invocare a spiritelor mortilor spusa in tinutul Almajului si prin care li se cerea acestora, in schimbul pomenilor date, ajutor, belsug si spor in casa:

“Voi mosi stramosi
Sa-mi fiti toti voiosi,
Sa-mi dati spor in casa,
Mult pe masa,
Cu mult ajutor
In campul cu flori”

Focul lui Samedru este scenariul mortii si renasterii anuale a divinitatii prin taierea si incinerarea unui pom in noaptea de 25/26 octombrie. Pastorii romani, asemanator popoarelor de origine celtica din nord-vestul Europei, au celebrat, pana in vremurile recente, Anul Nou la o luna dupa echinoctiul de toamna, la sfarsitul lunii octombrie si inceputul lunii noiembrie. Elemente stravechi ale acestui calendar, impartit in doua anotimpuri egale, iarna patronata de Samedru, reprezentare mitica care desfrunzeste codrul, si vara patronata de fratele acestuia, Sangiorz care infrunzeste codrul, supravietuiesc sub forma de sarbatori, obiceiuri, acte rituale si practici magice in mediile pastorale din Romania. Toamna tarziu, oierii din unele sate carpatice si subcarpatice celebreaza, fara sa mai cunoasca semnificatia obiceiului, moartea si renasterea lui Samedru, zeu de origine indo-europeana […]. Ceremonialul cuprinde, printre altele, moartea violenta a zeului imbatranit la sfarsit de an prin taierea unui arbore din padure urmata de renasterea acestuia prin incinerarea trupului neinsufletit (butucul sau trunchiul copacului) in noaptea de 25/26 octombrie. […]
In dupa amiaza zilei de 25 octombrie cetele de copii insotite de cate 2-3 feciori merg in padure, aleg pomul care va fi incinerat, il doboara, il curata de crengi si il aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neinsufletit al zeului (butucul sau trunchiul copacului), numit par, fixat in pozitie verticala si imbracat in cetina verde, se numeste Focul lui Samedru. […] O alta tehnica de amenajare a rugului este capra construita din trei lemne lungi, adunate la varf si prinse cu stinghii, imbracata asemenea parului in haina de sarbatoare din cetina de brad. La lasarea serii, in liniste si cuprinsi de emotii, copiii aprind Focul. Cand rugul incepe sa lumineze cerul, copiii izbucnesc in strigate de bucurie, adresand invitatia la cea mai mare sarbatoare a anului: Hai la Focu lui Samedru! […] Toata suflarea satului participa la taina renasterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile impart, ca la o inmormantare obisnuita, covrigi, fructe si bautura. In timp ce trupul divin este mistuit de flacari, cei prezenti beau, mananca, glumesc, canta si joaca. Focul lui Samedru este un Revelion unde se celebreaza moartea si renasterea, prin incinerare, a unei vechi divinitati geto-dace. […] Un moment asteptat cu mare interes este renasterea divinitatii adorate care corespunde cu prabusirea parului sau caprei rugului funerar. […] La plecare, participantii luau cenusa, carbuni aprinsi si alte resturi ale rugului funerar pentru a fertiliza gradinile si livezile. Sub pavaza zeului renascut, oamenii din Carpati incep un nou an pastoral. […]

Ziua soroacelor

Pentru a se putea aprecia bogatia roadelor in anul viitor, exista si la Samedru preocuparea fireasca a oamenilor de a afla stiri despre mersul vremii la inceputul unitatilor mai mari de timp (an, anotimp, luna): […] “Tot prin aceste parti (jud. Muscel) oamenii se uita sa vada cum e luna. Daca luna va fi plina si cerul senin, iarna va fi buna; daca, dimpotriva, luna va fi plina si cerul va fi acoperit cu nori, daca ar ploua sau ar ninge, aceste semne arata ca iarna va fi aspra, zapezile vor fi grele, iar gerul va fi strasnic”; […].
Samedru se considera ziua soroacelor pentru diferite slujbe si inchirieri. […]
Impartirea anului pastoral in doua anotimpuri, vara de la Sangiorz pana la Samedru si iarna de la Samedru pana la Sangiorz, este sustinuta nu numai de obiceiurile populare, ci si de unele creatii folclorice. Semnificativ in acest sens este paralelismul facut de popor intre sfintii care deschid cele doua anotimpuri: Santoader, Sangiorz, Dochia, pe de o parte, si Samedru, Sf. Paraschiva, pe de alta parte. […]
Argumentele care sprijina ipoteza conform careia Samedru a functionat ca inceput de anotimp tin nu numai de domeniul culturii populare, ci si de cel economic (sfarsitul varatului si inceputul iernatului, incheierea fermentatiei vinului, ziua soroacelor) si biologic (inceputul ciclului de reproductie a oilor si a caprelor, desfrunzitul codrului si altele).

