Ovidiu Dragos Argesanu la Timisoara

In data de 16.12.2011 , maestru Argesanu , va ajunge la Timisoara .
Programul ar fi cam urmatorul :
16.12.2011 orele 11:00- 15:00 , terapie , locatie , Casa Tineretului , camera 214, intrare pe la Profi .
orele 16:30 , lansare de carte la libraria Eminescu ( Femeia jumatatea mea )

data de 17.12.2011 facultatea de hidrotehnica,( langa gradina Banateana , amfiteatru ) initiere si curs pe diferite sisteme .

pentru conctact sunati la numarul 0723612794 ( adica la mine , Adriana :P)

despre mos Nicolae

Mos Nicolae sau Sannicoara

Distanta de numai sase zile care separa Santandreiul de Sannicoara a favorizat o vie circulati a motivelor si practicilor rituale, astfel ca cercetatorul intampina serioase dificultati cand incearca stabilirea semnificatiilor calendaristice. Santandreiul este plasat intr-un timp sumbru, invaluit de spiritele malefice care devin extrem de violente in "Noaptea Strigoilor". Puterea fortelor potrivnice incepe sa scada dupa miezul noptii, la cantatul cocosilor. Lumea ce parea ca merge spre prabusire este salvata insa in fiecare an de Sannicoara, personaj mitologic imaginat ca un mos cu barba alba, calare pe cal, a carui atributie principala era vegherea portii cerului dinspre apus, pe unde incearca soarele sa se strecoare in tinuturile de miazanoapte. Acelasi rol il avea, sustine legenda, Santoaderul care pazea poarta dinspre rasarit a cerului.

Mos Nicolae

Mos Nicolae este o personificare la varsta senectutii, a timpului imbatranit care a preluat din Calendarul crestin numele si data de celebrare ale Sf. Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil in anul 342), aparator al dreptei credinte in Iisus. In traditiile romanesti Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, este iscoada lui Dumnezeu pe langa Drac, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor. In noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot sa-l vada stand la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Mos Nicolae imparte astazi, asemanator lui Mos Craciun, daruri celor mici. Mai veche este insa traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in noaptea de 5/6 decembrie. Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decat cu recompensele. Conform traditiei crestine, el pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua peste maini. Ziua de 6 decembrie incheie ciclul de sarbatori si practici magice, dedicate in special lupilor si spiritelor mortilor-strigoi, inceput la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamna, Filipul cel Schiop, Ovidenia, Lasatul Secului de Craciun, Noaptea Strigoilor si Santandrei) si incheiat la inceputul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Mos Andrei), specific unui stravechi inceput de an autohton, probabil Anul Nou dacic.

Sannicoara reproduce un vechi nume propriu, gr. Nikolaos, folosit in Grecia antica cu multe secole inaintea erei noastre. "Nikolaos se incadreaza intr-o bogata familie de compuse al caror prim element este nik- (verbul nikao - "a invinge", substantivul nike- "victorie"), semnificatia acestuia explicand in buna masura favoarea de care se bucura numele si, implicit, frecventa lui in onomastica greaca" (Ionescu c., 1975, p. 219). Traditiile populare romanesti par a nu fi straine de semnificatiile stravechi ale numelui grecesc. Sarbatoarea de pe sase decembrie prefigura victoria binelui asupra raului, a luminii asupra intunericului: "la Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n gaoace" (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 91), spune o zicala musceleana. Aceleasi simboluri optimiste apare si din legenda ardeleana despre Sannicoara si Santoader, pazitori ai Soarelui, ca si din traditia bucovineana care sustine ca Sannicoara poate fi vazut in noaptea de Anul Nou "in lumina mare, atunci cand cerurile se deschid de trei ori" (Pamfile, 1914, p. 157). Legendele si traditiile dedicate lui Sannicoara, in esenta precrestine, vorbesc de puterea sa neobisnuita invocata de soldatii care porneau la lupta, de ajutorul dat, ca stapan al apelor, corabierilor; de sprijinul acordat fetelor sarace la maritat, de grija purtata sufletelor etc. Daca la informatiile etnografice si folclorice de mai sus adaugam contextul favorabil in care este prezentat Sannicoara in colinde, ca si pozitia sa privilegiata in Panteonul romanesc, putem afirma ca acesta a fost un personaj mitologic al carui cult se asemana cu cel al Santoaderului, Sangiorzului, Santiliei si Samedrului. Sunt indicii ca unele atributii ale lui Sannicoara au fost preluate, treptat, de sarbatorile vecine: Santandrei si de sarbatorile de iarna.

dupa Ion Ghinoiu

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul

Psalmul 102 , este minunat nu i asa ? Se umple sufletul cu traire de lauda si slava adusa Lui Dumnezeu.Interpretarea este in limba greaca , dar aveti si traducerea . Asupra mea are un efect teribil ... poate totusi lasati si voi un comentariu daca va place :P

KODOISH KODOISH KODOISH ADONAI TSEBAYOTH

Interpretare: Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, stăpân al universului - sau, Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu Savaot.

Vibraţiile din aceasta mantra rămân mereu la fel şi dacă am folosi expresia originală a tradiţiei iudeo-creştine.

Kodoish Mantra, Kodoish, Adonai Kodoish Tsebayoth uneşte toate bioritmurile corpului , cu ritmurile de sine a corpului spiritual , astfel încât toate sistemele de circulaţie funcţionează la unison cu inima cosmica.

Kodoish Mantra, Kodoish, Adonai Kodoish Tsebayoth ar trebui să fie făcută pentru a distinge între forţele spirituale cereşti si cele "negative".

Salutul activeaza un model de rezonanţă cu scaunul de domnie al Tatălui , "fortele negative" nu poate sta in preajma atunci când El este salutat cu acest salut .Acesta este atat de puternic incat "fortele negative" nu poate rămâne nici macar pentru o perioadă scurta de timp, în prezenţa acestei vibraţii.

Kodoish Mantra, Kodoish, Adonai Kodoish Tsebayoth creaza distorsiuni temporale-mental-spirituale în corpul nostru, care le permit să crească la un nivel apropiat de microcosmosurile mici ale Dumnezeirii.

Se conecteaza la nivelurile inferioare de vibratie cu cele mai ridicate niveluri de creaţie.

Emoţia umană este marcata în conformitate cu funcţia de Kodoish, Kodoish, Kodoish Tsebayoth Adonai.

Acest lucru permite acestei mantre sa uneasca sistemul circulator cu inima energetica cosmica.

Energia de lumina creata de acest nume sacru permite organismului sa experimenteze energia directă a Maestriilor Luminii. Acesta Mantra conţine scale suplimentare , cu o rezonanţă de culori care emană 80 / 8 80 / 8 , atingand vibratii mai sus şi mai jos de planeta.

Această mantra sacră activă , ne leaga de reţele speciale de rezonanţă cu Fratia Luminii şi permite energiei să se alăture pentru muncă reciprocă şi să se închine.

Puterea Kodoish Treime, Kodoish, Kodoish, Adonai Tsebayoth poate crea un vortex hiper-sau un stâlp de energie divină, prin care hiper spatiu-timp poate fi traversat de acest corp fizic, punându-ne în rezonanţă cu alte niveluri de inteligenta divina .

Această formulă poate fi, de asemenea, folosit pentru a invoca protecţia divină, deoarece această expresie este o conexiune între sacru la toate gradele, ca un salut al Frăţiei în comun cu Tatăl.

Acesta creează un pilon de protecţie de energie care pot fi folosit în situaţii practice pentru a rezolva anumite probleme, vindecare si ridicarea constiintei .

Ideea este , ascultati aceasta mantra , piesa , salut ..... clar in timp ce o ascultati o sa aveti o anumita stare :) , is curioasa ce stare , astept comentariile .

11.11.11

În fiecare an, în jurul datei de 11.11, astrologii freamătă, numerologii caută cele mai bizare asociaţii, iar profeţii scot apocalipsele de la naftalină. În 2011, situaţia este şi mai agitată, dat fiind că şi anul conţine cifra 11 în structura sa.

