Samedru 26 octombrie

SAMEDRU – INCEPUT DE AN SAU DE SEZON PASTORAL

Povestirile in care apare Samedru tin de doua civilizatii distincte: pastorala si agrara. De cele mai multe ori Samedru este insa un cioban, nedezlipit de turma care o paste “intr-un mijloc de codru, necalcat de picior omenesc” si care moare la stana oilor. Intr-o poveste culeasa din zona Muscelului, Samedru se metamorfozeaza in porc, adica in stravechea reprezentare mitica a spiritului graului. […] In calendarul popular Samedru este un zeu al Panteonului romanesc, patron al iernii pastorale, care a preluat numele si data de celebrare ale Sfantului Dumitru, Marele Mucenic de Tesalonic (26 octombrie) din calendarul ortodox. Impreuna cu Sangiorzul, Samedru imparte Anul Pastoral in doua anotimpuri simetrice: vara intre 23 aprilie si 26 octombrie, cu miez al timpului la Santilie (20 iulie), si iarna intre 26 octombrie si 23 aprilie cu miez al timpului la Sampetru de Iarna (16 ianuarie). In opozitie cu Sangiorzul, care incuie iarna si infrunzeste codrul, Samedru incuie vara si desfrunzeste codrul.

Focul lui Samedru

Practicile legate de cultul mortilor, […], apar bine evidentiate si in sambata dinaintea lui Samedru, adica la Mosii de Toamna, numiti si Mosii cei Mari sau Mosii lui Samedru. In calendarul popular aceasta zi este una dintre cele mai importante sambete ale mortilor. Ofrandele care se dau acum pentru sufletele mortilor (grau fiert, colaci, unt, untura, lapte, branza, fructe) indica, fara indoiala, ocupatia celor care le fac. Interesanta este si formula de invocare a spiritelor mortilor spusa in tinutul Almajului si prin care li se cerea acestora, in schimbul pomenilor date, ajutor, belsug si spor in casa:

“Voi mosi stramosi
Sa-mi fiti toti voiosi,
Sa-mi dati spor in casa,
Mult pe masa,
Cu mult ajutor
In campul cu flori”

Focul lui Samedru este scenariul mortii si renasterii anuale a divinitatii prin taierea si incinerarea unui pom in noaptea de 25/26 octombrie. Pastorii romani, asemanator popoarelor de origine celtica din nord-vestul Europei, au celebrat, pana in vremurile recente, Anul Nou la o luna dupa echinoctiul de toamna, la sfarsitul lunii octombrie si inceputul lunii noiembrie. Elemente stravechi ale acestui calendar, impartit in doua anotimpuri egale, iarna patronata de Samedru, reprezentare mitica care desfrunzeste codrul, si vara patronata de fratele acestuia, Sangiorz care infrunzeste codrul, supravietuiesc sub forma de sarbatori, obiceiuri, acte rituale si practici magice in mediile pastorale din Romania. Toamna tarziu, oierii din unele sate carpatice si subcarpatice celebreaza, fara sa mai cunoasca semnificatia obiceiului, moartea si renasterea lui Samedru, zeu de origine indo-europeana […]. Ceremonialul cuprinde, printre altele, moartea violenta a zeului imbatranit la sfarsit de an prin taierea unui arbore din padure urmata de renasterea acestuia prin incinerarea trupului neinsufletit (butucul sau trunchiul copacului) in noaptea de 25/26 octombrie. […]
In dupa amiaza zilei de 25 octombrie cetele de copii insotite de cate 2-3 feciori merg in padure, aleg pomul care va fi incinerat, il doboara, il curata de crengi si il aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neinsufletit al zeului (butucul sau trunchiul copacului), numit par, fixat in pozitie verticala si imbracat in cetina verde, se numeste Focul lui Samedru. […] O alta tehnica de amenajare a rugului este capra construita din trei lemne lungi, adunate la varf si prinse cu stinghii, imbracata asemenea parului in haina de sarbatoare din cetina de brad. La lasarea serii, in liniste si cuprinsi de emotii, copiii aprind Focul. Cand rugul incepe sa lumineze cerul, copiii izbucnesc in strigate de bucurie, adresand invitatia la cea mai mare sarbatoare a anului: Hai la Focu lui Samedru! […] Toata suflarea satului participa la taina renasterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile impart, ca la o inmormantare obisnuita, covrigi, fructe si bautura. In timp ce trupul divin este mistuit de flacari, cei prezenti beau, mananca, glumesc, canta si joaca. Focul lui Samedru este un Revelion unde se celebreaza moartea si renasterea, prin incinerare, a unei vechi divinitati geto-dace. […] Un moment asteptat cu mare interes este renasterea divinitatii adorate care corespunde cu prabusirea parului sau caprei rugului funerar. […] La plecare, participantii luau cenusa, carbuni aprinsi si alte resturi ale rugului funerar pentru a fertiliza gradinile si livezile. Sub pavaza zeului renascut, oamenii din Carpati incep un nou an pastoral. […]