[…]

Elemente celtice si dacice in Calendarul popular

Se pare insa ca Samedru a fost, in vremuri stravechi, nu numai inceput de anotimp, ci si inceput de an nou. In favoarea acestei ipoteze ar pleda si calendarul celtic, a carui structura este cunoscuta sigur. Popoarele celtice, care traiau in partea nord-vestica a Europei, au avut un an impartit in doua anotimpuri (iarna si vara) despartite prin doua hotare ale timpului: 1 mai si 1 noiembrie (Ziua Tuturor Sfintilor). Diferenta de opt zile intre Sangiorz si 1 mai, pe de o parte, si de patru zile intre Samedru si 1 noiembrie, pe de alta parte, compenseaza, intr-un fel, diferenta de latitudine geografica intre tinuturile carpato-ponto-danubiene si tinuturile celtice, unde desprimavaratul isi face aparitia ceva mai tarziu.
Acceptand corespondenta celor doua perechi de date, din calendarul celtic si calendarul popular romanesc, J.G. Frazer scria: “daca aceste termene au relativ putina insemnatate pentru agricultorul european, ele sunt deosebit de importante pentru crescatorul de vite caci, la apropierea verii, el isi scoate vitele pe camp sa pasca iarba frageda, iar cand se apropie iarna le aduce inapoi, in adapostul si caldura grajdurilor. In consecinta, nu pare lipsit de temei ca impartirea celtica a anului in doua semestre, la inceputul lunii mai si la inceputul lunii noiembrie, sa-si fi avut originea in vremurile cand celtii erau in primul rand un popor de pastori, a carui hrana depindea de cirezile sale, si, ca urmare, marile epoci ale anului erau legate pentru el de momentul cand vitele ieseau din gospodarii la inceputul verii si cand se intorceau din nou in grajduri, o data cu sosirea iernii. Chiar in Europa centrala, departe de regiunile ocupate acum de celti, se pot regasi clar urmele unei impartiri similare a anului… Dintre cele doua sarbatori, Ziua Tuturor Sfintilor era cea mai importanta inca din vechime deoarece celtii par a fi considerat ca anul incepe mai degraba din aceasta zi decat de la data sarbatorii beltane. In insula Man, adevarata reduta in care limba si civilizatia au rezistat cel mai mult asediului invadatorilor saxoni, ziua de 1 noiembrie, stil vechi, a fost considerata ziua Anului nou pana in timpurile din urma. Astfel, in Man cete de oameni mascati colindau in Ziua Tuturor Sfintilor, stil vechi, cantand un anumit cantec “Hogmany”, care incepea cu cuvintele: “Noaptea asta este noaptea Anului nou, Hogunnaaa”!”
Aceeasi ocupatie, cresterea animalelor, si aproximativ aceleasi conditii geografice oferite de latitudinile medii ale continentului european au generat un calendar asemanator, cu inceput de an toamna, la sfarsitul lunii octombrie. Ipoteza conform careia populatia straromaneasca, probabil si cea dacica, a avut in uz, asemanator celtilor, un calendar cu inceput de an toamna, celebrat in ziua in care se sarbatoreste astazi Samedru, este confirmata si de dansul ritual al pastorilor banateni, executat numai de doua ori pe an: la imperecherea oilor, si, dupa sase luni, la alesul sau formarea turmei.

Sursa: Ion Ghinoiu, “Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Ed. Elion, Bucuresti, 2004

curs info reiki

Sambata 22.10.2011 , la ora 09:30 , Timisoara , strada Mehedinti nr .16 , va astept cu drag la curs info reiki , si altele ...