Numerologi, metafizicieni şi teoreticieni lansează o teorie potrivit căreia întreaga populatie va fi martora unei “treziri” pe plan global, ba chiar se va deschide un portal care ne va transporta într-o alta dimensiune. Pentru masoni, cifra 11 are o rezonanţă specială. Unii considera ca are proprietati transcendente sau reprezinta dualitatea bun-rau – eterna lupta antagonica dintre Dumnezeu si Satan, scriu jurnalistii de la France 24, citaţi de opiniatimisoarei.ro

Pe internet deja circula mai multe teorii ale conspiratiei potrivit carora cifra 11 este strans legata de evenimente care au schimbat istoria, cum ar fi cel de la 11 septembrie (cele doua turnuri semanau cu cifra 11, primul avion care a intrat in World Trade Center era zborul cu numarul 11), altii considera ca se va implini profetia Sfantului Malachia, care a prezis ca vor fi 112 papi inainte de a veni sfarsitul lumii – Papa Benedict fiind al 111-lea.

Semnificatii ale cifrei 11!

1) New York City are 11 litere.

2) Afghanistan are 11 litere.

3) Ramsin Yuseb (teroristul care a amenintat distrugerea celor 2 edificii in 1993) are 11 litere.

4) George W Bush are 11 litere. Asta poate fi o coincidenta dar acum lucrurile devin mult mai interesante.

1) New York este statul numarul 11.

2) Primul avion care s-a abatut asupra celor 2 edificii avea numarul 11.

3) Cursa de avion cu numarul 11 avea 92 pasageri la bord.

9 +2 = 11

4) Si cursa zborului numarul 77 s-a abatut asupra celor 2 edificii si avea la bord 65 pasageri. 6+5 = 11

5) Tragedia a avut loc in data 11 Septembrie, mai bine zis: 9/11.

9+1+1=11

6) Ziua si luna tragediei sunt identice cu numarul de telefon al poliziei in America 911. 9+1+1=11.


1) Numarul total de victime in toate avioanele implicate a fost de 254.

2+5+4= 11.

2) 11 Septembrie este cea de-a 254 zi din calendar. Inca o data 2+5+4=11.

3) Exploziile din Madrid s-au intamplat in data de 3/11/2004. 3+1+1+2+4= 11.

4) Tragedia din Madrid s-a intamplat dupa 911 zile de la cea din America 9+1+1=11…..

5 ) Cutremurul din Japonia 11 martie 2011

Personal mi se pare interesant altceva , orice varsta ai avea , daca aduni varsta ta , cu anul nasterii , rezultatul da totdeauna 111 .Ciudat nu i asa ?

Istoric vorbind, data are destula greutate – armistitiul din Primul Razboi Mondial s-a semnat in a 11-a ora a celei de-a 11-a zi a celei de-a 11-a luna a anului 1918.

Sfantul Nectarie

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici, sufletul său incepe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.

La vârsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfânt, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită "Noua Mânăstire" (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.

Următorii trei ani, ierodiaconul Nectarie îi petrece la Atena cu scopul de a-şi completa studiile preuniversitare. În toamna anului 1881, se întoarce la mănăstire după ce absolvă liceul cu calificative excepţionale.

În 1882, părintele Nectarie îşi va începe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, după ce, între timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul său, va fi intrat în legătură cu patriarhul de Alexandria, Sofronie, şi va fi acceptat de către acesta în cadrul patriarhiei.

După ce-şi termină studiile teologice, în anul 1886, părintele Nectarie se întoarce la Alexandria, unde este hirotonit preot, iar după câteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit şi trimis la Cairo, în calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotoneşte mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulţi ani, evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraşul Cairo şi predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.

Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria şi iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu o altă armă, tot aşa de periculoasă, adică cu invidia celorlalţi ierarhi şi slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, aceştia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că doreşte să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, în urma unei ordonanţe date de patriarhul Sofronie, să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla, permiţându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae. După mai puţin de două luni însă, la 11 iunie 1890, părintele Nectarie primeşte de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul. Cerându-şi iertare de la toţi, cu toate că nu greşise nimănui cu nimic, dovedind o adâncă smerenie, sfântul se supuse, dând slavă lui Dumnezeu, căci şi cu dânsul s-a împlinit cuvântul lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care zice: „Fericiţi veţi fi, când vă vor ocărî şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Matei 5,11). S-a retras la Atena, în luna august a anului 1890, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului.

Aici a fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe care îi hrănea din cuvintele Sfintei Evanghelii şi cu scrierile Sfinţilor Părinţi. Apoi făcea slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei.

În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea întotdeauna pace si bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea şi osândirea celor din jurul său.

Dorind la bătrâneţe să se retragă la mai multă linişte, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi si ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriţe, în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viaţă desăvârşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire şi duce o viaţă înaltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii şi pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvântare, rugăciune şi cuvânt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic şi pe Sfântul cuvios Sava cel Nou (1862–1948), mare ascet al secolului XX, care a pustnicit o vreme in pustiul Hozeva, Palestina. După adormirea Sfântului Nectarie, s-a retras în insula Kalymnos, unde a şi adormit întru Domnul.

Pentru viaţa sa înaltă, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfânt. Pentru aceasta mulţi bolnavi şi săraci alergau la biserica mânăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după primul Război Mondial, numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau în mânăstirea sa să împartă la cei lipsiţi, orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile fericitului Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.

Într-o vară, fiind mare secetă în insula Eghina, cu rugăciunile Sfântului Nectarie, a venit ploaie din belșug şi au rodit ţarinile, încât toţi s-au îndestulat de hrană. De aceea, toţi - mireni şi călugări, săraci şi bogaţi -, cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe un păstor şi vas ales al Duhului Sfânt şi urmau întru toate cuvântul lui. Astfel, el era totul pentru toţi, căci putea toate prin Hristos, Care locuia în el. Apoi era foarte smerit și blând şi nu căuta cinste de la nimeni. Iar în timpul liber lucra la grădina mânăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toţi se foloseau de tăcerea şi smerenia lui. Pe lângă multele sale ocupaţii duhovniceşti, Sfântul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie a Bisericii, intrând astfel în tradiţia Sfinţilor Părinţi din patria sa, împotriva influenţelor occidentale care asaltau ţările ortodoxe.

Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfântului Nectarie numeroase ispite, căutând să-l biruiască. Astfel, numeroşi slujitori şi ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra fericitului, făcându-i multe ispite. Dar Dumnezeu îl izbăvea din toate necazurile.

Trăind ca un înger în trup şi iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulţi la Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria şi lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia lui. Din această cauză, diavolul, nerăbdând nevoinţa lui, până la sfârşitul vieţii sale a ridicat împotriva Sfântului multe calomnii şi vorbe rele din partea multor clerici şi ierarhi greci, care, din cauza invidiei, îl cleveteau şi îl acuzau, atât pe el, cât şi mânăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe toate, în numele lui Hristos, Care locuia în inima sa.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. El răbda cu tărie toată boala şi ispita, aşteptând cu bucurie ceasul ieşirii sale din această viaţa.

După aproape două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920, izbăvindu-se de toate ispitele acestei vieţi, pentru care s-a învrednicit să se numere în ceata Sfinţilor lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plâns mult, l-au înmormântat, după rânduială, în biserica zidită de el, făcând multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui.

Trecând mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat în mormânt întreg şi nestricat, răspândind multă mireasmă. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire și binecuvântare. Iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie, devenind astfel cel mai venerat Sfânt din această binecuvântată ţară ortodoxă. Zilnic credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său, făcând din mânăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toată Grecia.

reiki 1 , 2 , 3

05.11.2011 , la ora 09:30 , Timisoara , strada Mehedinti nr .16 , va astept cu drag , vom face reiki 1 , 2 , 3 si altele....

HALLOWEEN , buhuuu -bhuu :))

Halloweenul este una dintre cele mai vechi sarbatori, originile ei regasindu-se cu mii de ani in urma. Sarbatoarea pe care o cunoastem sub numele de Halloween a fost influentata, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. In Imperiul Roman, era Ziua Pomona, la celtici era festivalul de la Samhain, iar la crestini, Sarbatoarea tuturor sfintilor sau a tuturor sufletelor.

Halloween este una dintre cele mai vechi sarbatori.