Ziua soroacelor

Pentru a se putea aprecia bogatia roadelor in anul viitor, exista si la Samedru preocuparea fireasca a oamenilor de a afla stiri despre mersul vremii la inceputul unitatilor mai mari de timp (an, anotimp, luna): […] “Tot prin aceste parti (jud. Muscel) oamenii se uita sa vada cum e luna. Daca luna va fi plina si cerul senin, iarna va fi buna; daca, dimpotriva, luna va fi plina si cerul va fi acoperit cu nori, daca ar ploua sau ar ninge, aceste semne arata ca iarna va fi aspra, zapezile vor fi grele, iar gerul va fi strasnic”; […].
Samedru se considera ziua soroacelor pentru diferite slujbe si inchirieri. […]
Impartirea anului pastoral in doua anotimpuri, vara de la Sangiorz pana la Samedru si iarna de la Samedru pana la Sangiorz, este sustinuta nu numai de obiceiurile populare, ci si de unele creatii folclorice. Semnificativ in acest sens este paralelismul facut de popor intre sfintii care deschid cele doua anotimpuri: Santoader, Sangiorz, Dochia, pe de o parte, si Samedru, Sf. Paraschiva, pe de alta parte. […]
Argumentele care sprijina ipoteza conform careia Samedru a functionat ca inceput de anotimp tin nu numai de domeniul culturii populare, ci si de cel economic (sfarsitul varatului si inceputul iernatului, incheierea fermentatiei vinului, ziua soroacelor) si biologic (inceputul ciclului de reproductie a oilor si a caprelor, desfrunzitul codrului si altele).

[…]

Elemente celtice si dacice in Calendarul popular

Se pare insa ca Samedru a fost, in vremuri stravechi, nu numai inceput de anotimp, ci si inceput de an nou. In favoarea acestei ipoteze ar pleda si calendarul celtic, a carui structura este cunoscuta sigur. Popoarele celtice, care traiau in partea nord-vestica a Europei, au avut un an impartit in doua anotimpuri (iarna si vara) despartite prin doua hotare ale timpului: 1 mai si 1 noiembrie (Ziua Tuturor Sfintilor). Diferenta de opt zile intre Sangiorz si 1 mai, pe de o parte, si de patru zile intre Samedru si 1 noiembrie, pe de alta parte, compenseaza, intr-un fel, diferenta de latitudine geografica intre tinuturile carpato-ponto-danubiene si tinuturile celtice, unde desprimavaratul isi face aparitia ceva mai tarziu.
Acceptand corespondenta celor doua perechi de date, din calendarul celtic si calendarul popular romanesc, J.G. Frazer scria: “daca aceste termene au relativ putina insemnatate pentru agricultorul european, ele sunt deosebit de importante pentru crescatorul de vite caci, la apropierea verii, el isi scoate vitele pe camp sa pasca iarba frageda, iar cand se apropie iarna le aduce inapoi, in adapostul si caldura grajdurilor. In consecinta, nu pare lipsit de temei ca impartirea celtica a anului in doua semestre, la inceputul lunii mai si la inceputul lunii noiembrie, sa-si fi avut originea in vremurile cand celtii erau in primul rand un popor de pastori, a carui hrana depindea de cirezile sale, si, ca urmare, marile epoci ale anului erau legate pentru el de momentul cand vitele ieseau din gospodarii la inceputul verii si cand se intorceau din nou in grajduri, o data cu sosirea iernii. Chiar in Europa centrala, departe de regiunile ocupate acum de celti, se pot regasi clar urmele unei impartiri similare a anului… Dintre cele doua sarbatori, Ziua Tuturor Sfintilor era cea mai importanta inca din vechime deoarece celtii par a fi considerat ca anul incepe mai degraba din aceasta zi decat de la data sarbatorii beltane. In insula Man, adevarata reduta in care limba si civilizatia au rezistat cel mai mult asediului invadatorilor saxoni, ziua de 1 noiembrie, stil vechi, a fost considerata ziua Anului nou pana in timpurile din urma. Astfel, in Man cete de oameni mascati colindau in Ziua Tuturor Sfintilor, stil vechi, cantand un anumit cantec “Hogmany”, care incepea cu cuvintele: “Noaptea asta este noaptea Anului nou, Hogunnaaa”!”
Aceeasi ocupatie, cresterea animalelor, si aproximativ aceleasi conditii geografice oferite de latitudinile medii ale continentului european au generat un calendar asemanator, cu inceput de an toamna, la sfarsitul lunii octombrie. Ipoteza conform careia populatia straromaneasca, probabil si cea dacica, a avut in uz, asemanator celtilor, un calendar cu inceput de an toamna, celebrat in ziua in care se sarbatoreste astazi Samedru, este confirmata si de dansul ritual al pastorilor banateni, executat numai de doua ori pe an: la imperecherea oilor, si, dupa sase luni, la alesul sau formarea turmei.

Sursa: Ion Ghinoiu, “Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Ed. Elion, Bucuresti, 2004