Maica Pelaghia , indrumar de rugaciune

În colţul camerii unde se află sfintele icoane ţineţi deschisă Psaltirea (de exemplu, la psalmul 26), chiar dacă încă nu citiţi psalmii, dracii deja şi de la aceasta se scutură. Pelagheia din Reazan, fecioară văzătoare cu duhul, spunea că rugăciunea de noapte (metania) este înaintea lui Dumnezeu preţuită de 40 de ori mai mult decât tot aceeaşi rugăciune care se citeşte ziua. Deoarece în numele Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, omul se scoală la rugăciune în timpul cel mai potrivit pentru somn. De rugăciunea în toiul nopţii, însă, te poţi apropia numai având deprinderea întărită a rugăciunii de zi. La început să te rogi noaptea foarte puţin, apoi, să adaogi cu încetul câte o „fărâmitură”, desigur, numaidecât aflându-te în smerenie. Maica Pelaghia explica importanţa şi folosul practic al citirii unor psalmi şi rugăciuni, deosebit de necesare în vremurile noastre, vremuri de pe urmă. Foarte puternică este rugăciunea alcătuită numai din cinci cuvinte: „Căci cu noi este Dumnezeu!”. În ea este tăria credinţei, toată nădejdea noastră către Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a credincioşilor conştienţi că înlăuntrul lor este Dumnezeu- Emanuel. Maica Pelaghia
Şi dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră? Iată de ce de această mică rugăciune atât de mult se teme vrăjmaşul nostru cel văzut şi nevăzut (oamenii răi, vrăjitorii, dracii). O roabă a lui Dumnezeu a reuşit să rostească de trei ori mecanic, în grabă, rugăciunea: „Căci cu noi este Dumnezeu!”, înainte de a-i deschide uşa „lăcătuşului” care a zis: „Mi-ai luat-o pe dinainte, acum nu mai am ce face la tine”, şi, înspăimântat, s-a retras.
Psalmul 26 este cel mai puternic din toată Psaltirea. Cine-l va citi măcar de 3 ori pe zi pe acela Domnul (când va binevoi El, iar nu noi, păcătoşii) „îl va trece pe apă ca pe uscat”. Dracii nu rezistă să se afle lângă omul care citeşte deseori acest psalm. Este posibil ca prin citirea psalmului 26 (cu binecuvântarea unui preot duhovnic care te cunoaşte mai demult (şi numai în cazuri extraordinare) să te izbăveşti de stăpânirea celui rău (de îndrăcire). Chiar şi unei foste vrăjitoare, care a cerut rugăciuni pentru sine, i s-a spus că Sfânta Biserică interzice rugăciunea pentru vrăjitori, dar dacă cu toată sinceritatea doreşti să te izbăveşti de tirania dracilor, atunci singură trebuie să citeşti noaptea psalmul 26 de 40 de ori. Şi dacă nu te vei înspăimânta de frica diavolească, Domnul te va slobozi de puterea lor. Însă de la început citirea acestui psalm trebuie s-o faci ziua, citindu-l de 3 ori. Obişnuinţa de a te ruga noaptea poţi s-o agoniseşti cu alte rugăciuni şi nicidecum cu psalmul 26.
Cine va citi cât mai des psalmul 26, alegoric vorbind, va merge printre vrăjitori ca în maşina blindată. Unei schimonahii prin descoperire i s-a dat această povăţuire: „După o discuţie cu oamenii care îţi sunt străini duhovniceşte, restabileşte-ţi forţele cu citirea psalmului 26″.
Psalmii 26, 45, 69 şi 90 se citesc împotriva năvălirilor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi pentru a rămâne neclintit (mai trebuie citit şi condacul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – „Apărătoarei Doamne pentru biruinţă mulţumiri…”). Psalmul 33 – la foame şi la sete. Psalmul 63 – împotriva peceţii lui antihrist, (încă de citit acatistul „Celor şapte tineri din Efes”, şi rugăciunea de la sfârşitul primei catisme, ea este nucleul întregii Psaltiri, „Psaltirea comprimată”). Psalmul 21 – împotriva păcatelor ultimilor vămi (de la desfrâu până la împietrirea sufletului) şi împotriva spurcării silnice cu păcatul curviei şi sodomiei. (De mai rugat la Sf. Mc. Agnia şi la Sf. M. Mc. Anastasia, Izbăvitoarea din Lanţuri – ele ne vor îngrădi de întemniţarea de către slugile lui antihrist şi de silnicie (violare). Psalmul 5 – pentru dobândirea rugăciunii. Psalmul 43 – pentru ca în casă să stăpânească harul, ca în ea să strălucească totul de har precum străluceşte de aur palatul împărătesc (duminicile şi la sărbătorile Domneşti de citit „Slavă Doamne Sfintei Învierii Tale!”). Psalmul 83 – pentru ca să moştenim Împărăţia Cerurilor. Psalmul 49 – (nouă, tuturor păcătoşilor, dar mai ales preoţilor) – împotriva mândriei şi a întunecării minţii, pentru înţelepţirea cum trebuie să-I slujim lui Dumnezeu ca să nu ne lepădăm de El.