Celtii (pe vremea cand populau actuala Marea Britanie si Nordul Frantei) venerau numerosi zei, iar Zeul Soarelui era zeul suprem. Zeul Soarelui era cel care ocrotea munca si in functie de care se stabileau zilele de sarbatoare si de odihna, era cel care “crea” frumusetile pamintului si facea recoltele sa creasca. Celtii sarbatoreau Anul Nou pe data de 1 Noiembrie. Fiecare an nou era celebrat printr-o procesiune care marca sfarsitul “sezonului soarelui” si inceputul “sezonului intunericului si frigului”. Pe data 31 octombrie, dupa ce toate campurile erau pregatite pentru iernat, iar recoltele anului erau deja depozitate, toate focurile erau stinse. Druizii, preotii celtilor, se intalneau pe o culme din padurea de stejari, pomi sacrii in cultura celtilor. Druizii erau cei care aprindeau noile focuri, aducand drept ofrande bucate si sacrificand animale. In timp ce druizii executau dansuri rituale in jurul noilor focuri, sezonul soarelui trecea iar sezonul intunericului incepea. Dimineata, druizii daruiau o torta aprinsa din noile focuri fiecarei familii cu care acestea urmau sa-si aprinda focul din gospodarii si sa le ocroteasca de spiritele intunericului in tot anul ce urma sa vina. Festivalul din 1 noiembrie era numit “Samhain” si dura timp de 3 zile. Oamenii participau la parada imbracati in costume facute din piei si oase de animale. Acest festival este Halloween-ul antic.
Romanii, atunci cand au invadat Britania, au adus cu ei si obiceiuri proprii. Unul dintre acestea a fost si “Ziua Pomona”, numita dupa zeita romana a fructelor si gradinilor. Sarbatoarea se celebra in jurul datei de 1 noiembrie.
Biserica Romano-Catolica a transformat ziua de 1 noiembrie intr-o sarbatoare crestina, in care sunt celebrati toti sfintii (in anul 835), zi care era numita Ziua Tuturor Sfintilor (sau Hallowmas, sau All Hallows). Mai tarziu, Biserica a stabilit pe data de 2 noiembrie sa se sarbatoreasca Ziua Tuturor Sufletelor si era destinata celebrarii celor morti. Era sarbatorita cu numeroase focuri si parade la care oamenii participau imbracati in ingeri, sfinti sau diavoli.
La celtici era festivalul de la Samhain, in Imperiul Roman era Ziua Pomona, iar la crestini Sarbatoarea Tuturor Sfintilor sau a Tuturor Sufletelor. In ajunul zilei de All Hallows, pe 31 octombrie, continua sa se celebreze festivalurile de Samhain si Ziua Pomona. De-a lungul anilor, traditiile tuturor acestor sarbatori s-au combinat. 31 octombrie a devenit cunoscuta ca All Hallow Even, apoi All Hallow’s Eve, Hallowe’en, si, mai apoi, Halloween.
Dincolo de toata aceasta istorie...europeana (!) a zilei de Halloween, ramane bucuria colindatului din poarta in poarta, costumat, alaturi de prieteni mai mici sau mai mari, pentru a da si pentru a primi. Chiar daca in seara de Ajun vom mai colinda inca o data...

Halloween procesiune pagana sau sarbatoare crestina ?

Dovleacul zambitor si imbujorat de lumanarea care salasuieste in interiorul sau scobit, mastile agatate la usile caselor “de familie” din linistitele cartiere “in care nu se intampla nimic” americane, cetele copiilor care bat din poarta in poarta costumati pentru o mana de bomboane, sunt simbolurile sub care romanul a facut cunostinta cu sarbatoarea de Halloween.
Nefiresc de repede insa, romanul a inceput sa isi impropietareasca asceasta sarbatoare si sa organizeze petreceri cu aceasta ocazie. Poate ca seamana cu minunatul colindat? Poate ca oamenii simt nevoia de a bate din poarta in poarta pentru a ura cele bune si pentru a primi cele bune? S-au ridicat glasuri care sa respinga aceasta sarbatoare.
Istoria Halloween-ului, ca fiecare festival din istorie, este inspirata din traditii ce s-au mentinut de-a lungul timpului din generatie in generatie. Fiecare isi urmeaza traditiile, asemeni bunicilor si parintilor. Odata cu trecerea timpului, originalitatea procesului tinde sa fie distorsionata, apar adaugari si alteratii. Sapand prin istorie, ne ajuta sa descoperim date pierdute si necunoscute cu trecerea timpului. Acest lucru s-a intamplat si cu Halloween-ul, acesta a fost modificat si au aparut foarte multe povesti de groaza cu fantome, vrajitoare,monstrii, spiridusi si fiare. Nu mai sunt povesti inocente. Sunt aceste povesti doar un mit sau exista o farama de realitate? Hai sa inlaturam voalul de mister si sa aflam adevarata fata a Halloween-ului.
Numele de Halloween a aparut de la termenul "hallow", care inseamna sfant. Noaptea de Halloween era numita "Noaptea tuturor sfintilor". Catolicii romani si luterani obisnuiau sa sarbatoreasca in aceasta zi toti sfintii din cer, cunoscuti si necunoscuti, fiind una din sarbatorile foarte importante ale anului bisericesc. Romanii onorau aceasta zi in numele celor care nu mai sunt pe pamant. Participantii aduceau sacrificii in numele celor morti si se rugau pentru acestia.
In trecut aceasta sarbatoare era pe 21 februarie, la sfarsitul anului roman. In secolul al 7-lea, Papa Boniface IV a introdus Ziua Sfintilor pentru a inlocui festivalul pagan pentru morti. Mai tarziu, Gregory al III-lea a schimbat data pe 1 noiembrie.

Dincolo de conexiunea cu Biserica Catolica, versiunea americana a Halloween-ului deriva din credintele stravechi(dinainte de crestini).Obiceiul de Halloween a fost adus in America in 1840 de imigrantii irlandezi. Obiceiul de "trick or treat" ( te pacalim sau ne tratezi) provine nu de la celti, ci de la europeni odata cu secolul al 9-lea numit insufletirea.
In ziua de 2 noiembrie, Ziua Sfintilor, fiecare crestin umbla din sat in sat, cersind "prajituri cu suflet", facute din bucati patrate de paine cu coacaze sau stafide. Cu cat adunau mai multe prajituri, cu atat se inmultea si numarul de rugaciuni spuse pentru cei care murisera.
In acea perioada se credea ca cel care moare ramane suspendat pentru o perioada de timp pe pamant, iar prin rugaciuni, spuse chiar si de straini, vor ajuta sa trimita acel suflet in rai.
Obiceiul de a face o fata dintr-un dovleac si introducerea unei lanterne in interior ( la americani numit dovleacul Jack) provine din folclorul irlandez. Povestea spune, ca un barbat, numit Jack cunoscut ca un betiv si un trisor, l-a pacalit pe diavol sa se urce intr-un copac. Apoi Jack a cioplit imaginea unei cruci pe trunchiul copacului, reusind sa captureze diavolul in copac. Jack a facut un pact cu acesta, cum ca daca nu-l va mai pacali il va lasa sa coboare din copac. Conform traditiei, dupa ce Jack a murit, acesta nu a fost primit in rai datorita metodelor sale diavolesti, dar nu i s-a permis nici intrarea in Iad deoarece l-a pacalit pe diavol. In schimb, diavolul i-a dat doar o torta pentru a-si lumina drumul prin intuneric. Acesta era plasata intr-un nap pentru a mentine flacara pentru o perioada mai lunga de timp.
Desi aceasta sarbatoare a fost imbratisata mai mult de americani, ne-am intrebat de ce nu am putea sa o facem si noi, atata timp cat copiii nostrii sunt deschisi la a se distra, purtand costumase cat mai haioase si mai interesante, cunoscand astfel conceptul real despre monstrii si vrajitoare. Astfel acestia ar putea trece mult mai usor peste frica pentru fiara din dulap sau monstrul de sub pat, atata timp cat acestia realizeaza ca totul este ireal. Pare o sarbatoare pagana prin manifestari, si totusi a fost acceptata de biserica.
Noi am luat-o de la americani, si totusi radacinile ei sunt europene. Este vorba despre povestea noptii de Halloween:
Celtii, care traiau acum 2000 de ani in zona care acum acoperita de Irlanda, Regatul Unit si nordul Frantei, sarbatoreau Anul Nou pe data de 1 noiembrie. Aceasta zi marca sfarsitul verii si al recoltei si inceputul iernii, anotimpul asociat deseori cu moartea. Celtii credeau ca in noaptea dinaintea Anului Nou limita dintre taramul celor morti si lumea lor devine neclara si ca fantomele celor decedati se intorc sa bantuie pamantul, creand probleme si stricand recoltele. Tocmai de aceea, in noaptea de 31 octombrie, ei sarbatoreau Samhain, un festival pentru care construiau rugi sacri pe care faceau sacrificii zeitatilor sub forma de grane sau animale.
In timpul celebrarii, celtii purtau costume in general facute din piele si capete de animale. Cand sarbatoarea lua sfarsit, ei foloseau focul de la rugii de sacrificiu pentru a-si aprinde focurile stinse mai devreme in aceasi seara. Scopul era acela de a-i proteja pe parcursul iernii care urma. Probabil de aici a venit ulterior ideea dovlecilor luminati din interior.

Ulterior cucerii romane, Samhain-ul celtic a fost combinat cu doua sarbatori de origine romana: Feralia, o zi la sfarsitul lui octombrie, in care romanii isi comemorau mortii si festivalul in care o onorau pe Pomona, zeita romana a fructelor si a copacilor.
In secolul VII, influenta crestinismului se extinsese si pe pamantul celtic. Papa Bonifaciu al IV-lea a stabilit ziua de 1 noiembrie ca fiind dedicata comemorarii sfintilor si martirilor: "Ziua tuturor sfintilor", o sarbatoarea care aducea mult cu festivalul celt, dar era desemnata de biserica.
Pana prin anii '30, in America, Halloween-ul adus de colonistii englezi, devenise o sarbatoarea seculara, dar centrata pe comunitate, cu parade, si petreceri raspandite prin tot orasul. Tot cam in acest timp a fost resuscitata si traditia "trick or treat" care dateaza probabil din vremurile paradelor de Ziua tuturor sfintilor din Anglia. In timpul festivitatilor, sarmanii cerseau mancare si oamenii le ofereau placinte numite "prajituri de suflet" in schimbul promisiunii de a se ruga pentru sufletele celor morti din familia lor.
Aceasta traditie era un mod relativ necostisitor pentru ca toata comunitatea sa se bucure de sarbatoare. In teorie, oamenii puteau preveni sa fie pacaliti (trick) oferind copiilor sau celor care le sunau la usa costumati o mica atentie (treat) - bomboane, dulciuri, mere.
Obiceiul costumelor de Halloween are radacini adanci in istorie, plecand de la vechii celti chinuiti de gerul iernii, pana la englezii care considerau ca in noaptea in care se deschid portile celor fara viata, nu pot iesi afara din casa decat costumati pentru a speria, la randul lor, fantomele.

Exista numeroase superstitii si mituri in care unii oameni cred cu tarie. Iata cateva dintre superstitiile care dau fiori reci de Halloween:

Daca in noaptea de Halloween auzi pasi in urma ta, nu te intoarce, s-ar putea ca Moartea sa fie in spatele tau. Daca te intorci, inseamna ca in curand vei muri.

Fetele care duc o lumanare la un rau sau apa, pot vedea in aceasta noapte chipul celui sortit;

Fetele care duc la un rau intr-un vas un ou spart, pot vedea nu numai chipul celui sortit, dar si cum vor arata viitorii copii;

Daca un liliac a intrat in casa, e semn ca aceea casa este bantuita si fantomele au lasat liliacul sa intre in casa.

Daca un liliac isi face aparitia devreme si este foarte jucaus, inseamna ca va fi vreme frumoasa;

Daca un liliac inconjoara o casa de trei ori, e semn de moarte;

Cel care in noaptea de Halloween va coji un mar si va avea cea mai lunga si continua coaja, va avea o viata lunga.

Daca arunci in spate coaja marului, initiala care se va forma in urma caderii, va fi initiala viitoarei perechi;

Daca ajungi la o intersectie si asculti vantul, vei afla cele mai importante lucruri care ti se vor intampla in urmatoarele 12 luni;

O persoana care este nascuta de Halloween poate vedea si vorbi cu spiritele;

Pentru ca spiritele sa nu patrunda in casa ta de Halloween, trebuie sa ingropi in fata usii, oase sau o poza a unui animal;

Daca vezi un paianjen, acesta ar putea fi spiritul unei persoane iubite care te vegheaza;

Daca flacara unei lumanari de face albastra dintr-o data, inseamna ca un spirit este prin apropiere;

Daca bati in lemn, ghinionul va fugi de tine;

O alta superstitie e cea legata de pisica neagra. O vorba veche spune ca acestea aduc ghinion. Stramosii credeau ca pisica neagra este o incarnarea a diavolului. In evul mediu, de Paste, pisicile negre erau arse. In schimb, in Marea Britanie, pisicile albe sunt cele care aduc ghinion.

Daca in noaptea de Halloween cei purta hainele pe dos si vei merge cu spatele, la miezul noptii vei vedea o vrajitoare pe cer.

In Marea Brtianie, pentru a vedea daca o femeie este sau nu vrajitoare, era aruncata in apa. Daca plutea, cu siguranta ca era vrajitoare. Daca se ineca, nu era vrajitoare.

Samedru 26 octombrie

SAMEDRU – INCEPUT DE AN SAU DE SEZON PASTORAL

Povestirile in care apare Samedru tin de doua civilizatii distincte: pastorala si agrara. De cele mai multe ori Samedru este insa un cioban, nedezlipit de turma care o paste “intr-un mijloc de codru, necalcat de picior omenesc” si care moare la stana oilor. Intr-o poveste culeasa din zona Muscelului, Samedru se metamorfozeaza in porc, adica in stravechea reprezentare mitica a spiritului graului. […] In calendarul popular Samedru este un zeu al Panteonului romanesc, patron al iernii pastorale, care a preluat numele si data de celebrare ale Sfantului Dumitru, Marele Mucenic de Tesalonic (26 octombrie) din calendarul ortodox. Impreuna cu Sangiorzul, Samedru imparte Anul Pastoral in doua anotimpuri simetrice: vara intre 23 aprilie si 26 octombrie, cu miez al timpului la Santilie (20 iulie), si iarna intre 26 octombrie si 23 aprilie cu miez al timpului la Sampetru de Iarna (16 ianuarie). In opozitie cu Sangiorzul, care incuie iarna si infrunzeste codrul, Samedru incuie vara si desfrunzeste codrul.

Focul lui Samedru

Practicile legate de cultul mortilor, […], apar bine evidentiate si in sambata dinaintea lui Samedru, adica la Mosii de Toamna, numiti si Mosii cei Mari sau Mosii lui Samedru. In calendarul popular aceasta zi este una dintre cele mai importante sambete ale mortilor. Ofrandele care se dau acum pentru sufletele mortilor (grau fiert, colaci, unt, untura, lapte, branza, fructe) indica, fara indoiala, ocupatia celor care le fac. Interesanta este si formula de invocare a spiritelor mortilor spusa in tinutul Almajului si prin care li se cerea acestora, in schimbul pomenilor date, ajutor, belsug si spor in casa:

“Voi mosi stramosi
Sa-mi fiti toti voiosi,
Sa-mi dati spor in casa,
Mult pe masa,
Cu mult ajutor
In campul cu flori”

Focul lui Samedru este scenariul mortii si renasterii anuale a divinitatii prin taierea si incinerarea unui pom in noaptea de 25/26 octombrie. Pastorii romani, asemanator popoarelor de origine celtica din nord-vestul Europei, au celebrat, pana in vremurile recente, Anul Nou la o luna dupa echinoctiul de toamna, la sfarsitul lunii octombrie si inceputul lunii noiembrie. Elemente stravechi ale acestui calendar, impartit in doua anotimpuri egale, iarna patronata de Samedru, reprezentare mitica care desfrunzeste codrul, si vara patronata de fratele acestuia, Sangiorz care infrunzeste codrul, supravietuiesc sub forma de sarbatori, obiceiuri, acte rituale si practici magice in mediile pastorale din Romania. Toamna tarziu, oierii din unele sate carpatice si subcarpatice celebreaza, fara sa mai cunoasca semnificatia obiceiului, moartea si renasterea lui Samedru, zeu de origine indo-europeana […]. Ceremonialul cuprinde, printre altele, moartea violenta a zeului imbatranit la sfarsit de an prin taierea unui arbore din padure urmata de renasterea acestuia prin incinerarea trupului neinsufletit (butucul sau trunchiul copacului) in noaptea de 25/26 octombrie. […]
In dupa amiaza zilei de 25 octombrie cetele de copii insotite de cate 2-3 feciori merg in padure, aleg pomul care va fi incinerat, il doboara, il curata de crengi si il aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neinsufletit al zeului (butucul sau trunchiul copacului), numit par, fixat in pozitie verticala si imbracat in cetina verde, se numeste Focul lui Samedru. […] O alta tehnica de amenajare a rugului este capra construita din trei lemne lungi, adunate la varf si prinse cu stinghii, imbracata asemenea parului in haina de sarbatoare din cetina de brad. La lasarea serii, in liniste si cuprinsi de emotii, copiii aprind Focul. Cand rugul incepe sa lumineze cerul, copiii izbucnesc in strigate de bucurie, adresand invitatia la cea mai mare sarbatoare a anului: Hai la Focu lui Samedru! […] Toata suflarea satului participa la taina renasterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile impart, ca la o inmormantare obisnuita, covrigi, fructe si bautura. In timp ce trupul divin este mistuit de flacari, cei prezenti beau, mananca, glumesc, canta si joaca. Focul lui Samedru este un Revelion unde se celebreaza moartea si renasterea, prin incinerare, a unei vechi divinitati geto-dace. […] Un moment asteptat cu mare interes este renasterea divinitatii adorate care corespunde cu prabusirea parului sau caprei rugului funerar. […] La plecare, participantii luau cenusa, carbuni aprinsi si alte resturi ale rugului funerar pentru a fertiliza gradinile si livezile. Sub pavaza zeului renascut, oamenii din Carpati incep un nou an pastoral. […]