Îngerul Domnului , interesant ...

In vechiul testament , se vorbește despre Ingerul Domnului . Dar cine este acesta ?
Biblia nu ne oferă identitatea exactă a „Îngerului Domnului”. Totuşi, avem multe indicii importante referitoare la identitatea sa. În Vechiul şi Noul Testament găsim referiri la „îngerii Domnului”, „un înger al Domnului” şi „Îngerul Domnului”. Se pare că atunci când se foloseşte articolul hotărât („îngerul”), se specifică o fiinţă unică, separată de ceilalţi îngeri. Îngerul Domnului vorbeşte ca Dumnezeu, Se identifică pe Sine cu Dumnezeu şi exercită responsabilităţile lui Dumnezeu (Geneza 16:7-12; 21:17-18; 22:11-18; Exodul 3:2; Judecătorii 2:1-4; 5:23; 6:11-24; 13:3-22; 2 Samuel 24:16; Zaharia 1:12; 3:1; 12:8). În câteva dintre aceste apariţii, cei care L-au văzut pe Îngerul Domnului s-au temut pentru viaţa lor pentru că „L-au văzut pe Domnul”. Astfel, este clar că cel puţin în câteva instanţe, Îngerul Domnului este o teofanie, o apariţie a lui Dumnezeu în formă fizică.

Apariţiile Îngerului Domnului încetează după întruparea lui Hristos. Îngerii sunt menţionaţi adesea în Noul Testament, dar „Îngerul Domnului” nu este menţionat niciodată în Noul Testament. Este posibil ca apariţiile Îngerului Domnului să fie manifestări ale lui Iisus înainte de întruparea Sa. Iisus a spus despre Sine că este „dinainte să se nască Avraam” (Ioan 8:58), aşa că este logic ca El să fie activ şi să lucreze în lume. Indiferent dacă Îngerul Domnului a fost apariţia (preîntruparea) lui Hristos (Hristofanie) sau o apariţie a lui Dumnezeu Tatăl (Teofanie), este foarte probabil că expresia „Îngerul Domnului” identifică o apariţie fizică a lui Dumnezeu.

rugaciune catre Sfanta Paraschiva

Se spune rugaciunea numai vinerea sau pt o realizare 13 vineri.

Purtatoare de chinuri Sfinta Paraschiva roaga-te parintelui ceresc ca pe mine cel impovarat cu toate pacatele si infrinat sa ma ridice spre cuvintarea marirei Sale si ma indrepteze, ca totdeauna sa am sus inima, sa gindesc la cele ceresti, iar nu la cele pamintesti. Roaga-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca a auzit ruga TA cea cucernica, ca si pe mine lenesul, cel ce ma trindavesc spre rugaciune si spre implinirea poruncilor lui Dumnezeu, sa ma indrepteze sai sa-mi dea cuget, ca sa doresc a ma ruga lui neincetat. Cheama si pe Duhul Sfint- izvorul carele te-a intarit pe tine, Fecioara curata la lupta cea buna ca sa-mi zideascaai mie inima curata si Duhul drept sa innoaisca intru cele dinlauntrul ale mele si mai virtos sa ma cheme si sa-mi dea osindie, ca
sa ma nevoiasca in viata curata si sa ma intareasca in facerea faptelor bune. Cred ca toate acestea mi le poti mijloci mie, o Sfinta Paraschiva, la Sfinta treime si de vei vrea ai putinta a-mi ajuta mie, ca ceea ce ai preamarit pe Dumnezeu cu faptele tale. AMIN.