Ziua soroacelor

Pentru a se putea aprecia bogatia roadelor in anul viitor, exista si la Samedru preocuparea fireasca a oamenilor de a afla stiri despre mersul vremii la inceputul unitatilor mai mari de timp (an, anotimp, luna): […] “Tot prin aceste parti (jud. Muscel) oamenii se uita sa vada cum e luna. Daca luna va fi plina si cerul senin, iarna va fi buna; daca, dimpotriva, luna va fi plina si cerul va fi acoperit cu nori, daca ar ploua sau ar ninge, aceste semne arata ca iarna va fi aspra, zapezile vor fi grele, iar gerul va fi strasnic”; […].
Samedru se considera ziua soroacelor pentru diferite slujbe si inchirieri. […]
Impartirea anului pastoral in doua anotimpuri, vara de la Sangiorz pana la Samedru si iarna de la Samedru pana la Sangiorz, este sustinuta nu numai de obiceiurile populare, ci si de unele creatii folclorice. Semnificativ in acest sens este paralelismul facut de popor intre sfintii care deschid cele doua anotimpuri: Santoader, Sangiorz, Dochia, pe de o parte, si Samedru, Sf. Paraschiva, pe de alta parte. […]
Argumentele care sprijina ipoteza conform careia Samedru a functionat ca inceput de anotimp tin nu numai de domeniul culturii populare, ci si de cel economic (sfarsitul varatului si inceputul iernatului, incheierea fermentatiei vinului, ziua soroacelor) si biologic (inceputul ciclului de reproductie a oilor si a caprelor, desfrunzitul codrului si altele).

[…]

Elemente celtice si dacice in Calendarul popular

Se pare insa ca Samedru a fost, in vremuri stravechi, nu numai inceput de anotimp, ci si inceput de an nou. In favoarea acestei ipoteze ar pleda si calendarul celtic, a carui structura este cunoscuta sigur. Popoarele celtice, care traiau in partea nord-vestica a Europei, au avut un an impartit in doua anotimpuri (iarna si vara) despartite prin doua hotare ale timpului: 1 mai si 1 noiembrie (Ziua Tuturor Sfintilor). Diferenta de opt zile intre Sangiorz si 1 mai, pe de o parte, si de patru zile intre Samedru si 1 noiembrie, pe de alta parte, compenseaza, intr-un fel, diferenta de latitudine geografica intre tinuturile carpato-ponto-danubiene si tinuturile celtice, unde desprimavaratul isi face aparitia ceva mai tarziu.
Acceptand corespondenta celor doua perechi de date, din calendarul celtic si calendarul popular romanesc, J.G. Frazer scria: “daca aceste termene au relativ putina insemnatate pentru agricultorul european, ele sunt deosebit de importante pentru crescatorul de vite caci, la apropierea verii, el isi scoate vitele pe camp sa pasca iarba frageda, iar cand se apropie iarna le aduce inapoi, in adapostul si caldura grajdurilor. In consecinta, nu pare lipsit de temei ca impartirea celtica a anului in doua semestre, la inceputul lunii mai si la inceputul lunii noiembrie, sa-si fi avut originea in vremurile cand celtii erau in primul rand un popor de pastori, a carui hrana depindea de cirezile sale, si, ca urmare, marile epoci ale anului erau legate pentru el de momentul cand vitele ieseau din gospodarii la inceputul verii si cand se intorceau din nou in grajduri, o data cu sosirea iernii. Chiar in Europa centrala, departe de regiunile ocupate acum de celti, se pot regasi clar urmele unei impartiri similare a anului… Dintre cele doua sarbatori, Ziua Tuturor Sfintilor era cea mai importanta inca din vechime deoarece celtii par a fi considerat ca anul incepe mai degraba din aceasta zi decat de la data sarbatorii beltane. In insula Man, adevarata reduta in care limba si civilizatia au rezistat cel mai mult asediului invadatorilor saxoni, ziua de 1 noiembrie, stil vechi, a fost considerata ziua Anului nou pana in timpurile din urma. Astfel, in Man cete de oameni mascati colindau in Ziua Tuturor Sfintilor, stil vechi, cantand un anumit cantec “Hogmany”, care incepea cu cuvintele: “Noaptea asta este noaptea Anului nou, Hogunnaaa”!”
Aceeasi ocupatie, cresterea animalelor, si aproximativ aceleasi conditii geografice oferite de latitudinile medii ale continentului european au generat un calendar asemanator, cu inceput de an toamna, la sfarsitul lunii octombrie. Ipoteza conform careia populatia straromaneasca, probabil si cea dacica, a avut in uz, asemanator celtilor, un calendar cu inceput de an toamna, celebrat in ziua in care se sarbatoreste astazi Samedru, este confirmata si de dansul ritual al pastorilor banateni, executat numai de doua ori pe an: la imperecherea oilor, si, dupa sase luni, la alesul sau formarea turmei.

Sursa: Ion Ghinoiu, “Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Ed. Elion, Bucuresti, 2004

curs info reiki

Sambata 22.10.2011 , la ora 09:30 , Timisoara , strada Mehedinti nr .16 , va astept cu drag la curs info reiki , si altele ...