Cuvioasa Maica Paraschiva, in genunchi vin la tine sa ca sa te rogi Parintelui ceresc pentru iertarea pacatelor mele savirsite cu fapta sau cu gindul, cu vina sau fara vina mea si astfel cu sufletul curat vin si te rog ajuta-ma………

Sterg din minte orice gind in afara de tine Doamne si unde esti tu acolo e si Harul Tau. Nici un lucru nu-mi este greu Doamne. AMIN

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut toata faptura, nu intoarce fata Ta de la noi pacatosii ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre, ce in toata ziua, nenumarate, cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem pacatosi, netrebnici si plini de rautate; iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii. Nu ne lasa, Doamne! Nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici ne rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga milostivirea prin sarguinta cea de toate zilele, daruieste-ne-o Tu ca un indurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor, cu bucurie sa slavim preasfant numele Tau in veci. Amin

Sfanta Paraschiva

"Cuvioasa noastra maica Parascheva cea noua, cum este numita, s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, din parinti crestini, evlaviosi si de neam ales, in secolul al XI-lea. Parintii i-au dat o educatie aleasa, dar grija ei era sa-si daruiasca hainele saracilor. Din copilarie iubea rugaciunea si arata multa ravna, cautand cu orice prilej sa ajute pe cei lipsiti. Murindu-i parintii si mostenind averea parinteasca impreuna cu fratele ei, Eutimie, care mai tarziu va ajunge Episcop, Parascheva si-a daruit partea saracilor si a plecat spre Locurile Sfinte, cu dorinta fierbinte de a implini porunca Mantuitorului, care zice: "Cine voieste sa vie dupa mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze miei. A fost calugarita la Ierusalim, unde a dus o viata aspra, pana la varsta de 25 de ani. Spre sfarsitul vietii, s-a intors in satul in care se nascuse, a petrecut doi ani in Biserica i Sfintii Apostoli Petru si Paveli , apoi s-a mutat intru Domnul. Sfintele ei moaste au fost descoperite in chip minunat si au fost asezate in biserica din Epivat. Faima sfintelor moaste l-a determinat pe tarul Ioan-Asan I sa le mute la Tirnovo, capitala taratului. In 1393, cand turcii cuceresc cetatea, moastele au fost date domnitorului Mircea cel Batran. Dupa lupta de la Nicopole, moastele au fost daruite sarbilor si duse la Belgrad, iar de aici au fost mutate, pe la 1570, in Catedrala patriarhala din Constantinopol. In 14 octombrie 1641, domnul Moldovei, Vasile Lupu, a izbutit, platind 300 de pungi cu galbeni, sa le aduca in tara si sa le aseze in Biserica i Trei Ierarhii , din Iasi, unde sunt si astazi. Moastelor Sf. Parascheva le sunt atribuite multe minuni. Un exemplu este protectia Iasiului in bombardamentele din timpul celor doua Razboaie Mondiale, Catedrala ce le gazduieste ramanand complet neatinsa de obuze. Un alt exemplu il constituie seceta din anul 1947. Moastele Sfintei Parascheva au fost scoase in procesiune prin satele Moldovei, si se spune ca in urma ei veneau nori de ploaie bogata. Sfanta Vineri Potrivit uneia dintre legende, se spune ca o hoarda de tatari a pus mana pe o fata frumoasa, Parascheva, vanduta apoi la haremul unui pasa. Pasa a vrut s-o induplece cu diferite daruri sa-i fie nevasta, dar ea n-a vrut cu niciun chip. Sultanul a vrut sa profite de ea cu sila, dar fata a fugit. Soldatii trimisi sa o prinda au gasit-o, dar ea s-a prefacut in izvor. Intr-o alta legenda se spunea ca Paraschiva a fost chinuita de pagani, intr-o vineri, numai sa se lase de credinta si, de aceea, indiferent de ziua in care cade sarbatoarea Sfintei Parascheva, ea se numeste "Vinerea Marei. Satenii intorc carul cu protapul in fundul ograzii, caci se pregatesc de iarna; ' In aceasta zi se implinea sorocul vacarilor, ciobanilor, pandarilor si se da drumul tarinii si luncii, vitele umbland peste tot. Se organizeaza turmele pentru iernatul transhumant, incepe coborarea oilor in zonele de iernat, se angajeaza ciobani pentru noul sezon pastoral, se slobod berbecii la turmele de oi, pentru prasila, si se organizeaza iarmaroace de toamna unde se valorifica produsele turmelor de oi; ' Se fac praznice pentru morti si se impart ofrande; incep pregatirile de iarna. Mersul vietii si al treburilor ' Fetele tin ziua spre a fi cinstite precum cuvioasa Paraschiva; ' O sarbatoresc toti membrii comunitatii spre a se face bucatele, a fi bogat in roade anul ce vine; ' Ciobanii duc oile la vale, spre locuri necuprinse de iarna aspra si nu cioplesc nimic de Sf. Parascheva, sa nu le iasa mieii tarcati; ' In aceasta zi se obisnuieste sa se cumpere scoarte, velinte si cojoace. Protectoare a sanatatii ' Nu se lucreaza in aceasta zi, fiind primejdie de boli; nu se coase, fiind rau de trasnet, de grindina, de boli de ochi si de cap: ' Cine coase sau toarce in aceasta zi va face negei la mana. Despre vreme ' Se credea ca asa cum e vremea la Vinerea Mare va fi pana la Sf. Dumitru; ' Cum este ziua, frumoasa sau mohorata, asa vor fi si celelalte sarbatori de peste an; ' Daca toamna nu ploua pana la Cuvioasa Parascheva, atunci se pune iarna curand; ' Ciobanii, dimineata, cauta sa vada cum s-au culcat oile: daca stau gramada, iarna va fi grea; daca stau imprastiate, va fi usoara; ' Acum se face ingroparea verii.

va astept cu drag

miercuri , ora 17:00 Timișoara , casa tineretului , sala 214 .
joi , ora 17:00 Arad (pentru locație , cei interesați , aștept telefonul d-voastră.)

Melhisedec

Sfantul si marele ierarh Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei şi marele stâlp al Bisericii lui Hristos, adevereşte istoria sfântă despre Melhisedec, împăratul Salemului, în acest chip:
Acest împărat, străin între oameni, a fost preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt. El a fost socotit fără de mamă şi fără de tată, şi nenumărate de neamuri [fără spiţă de neam] au fost zilele lui, ca să fie el închipuirea vie a lui Hristos, Mântuitorul lumii. Şi iată ce spune marele ierarh Atanasie despre el: Mai înainte de a veni şi de a se sălăşlui dumnezeiescul Avraam, după porunca dumnezeiască, în părţile chananeilor, trăia în hotarele Palestinei o împărăteasă, anume Salem, de acelaşi nume cu cetatea Salemului în care împărăţea ea. Această împărăteasă a născut pe Salad, iar Salad a născut pe Melhi. Şi Melhi a luat de femeie pe Salem, asemenea la nume cu numita împărăteasă (Ierusalimul de azi a moştenit mai pe urmă numele cetăţii Salem, care s-a scufundat), bunica lui, şi cu acea femeie a născut doi fii: pe unul Melhi şi pe celălalt Melhisedec. Deci, era Melhi tatăl acestor doi fraţi, închinător la idoli şi desfrânat.
Şi venind sorocul la care se aducea jertfă idolilor cu mare pompă în faţa întregului popor, a poruncit împăratul Melhi fiului său Melhisedec, zicând: „Să iei împreună cu tine slugile noastre şi, mergând la cireada vitelor, să-mi aduci şapte viţei ca să-i jertfesc dumnezeilor mei!”. Deci, mergând Melhisedec la cireada vitelor şi ridicându-şi pe drum ochii spre cer – după o dumnezeiască insuflare – privea cu luare aminte frumuseţea soarelui şi luminoasa lui strălucire. Şi a început a zice pentru sine: „Cu adevărat, Cel ce a făcut aceste zidiri şi le-a înfrumuseţat, şi le ţine pe ele întru bună rânduială, Acela este adevăratul Dumnezeu Atotputernic şi Domnul a toate, nestricat, nevăzut, nemuritor, şi numai Acestuia se cuvine a I se aduce jertfe, iar nu idolilor celor muţi şi surzi şi fără de suflet. Deci, mă voi întoarce la tatăl meu să-i spun despre această dumnezeiască gândire şi poate mă va asculta şi-şi va veni întru simţire, părăsind amăgirea deşartă ce-l stăpâneşte. Şi întorcându-se Melhisedec la tatăl său fără să aducă nimic, i-a spus despre Acela Care este cauza tuturor şi de ce s-a întors fără viţei. Şi a zis dreptul acesta, de Dumnezeu luminat şi înţelepţit: „Eu am socotit, o, tată, cum că nu este cu dreptate ca noi, oameni cuvântători şi cu minte, să jertfim viţei idolilor celor muţi şi surzi şi fără de simţire. Ci Celui Singur cu adevărat Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, cu toate din ele”. Auzind acestea acel fără de Dumnezeu tată, de la fiul său cel de Dumnezeu luminat, s-a tulburat foarte şi, îmboldit fiind de dobitoceasca şi drăceasca mânie, a zis cu mare iuţime: „Mergi de împlineşte îndată porunca ce ţi-am dat, iar de nu vei asculta degrabă, te voi ucide!”