Maica Pelaghia , indrumar de rugaciune

În colţul camerii unde se află sfintele icoane ţineţi deschisă Psaltirea (de exemplu, la psalmul 26), chiar dacă încă nu citiţi psalmii, dracii deja şi de la aceasta se scutură. Pelagheia din Reazan, fecioară văzătoare cu duhul, spunea că rugăciunea de noapte (metania) este înaintea lui Dumnezeu preţuită de 40 de ori mai mult decât tot aceeaşi rugăciune care se citeşte ziua. Deoarece în numele Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, omul se scoală la rugăciune în timpul cel mai potrivit pentru somn. De rugăciunea în toiul nopţii, însă, te poţi apropia numai având deprinderea întărită a rugăciunii de zi. La început să te rogi noaptea foarte puţin, apoi, să adaogi cu încetul câte o „fărâmitură”, desigur, numaidecât aflându-te în smerenie. Maica Pelaghia explica importanţa şi folosul practic al citirii unor psalmi şi rugăciuni, deosebit de necesare în vremurile noastre, vremuri de pe urmă. Foarte puternică este rugăciunea alcătuită numai din cinci cuvinte: „Căci cu noi este Dumnezeu!”. În ea este tăria credinţei, toată nădejdea noastră către Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a credincioşilor conştienţi că înlăuntrul lor este Dumnezeu- Emanuel. Maica Pelaghia
Şi dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră? Iată de ce de această mică rugăciune atât de mult se teme vrăjmaşul nostru cel văzut şi nevăzut (oamenii răi, vrăjitorii, dracii). O roabă a lui Dumnezeu a reuşit să rostească de trei ori mecanic, în grabă, rugăciunea: „Căci cu noi este Dumnezeu!”, înainte de a-i deschide uşa „lăcătuşului” care a zis: „Mi-ai luat-o pe dinainte, acum nu mai am ce face la tine”, şi, înspăimântat, s-a retras.
Psalmul 26 este cel mai puternic din toată Psaltirea. Cine-l va citi măcar de 3 ori pe zi pe acela Domnul (când va binevoi El, iar nu noi, păcătoşii) „îl va trece pe apă ca pe uscat”. Dracii nu rezistă să se afle lângă omul care citeşte deseori acest psalm. Este posibil ca prin citirea psalmului 26 (cu binecuvântarea unui preot duhovnic care te cunoaşte mai demult (şi numai în cazuri extraordinare) să te izbăveşti de stăpânirea celui rău (de îndrăcire). Chiar şi unei foste vrăjitoare, care a cerut rugăciuni pentru sine, i s-a spus că Sfânta Biserică interzice rugăciunea pentru vrăjitori, dar dacă cu toată sinceritatea doreşti să te izbăveşti de tirania dracilor, atunci singură trebuie să citeşti noaptea psalmul 26 de 40 de ori. Şi dacă nu te vei înspăimânta de frica diavolească, Domnul te va slobozi de puterea lor. Însă de la început citirea acestui psalm trebuie s-o faci ziua, citindu-l de 3 ori. Obişnuinţa de a te ruga noaptea poţi s-o agoniseşti cu alte rugăciuni şi nicidecum cu psalmul 26.
Cine va citi cât mai des psalmul 26, alegoric vorbind, va merge printre vrăjitori ca în maşina blindată. Unei schimonahii prin descoperire i s-a dat această povăţuire: „După o discuţie cu oamenii care îţi sunt străini duhovniceşte, restabileşte-ţi forţele cu citirea psalmului 26″.
Psalmii 26, 45, 69 şi 90 se citesc împotriva năvălirilor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi pentru a rămâne neclintit (mai trebuie citit şi condacul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – „Apărătoarei Doamne pentru biruinţă mulţumiri…”). Psalmul 33 – la foame şi la sete. Psalmul 63 – împotriva peceţii lui antihrist, (încă de citit acatistul „Celor şapte tineri din Efes”, şi rugăciunea de la sfârşitul primei catisme, ea este nucleul întregii Psaltiri, „Psaltirea comprimată”). Psalmul 21 – împotriva păcatelor ultimilor vămi (de la desfrâu până la împietrirea sufletului) şi împotriva spurcării silnice cu păcatul curviei şi sodomiei. (De mai rugat la Sf. Mc. Agnia şi la Sf. M. Mc. Anastasia, Izbăvitoarea din Lanţuri – ele ne vor îngrădi de întemniţarea de către slugile lui antihrist şi de silnicie (violare). Psalmul 5 – pentru dobândirea rugăciunii. Psalmul 43 – pentru ca în casă să stăpânească harul, ca în ea să strălucească totul de har precum străluceşte de aur palatul împărătesc (duminicile şi la sărbătorile Domneşti de citit „Slavă Doamne Sfintei Învierii Tale!”). Psalmul 83 – pentru ca să moştenim Împărăţia Cerurilor. Psalmul 49 – (nouă, tuturor păcătoşilor, dar mai ales preoţilor) – împotriva mândriei şi a întunecării minţii, pentru înţelepţirea cum trebuie să-I slujim lui Dumnezeu ca să nu ne lepădăm de El.

Îngerul Domnului , interesant ...

In vechiul testament , se vorbește despre Ingerul Domnului . Dar cine este acesta ?
Biblia nu ne oferă identitatea exactă a „Îngerului Domnului”. Totuşi, avem multe indicii importante referitoare la identitatea sa. În Vechiul şi Noul Testament găsim referiri la „îngerii Domnului”, „un înger al Domnului” şi „Îngerul Domnului”. Se pare că atunci când se foloseşte articolul hotărât („îngerul”), se specifică o fiinţă unică, separată de ceilalţi îngeri. Îngerul Domnului vorbeşte ca Dumnezeu, Se identifică pe Sine cu Dumnezeu şi exercită responsabilităţile lui Dumnezeu (Geneza 16:7-12; 21:17-18; 22:11-18; Exodul 3:2; Judecătorii 2:1-4; 5:23; 6:11-24; 13:3-22; 2 Samuel 24:16; Zaharia 1:12; 3:1; 12:8). În câteva dintre aceste apariţii, cei care L-au văzut pe Îngerul Domnului s-au temut pentru viaţa lor pentru că „L-au văzut pe Domnul”. Astfel, este clar că cel puţin în câteva instanţe, Îngerul Domnului este o teofanie, o apariţie a lui Dumnezeu în formă fizică.

Apariţiile Îngerului Domnului încetează după întruparea lui Hristos. Îngerii sunt menţionaţi adesea în Noul Testament, dar „Îngerul Domnului” nu este menţionat niciodată în Noul Testament. Este posibil ca apariţiile Îngerului Domnului să fie manifestări ale lui Iisus înainte de întruparea Sa. Iisus a spus despre Sine că este „dinainte să se nască Avraam” (Ioan 8:58), aşa că este logic ca El să fie activ şi să lucreze în lume. Indiferent dacă Îngerul Domnului a fost apariţia (preîntruparea) lui Hristos (Hristofanie) sau o apariţie a lui Dumnezeu Tatăl (Teofanie), este foarte probabil că expresia „Îngerul Domnului” identifică o apariţie fizică a lui Dumnezeu.

rugaciune catre Sfanta Paraschiva

Se spune rugaciunea numai vinerea sau pt o realizare 13 vineri.

Purtatoare de chinuri Sfinta Paraschiva roaga-te parintelui ceresc ca pe mine cel impovarat cu toate pacatele si infrinat sa ma ridice spre cuvintarea marirei Sale si ma indrepteze, ca totdeauna sa am sus inima, sa gindesc la cele ceresti, iar nu la cele pamintesti. Roaga-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca a auzit ruga TA cea cucernica, ca si pe mine lenesul, cel ce ma trindavesc spre rugaciune si spre implinirea poruncilor lui Dumnezeu, sa ma indrepteze sai sa-mi dea cuget, ca sa doresc a ma ruga lui neincetat. Cheama si pe Duhul Sfint- izvorul carele te-a intarit pe tine, Fecioara curata la lupta cea buna ca sa-mi zideascaai mie inima curata si Duhul drept sa innoaisca intru cele dinlauntrul ale mele si mai virtos sa ma cheme si sa-mi dea osindie, ca
sa ma nevoiasca in viata curata si sa ma intareasca in facerea faptelor bune. Cred ca toate acestea mi le poti mijloci mie, o Sfinta Paraschiva, la Sfinta treime si de vei vrea ai putinta a-mi ajuta mie, ca ceea ce ai preamarit pe Dumnezeu cu faptele tale. AMIN.

Cuvioasa Maica Paraschiva, in genunchi vin la tine sa ca sa te rogi Parintelui ceresc pentru iertarea pacatelor mele savirsite cu fapta sau cu gindul, cu vina sau fara vina mea si astfel cu sufletul curat vin si te rog ajuta-ma………

Sterg din minte orice gind in afara de tine Doamne si unde esti tu acolo e si Harul Tau. Nici un lucru nu-mi este greu Doamne. AMIN

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut toata faptura, nu intoarce fata Ta de la noi pacatosii ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre, ce in toata ziua, nenumarate, cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem pacatosi, netrebnici si plini de rautate; iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii. Nu ne lasa, Doamne! Nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici ne rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga milostivirea prin sarguinta cea de toate zilele, daruieste-ne-o Tu ca un indurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor, cu bucurie sa slavim preasfant numele Tau in veci. Amin