. Deci, ducându-se Melhisedec a doua oară la cireada vitelor ca să aducă cei şapte viţei pentru a-i jertfi păgânul împărat, a intrat împăratul Melhi la Salem, soţia sa, zicând: „Eu, o, femeie, am hotărât să jertfesc la dumnezeii mei pe unul din cei doi fii ai noştri, la viitorul praznic”. Acestea auzind împărăteasa şi cunoscând, ca o mamă iubitoare de fii, că împăratul vrea să-l omoare pe Melhisedec, pentru că a călcat porunca lui, a început a plânge cu amar şi a se tângui din greu, fiindcă ea îl iubea foarte mult pe Melhisedec. Iar împăratul iubea mai mult pe Melhi, fiindcă îi purta numele. Văzând împăratul întristarea şi plângerea cea mare şi multa tânguire a împărătesei, a zis: „Lasă, pune sorţi între noi şi pe cine va cădea sorţul, acela va da pe fiul său”. Şi împăratul a luat de partea lui pe Melhi, care purta numele lui, iar împărăteasa a luat pe Melhisedec de partea sa. Şi după dumnezeiasca rânduială, a căzut sorţul pe Melhi şi, cu toate că împăratul s-a mâhnit foarte tare, dar pentru cuvântul dat, l-a gătit pe Melhi pentru jertfă. După această tocmeală făcută între ei, a sosit şi Melhisedec cu cei şapte viţei de la cireada vitelor. Şi întristându-se foarte tare de cele ce se puseseră la cale şi văzând pe mama sa plângând cu amar, a plâns şi el mult şi s-a tânguit pentru moartea fratelui său Melhi, cea atât de amară. Şi urmând pilda acestui păgân împărat, mulţi taţi şi mame au gătit pe fiii lor, adunându-se spre jertfă ca la cinci sute de suflete, iar oi şi boi şi alte dobitoace, mare mulţime.
Deci, sosind ziua păgânescului praznic şi toţi cei din cetate şi de prin satele dimprejur intrând în capiştea idolească, fericitul şi de Dumnezeu luminatul Melhisedec, neputând suferi nebunia tatălui şi a mamei sale şi a întregului popor, în acea zi a diavoleştilor lor praznice, fugar de bună voie s-a făcut de la casa părintească. Şi suindu-se în Muntele Taborului, a intrat în desimea codrului care era pe atunci acolo şi în acea singurătate, plecându-şi genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu cu mare căldură a inimii, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai făcut cerul şi pământul, marea şi toate care sunt într-însele, cele văzute şi cele nevăzute, auzi-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, şi pe câţi s-au adunat la junghierea fratelui meu Melhi în vremea acestui diavolesc praznic, pe toţi, de la mic şi până la mare, scufundă-i şi îi pierde de pe faţa pământului. Facă-se iad locul acela, ca să-i înghită pe toţi acei nebuni şi păgâni oameni”. Şi – o, preasfântă minune! – îndată s-a împlinit cuvântul dreptului Melhisedec. Căci pământul s-a căscat şi fără de veste i-a înghiţit pe toţi. Şi n-a mai rămas nici capiştea idolească, nici oameni, nici dobitoace, nici zidiri, nici copaci – nimic din acea blestemată cetate. Apoi, după puţine zile, pogorându-se din munte dreptul Melhisedec şi văzând locul acela al cetăţii scufundat cu totul în adâncurile pământului, umplându-se de frica lui Dumnezeu, s-a suit iarăşi la Muntele Taborului şi a vieţuit în desimea codrului şapte ani întregi, hrănindu-se numai cu mugurii copacilor, cu ierburi şi cu miere sălbatică, după cum mai în urmă s-a hrănit dumnezeiescul Înainte-Mergător Ioan Botezătorul. Astfel, el a fost cel dintâi pustnic, mai înainte de Ilie Tesviteanul şi de Ioan Botezătorul. Şi fiind el gol de la cap până la mijloc, spatele lui s-a făcut precum coaja de broască ţestoasă.