Sfanta Paraschiva

"Cuvioasa noastra maica Parascheva cea noua, cum este numita, s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, din parinti crestini, evlaviosi si de neam ales, in secolul al XI-lea. Parintii i-au dat o educatie aleasa, dar grija ei era sa-si daruiasca hainele saracilor. Din copilarie iubea rugaciunea si arata multa ravna, cautand cu orice prilej sa ajute pe cei lipsiti. Murindu-i parintii si mostenind averea parinteasca impreuna cu fratele ei, Eutimie, care mai tarziu va ajunge Episcop, Parascheva si-a daruit partea saracilor si a plecat spre Locurile Sfinte, cu dorinta fierbinte de a implini porunca Mantuitorului, care zice: "Cine voieste sa vie dupa mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze miei. A fost calugarita la Ierusalim, unde a dus o viata aspra, pana la varsta de 25 de ani. Spre sfarsitul vietii, s-a intors in satul in care se nascuse, a petrecut doi ani in Biserica i Sfintii Apostoli Petru si Paveli , apoi s-a mutat intru Domnul. Sfintele ei moaste au fost descoperite in chip minunat si au fost asezate in biserica din Epivat. Faima sfintelor moaste l-a determinat pe tarul Ioan-Asan I sa le mute la Tirnovo, capitala taratului. In 1393, cand turcii cuceresc cetatea, moastele au fost date domnitorului Mircea cel Batran. Dupa lupta de la Nicopole, moastele au fost daruite sarbilor si duse la Belgrad, iar de aici au fost mutate, pe la 1570, in Catedrala patriarhala din Constantinopol. In 14 octombrie 1641, domnul Moldovei, Vasile Lupu, a izbutit, platind 300 de pungi cu galbeni, sa le aduca in tara si sa le aseze in Biserica i Trei Ierarhii , din Iasi, unde sunt si astazi. Moastelor Sf. Parascheva le sunt atribuite multe minuni. Un exemplu este protectia Iasiului in bombardamentele din timpul celor doua Razboaie Mondiale, Catedrala ce le gazduieste ramanand complet neatinsa de obuze. Un alt exemplu il constituie seceta din anul 1947. Moastele Sfintei Parascheva au fost scoase in procesiune prin satele Moldovei, si se spune ca in urma ei veneau nori de ploaie bogata. Sfanta Vineri Potrivit uneia dintre legende, se spune ca o hoarda de tatari a pus mana pe o fata frumoasa, Parascheva, vanduta apoi la haremul unui pasa. Pasa a vrut s-o induplece cu diferite daruri sa-i fie nevasta, dar ea n-a vrut cu niciun chip. Sultanul a vrut sa profite de ea cu sila, dar fata a fugit. Soldatii trimisi sa o prinda au gasit-o, dar ea s-a prefacut in izvor. Intr-o alta legenda se spunea ca Paraschiva a fost chinuita de pagani, intr-o vineri, numai sa se lase de credinta si, de aceea, indiferent de ziua in care cade sarbatoarea Sfintei Parascheva, ea se numeste "Vinerea Marei. Satenii intorc carul cu protapul in fundul ograzii, caci se pregatesc de iarna; ' In aceasta zi se implinea sorocul vacarilor, ciobanilor, pandarilor si se da drumul tarinii si luncii, vitele umbland peste tot. Se organizeaza turmele pentru iernatul transhumant, incepe coborarea oilor in zonele de iernat, se angajeaza ciobani pentru noul sezon pastoral, se slobod berbecii la turmele de oi, pentru prasila, si se organizeaza iarmaroace de toamna unde se valorifica produsele turmelor de oi; ' Se fac praznice pentru morti si se impart ofrande; incep pregatirile de iarna. Mersul vietii si al treburilor ' Fetele tin ziua spre a fi cinstite precum cuvioasa Paraschiva; ' O sarbatoresc toti membrii comunitatii spre a se face bucatele, a fi bogat in roade anul ce vine; ' Ciobanii duc oile la vale, spre locuri necuprinse de iarna aspra si nu cioplesc nimic de Sf. Parascheva, sa nu le iasa mieii tarcati; ' In aceasta zi se obisnuieste sa se cumpere scoarte, velinte si cojoace. Protectoare a sanatatii ' Nu se lucreaza in aceasta zi, fiind primejdie de boli; nu se coase, fiind rau de trasnet, de grindina, de boli de ochi si de cap: ' Cine coase sau toarce in aceasta zi va face negei la mana. Despre vreme ' Se credea ca asa cum e vremea la Vinerea Mare va fi pana la Sf. Dumitru; ' Cum este ziua, frumoasa sau mohorata, asa vor fi si celelalte sarbatori de peste an; ' Daca toamna nu ploua pana la Cuvioasa Parascheva, atunci se pune iarna curand; ' Ciobanii, dimineata, cauta sa vada cum s-au culcat oile: daca stau gramada, iarna va fi grea; daca stau imprastiate, va fi usoara; ' Acum se face ingroparea verii.

va astept cu drag

miercuri , ora 17:00 Timișoara , casa tineretului , sala 214 .
joi , ora 17:00 Arad (pentru locație , cei interesați , aștept telefonul d-voastră.)

Melhisedec

Sfantul si marele ierarh Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei şi marele stâlp al Bisericii lui Hristos, adevereşte istoria sfântă despre Melhisedec, împăratul Salemului, în acest chip:
Acest împărat, străin între oameni, a fost preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt. El a fost socotit fără de mamă şi fără de tată, şi nenumărate de neamuri [fără spiţă de neam] au fost zilele lui, ca să fie el închipuirea vie a lui Hristos, Mântuitorul lumii. Şi iată ce spune marele ierarh Atanasie despre el: Mai înainte de a veni şi de a se sălăşlui dumnezeiescul Avraam, după porunca dumnezeiască, în părţile chananeilor, trăia în hotarele Palestinei o împărăteasă, anume Salem, de acelaşi nume cu cetatea Salemului în care împărăţea ea. Această împărăteasă a născut pe Salad, iar Salad a născut pe Melhi. Şi Melhi a luat de femeie pe Salem, asemenea la nume cu numita împărăteasă (Ierusalimul de azi a moştenit mai pe urmă numele cetăţii Salem, care s-a scufundat), bunica lui, şi cu acea femeie a născut doi fii: pe unul Melhi şi pe celălalt Melhisedec. Deci, era Melhi tatăl acestor doi fraţi, închinător la idoli şi desfrânat.
Şi venind sorocul la care se aducea jertfă idolilor cu mare pompă în faţa întregului popor, a poruncit împăratul Melhi fiului său Melhisedec, zicând: „Să iei împreună cu tine slugile noastre şi, mergând la cireada vitelor, să-mi aduci şapte viţei ca să-i jertfesc dumnezeilor mei!”. Deci, mergând Melhisedec la cireada vitelor şi ridicându-şi pe drum ochii spre cer – după o dumnezeiască insuflare – privea cu luare aminte frumuseţea soarelui şi luminoasa lui strălucire. Şi a început a zice pentru sine: „Cu adevărat, Cel ce a făcut aceste zidiri şi le-a înfrumuseţat, şi le ţine pe ele întru bună rânduială, Acela este adevăratul Dumnezeu Atotputernic şi Domnul a toate, nestricat, nevăzut, nemuritor, şi numai Acestuia se cuvine a I se aduce jertfe, iar nu idolilor celor muţi şi surzi şi fără de suflet. Deci, mă voi întoarce la tatăl meu să-i spun despre această dumnezeiască gândire şi poate mă va asculta şi-şi va veni întru simţire, părăsind amăgirea deşartă ce-l stăpâneşte. Şi întorcându-se Melhisedec la tatăl său fără să aducă nimic, i-a spus despre Acela Care este cauza tuturor şi de ce s-a întors fără viţei. Şi a zis dreptul acesta, de Dumnezeu luminat şi înţelepţit: „Eu am socotit, o, tată, cum că nu este cu dreptate ca noi, oameni cuvântători şi cu minte, să jertfim viţei idolilor celor muţi şi surzi şi fără de simţire. Ci Celui Singur cu adevărat Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, cu toate din ele”. Auzind acestea acel fără de Dumnezeu tată, de la fiul său cel de Dumnezeu luminat, s-a tulburat foarte şi, îmboldit fiind de dobitoceasca şi drăceasca mânie, a zis cu mare iuţime: „Mergi de împlineşte îndată porunca ce ţi-am dat, iar de nu vei asculta degrabă, te voi ucide!”. Deci, ducându-se Melhisedec a doua oară la cireada vitelor ca să aducă cei şapte viţei pentru a-i jertfi păgânul împărat, a intrat împăratul Melhi la Salem, soţia sa, zicând: „Eu, o, femeie, am hotărât să jertfesc la dumnezeii mei pe unul din cei doi fii ai noştri, la viitorul praznic”. Acestea auzind împărăteasa şi cunoscând, ca o mamă iubitoare de fii, că împăratul vrea să-l omoare pe Melhisedec, pentru că a călcat porunca lui, a început a plânge cu amar şi a se tângui din greu, fiindcă ea îl iubea foarte mult pe Melhisedec. Iar împăratul iubea mai mult pe Melhi, fiindcă îi purta numele. Văzând împăratul întristarea şi plângerea cea mare şi multa tânguire a împărătesei, a zis: „Lasă, pune sorţi între noi şi pe cine va cădea sorţul, acela va da pe fiul său”. Şi împăratul a luat de partea lui pe Melhi, care purta numele lui, iar împărăteasa a luat pe Melhisedec de partea sa. Şi după dumnezeiasca rânduială, a căzut sorţul pe Melhi şi, cu toate că împăratul s-a mâhnit foarte tare, dar pentru cuvântul dat, l-a gătit pe Melhi pentru jertfă. După această tocmeală făcută între ei, a sosit şi Melhisedec cu cei şapte viţei de la cireada vitelor. Şi întristându-se foarte tare de cele ce se puseseră la cale şi văzând pe mama sa plângând cu amar, a plâns şi el mult şi s-a tânguit pentru moartea fratelui său Melhi, cea atât de amară. Şi urmând pilda acestui păgân împărat, mulţi taţi şi mame au gătit pe fiii lor, adunându-se spre jertfă ca la cinci sute de suflete, iar oi şi boi şi alte dobitoace, mare mulţime.
Deci, sosind ziua păgânescului praznic şi toţi cei din cetate şi de prin satele dimprejur intrând în capiştea idolească, fericitul şi de Dumnezeu luminatul Melhisedec, neputând suferi nebunia tatălui şi a mamei sale şi a întregului popor, în acea zi a diavoleştilor lor praznice, fugar de bună voie s-a făcut de la casa părintească. Şi suindu-se în Muntele Taborului, a intrat în desimea codrului care era pe atunci acolo şi în acea singurătate, plecându-şi genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu cu mare căldură a inimii, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai făcut cerul şi pământul, marea şi toate care sunt într-însele, cele văzute şi cele nevăzute, auzi-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, şi pe câţi s-au adunat la junghierea fratelui meu Melhi în vremea acestui diavolesc praznic, pe toţi, de la mic şi până la mare, scufundă-i şi îi pierde de pe faţa pământului. Facă-se iad locul acela, ca să-i înghită pe toţi acei nebuni şi păgâni oameni”. Şi – o, preasfântă minune! – îndată s-a împlinit cuvântul dreptului Melhisedec. Căci pământul s-a căscat şi fără de veste i-a înghiţit pe toţi. Şi n-a mai rămas nici capiştea idolească, nici oameni, nici dobitoace, nici zidiri, nici copaci – nimic din acea blestemată cetate. Apoi, după puţine zile, pogorându-se din munte dreptul Melhisedec şi văzând locul acela al cetăţii scufundat cu totul în adâncurile pământului, umplându-se de frica lui Dumnezeu, s-a suit iarăşi la Muntele Taborului şi a vieţuit în desimea codrului şapte ani întregi, hrănindu-se numai cu mugurii copacilor, cu ierburi şi cu miere sălbatică, după cum mai în urmă s-a hrănit dumnezeiescul Înainte-Mergător Ioan Botezătorul. Astfel, el a fost cel dintâi pustnic, mai înainte de Ilie Tesviteanul şi de Ioan Botezătorul. Şi fiind el gol de la cap până la mijloc, spatele lui s-a făcut precum coaja de broască ţestoasă.
Apoi, după cei şapte ani, a venit glas de la Dumnezeu către dumnezeiescul patriarh Avraam, zicând: „Avraame, Avraame!”, iar el a zis: „Iată, eu, Doamne!”. „Pune şaua pe asinul tău şi, luând cu tine îmbrăcăminte nouă şi încălţăminte nouă, suie-te în Muntele Taborului degrabă şi acolo strigă de trei ori în desimea codrului, cu glas mare, zicând: «Omule al lui Dumnezeu Celui Prea Înalt!». Şi după a treia strigare, va ieşi din desimea codrului un mare pustnic. Iar tu, văzând pe acest om, nu te spăimânta nicidecum de el, ci rade-l pe cap, taie-i unghiile, îmbracă-l şi încalţă-l, şi cere-i binecuvântarea!”.
Deci, suindu-se dumnezeiescul Avraam în Muntele Taborului şi făcând după a Domnului poruncă, a strigat de trei ori în desimea codrului, cu glas mare. Şi iată, îndată a ieşit Sfântul Melhisedec, pe jumătate gol şi cu păr lung acoperit. Şi văzându-l dumnezeiescul Avraam, fără de veste, foarte s-a înfricoşat şi s-a spăimântat. Iar el i-a zis: „Nu te înfricoşa, omule, ci spune-mi cine eşti şi pentru ce ai venit în această pustietate!”. Iar dumnezeiescul Avraam i-a răspuns: „Domnul m-a trimis ca să te rad pe cap, să-ţi tai unghiile, să te îmbrac şi să te încalţ ca pe o credincioasă slugă a Sa”. Atunci Melhisedec a zis: „Fă după cum ţi-a poruncit ţie Domnul!”. Şi dumnezeiescul Avraam a făcut toate câte i s-au poruncit de Domnul. Iar Sfântul Melhisedec, coborându-se după trei zile din Muntele Taborului şi luând un corn cu untdelemn şi pecetluindu-l cu graiul lui Dumnezeu, a blagoslovit pe Avraam, zicând: „Binecuvântat eşti lui Dumnezeu Celui Prea Înalt. Şi de acum numele tău va fi pe deplin săvârşit”. Iar după câteva zile a venit glas din cer către dumnezeiescul Avraam, zicând: „Pentru că nimeni n-a rămas din neamul lui Melhisedec, el se va numi fără tată, fără mamă şi nenumărat de neamuri, nici început zilelor având, nici sfârşit. Şi rămâne în veac închipuit ca Fiul lui Dumnezeu”.
Deci, pentru că singur acest Melhisedec dintre atâtea neamuri a cunoscut pe Dumnezeu şi din îndemnarea Lui a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu al tuturor şi pe Făcătorul zidirilor celor văzute şi nevăzute, şi pentru dragostea lui Dumnezeu a părăsit dezmierdarea şi odihna rudeniilor, a prietenilor, precum şi luminata mărire a împărăţiei sale, şi a cinstit mai presus de toate pe Dumnezeu, alegând aspra vieţuire a pustiului în locul desfătării celei stricăcioase a lumii, s-a învrednicit de la Dumnezeu a se hirotoni în chip nevăzut preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt, ca să lucreze mai înaintea darului cele ale darului şi să ungă împăraţi şi preoţi, şi să binecuvânteze sfinţind, şi să ofere dumnezeiescului Avraam şi celor împreună cu dânsul – că erau 318 slugi de casă ale lui – pâine şi vin când acesta se întorcea de la tăierea lui Kedarlaomer (Facerea 14, 17-18), şi să închipuiască în sine mai înainte pe Domnul Care avea să Se nască din Prea Sfânta Fecioară Maria, şi după aceasta să rămână “preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
Deci, s-a socotit fără de tată şi fără de mamă, şi nenumărat de neamuri, şi preot dumnezeiesc al Celui Prea Înalt, fiindcă nimeni nu ştia pe tatăl şi pe mama lui, nici pe celelalte rudenii care s-au scufundat atunci şi i-a înghiţit pământul. Şi a fost în chip nevăzut hirotonit de Dumnezeu pentru multa lui dragoste faţă de Dumnezeul cel adevărat. Acesta a binecuvântat pe Avraam cu pâine şi vin, când Avraam se întorcea de la Kedarlaomer, şi a închipuit cu mii de ani înainte preoţia lui Hristos cea din Legea Darului.

Nosso Lar , film spiritual

http://www.spiritus.ro/video/filme-video/Embed/nosso_lar.htm

Mai sus aveti un link , care o sa va duca spre o pagina unde puteti viziona un film artistic spiritual .
Filmul , este facut dupa o carte a celebrului medium brazilian Chico Xavier .Desi , filmul , nu reuseste, desigur, sa redea cu exactitate , locurile a caror descriere a fost transmisa mediumului , filmul in sine este interesant , si cred eu , merita vazut .Intrebarile care decurg din toata framantata noastra existenta , au in acest film , un oarecare raspuns .Daca o sa aveti rabdare sa vizionati acest film , astept parerile dumneavoastra :) pentru aia exista comentarii ....

ps pentru o buna vizionare , porniti filmul , apasati butonul pauza , si lasati asa 10 minute , apoi reluati vizionarea .

terapie cromatica , 4 minute de incarcare cu fericire ;)

recomandare , inainte sa apasati butonul play , priviti luminile care se succed si imaginati va ca , fiecare luminta coboara pe spirala luminoasa in sufletul dumneavoastra , si aduce cu ea bucurie ..... la mine functioneaza :)