Apoi, după cei şapte ani, a venit glas de la Dumnezeu către dumnezeiescul patriarh Avraam, zicând: „Avraame, Avraame!”, iar el a zis: „Iată, eu, Doamne!”. „Pune şaua pe asinul tău şi, luând cu tine îmbrăcăminte nouă şi încălţăminte nouă, suie-te în Muntele Taborului degrabă şi acolo strigă de trei ori în desimea codrului, cu glas mare, zicând: «Omule al lui Dumnezeu Celui Prea Înalt!». Şi după a treia strigare, va ieşi din desimea codrului un mare pustnic. Iar tu, văzând pe acest om, nu te spăimânta nicidecum de el, ci rade-l pe cap, taie-i unghiile, îmbracă-l şi încalţă-l, şi cere-i binecuvântarea!”.
Deci, suindu-se dumnezeiescul Avraam în Muntele Taborului şi făcând după a Domnului poruncă, a strigat de trei ori în desimea codrului, cu glas mare. Şi iată, îndată a ieşit Sfântul Melhisedec, pe jumătate gol şi cu păr lung acoperit. Şi văzându-l dumnezeiescul Avraam, fără de veste, foarte s-a înfricoşat şi s-a spăimântat. Iar el i-a zis: „Nu te înfricoşa, omule, ci spune-mi cine eşti şi pentru ce ai venit în această pustietate!”. Iar dumnezeiescul Avraam i-a răspuns: „Domnul m-a trimis ca să te rad pe cap, să-ţi tai unghiile, să te îmbrac şi să te încalţ ca pe o credincioasă slugă a Sa”. Atunci Melhisedec a zis: „Fă după cum ţi-a poruncit ţie Domnul!”. Şi dumnezeiescul Avraam a făcut toate câte i s-au poruncit de Domnul. Iar Sfântul Melhisedec, coborându-se după trei zile din Muntele Taborului şi luând un corn cu untdelemn şi pecetluindu-l cu graiul lui Dumnezeu, a blagoslovit pe Avraam, zicând: „Binecuvântat eşti lui Dumnezeu Celui Prea Înalt. Şi de acum numele tău va fi pe deplin săvârşit”. Iar după câteva zile a venit glas din cer către dumnezeiescul Avraam, zicând: „Pentru că nimeni n-a rămas din neamul lui Melhisedec, el se va numi fără tată, fără mamă şi nenumărat de neamuri, nici început zilelor având, nici sfârşit. Şi rămâne în veac închipuit ca Fiul lui Dumnezeu”.
Deci, pentru că singur acest Melhisedec dintre atâtea neamuri a cunoscut pe Dumnezeu şi din îndemnarea Lui a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu al tuturor şi pe Făcătorul zidirilor celor văzute şi nevăzute, şi pentru dragostea lui Dumnezeu a părăsit dezmierdarea şi odihna rudeniilor, a prietenilor, precum şi luminata mărire a împărăţiei sale, şi a cinstit mai presus de toate pe Dumnezeu, alegând aspra vieţuire a pustiului în locul desfătării celei stricăcioase a lumii, s-a învrednicit de la Dumnezeu a se hirotoni în chip nevăzut preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt, ca să lucreze mai înaintea darului cele ale darului şi să ungă împăraţi şi preoţi, şi să binecuvânteze sfinţind, şi să ofere dumnezeiescului Avraam şi celor împreună cu dânsul – că erau 318 slugi de casă ale lui – pâine şi vin când acesta se întorcea de la tăierea lui Kedarlaomer (Facerea 14, 17-18), şi să închipuiască în sine mai înainte pe Domnul Care avea să Se nască din Prea Sfânta Fecioară Maria, şi după aceasta să rămână “preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
Deci, s-a socotit fără de tată şi fără de mamă, şi nenumărat de neamuri, şi preot dumnezeiesc al Celui Prea Înalt, fiindcă nimeni nu ştia pe tatăl şi pe mama lui, nici pe celelalte rudenii care s-au scufundat atunci şi i-a înghiţit pământul. Şi a fost în chip nevăzut hirotonit de Dumnezeu pentru multa lui dragoste faţă de Dumnezeul cel adevărat. Acesta a binecuvântat pe Avraam cu pâine şi vin, când Avraam se întorcea de la Kedarlaomer, şi a închipuit cu mii de ani înainte preoţia lui Hristos cea din Legea Darului.